Pe 2 octombrie 2018 a fost decernat de către Academia de Ştiinţe din Suedia Premiul Nobel pentru Fizică „pentru invenţiile revoluţionare din domeniul fizicii laser”. Printre câştigători, o cercetătoare din Canada – a treia femeie în istoria Premiului Nobel care primeşte acest prestigios premiu în domeniul fizicii.

Ca în fiecare an, zeci de mii de cercetători, dar şi curioşi din lumea întreagă au aşteptat cu mare interes decernarea premiilor Nobel. Anul acesta în domeniul fizicii premiul a fost acordat pentru invenţii care folosesc şi manipulează fascicule laser într-un mod  extrem de ingenos, cu aplicaţii şi în alte domenii în afara fizicii, precum biologia sau medicina.


Cei trei premiaţi sunt Arthur Ashkin, Gérard Mourou şi Donna Strickland.

Arthur Ashkin, s-a născut în 1922 în New York, Statele Unite. A obţinut doctoratul în 1952 la Cornell University, SUA şi în prezent este cercetător la Bell Laboratories din Holmdel, Statele Unite. Ashkin are 96 de ani, record absolut printre laureaţii Nobel, şi a declarat că nu are timp de interviuri, întrucât este ocupat cu noi exprimente. A primit jumătate din premiu (în valoare de circa 1 milion de dolari, pentru inventarea aşa-numitelor  pensete optice (optical tweezers) care pot „apuca şi manipula” particule, atomi sau molecule cu fascicule laser. Aceste pensete pot inclusiv manipula virusuri, bacterii şi chiar şi celule vii, care se pot manevra pentru a fi studiate fără să fie distruse. Aceste pensete folosesc presiunea radiaţie laser pentru a prinde şi mişca obiectele de interes; în 1987 Ashkin a publicat un articol în care demonstra cum aceste pensete pot captura bactetii fără să le dăuneze. Cu pensetele optice se pot deci studia mecanismele care stau la baza vieţii.

Cealaltă jumătate a premiului a fost atribuţia lui Gérard Mourou şi Donna Strickland, fiecare primind o pătrime din premiu.
Gerard Mourou s-a născut în 1944, în Albertville, Franţa. Şi-a obţinut diploma de doctorat în anul 1973 şi a fost conducătorul tezei de doctorat a lui Donna Strickland. În prezent lucrează la École Polytechnique în Franţa şi a University of Michigan.

Donna Strickland s-a născut în 1959 în Guelph, Canada, şi a obţinut titlul de doctor în 1989 la Universitatea Rochester din Statele Unite. În prezent, este cercetătoare la University of Waterloo, Canada. Canadianca este a treia femeie care obţine acest premiu, după Maria Goeppert-Mayer şi Maria Curie. Maria Goeppert-Mayer a primit acest premiul în 1963 – deci de 55 de ani nu mai a fost o femeie printre laureaţi. În total au fost premiate 210 persoane cu premiului Nobel în fizică între 1901 şi 2018; printre acestea doar trei femei!

Mourou şi Strickland au inventat o metodă de a obţine fascicule laser cu impulsuri foarte scurte însă extrem de intense. În anii ’80 se încerca obţinerea acestor impulsuri, însă toate încercările eşuau, întrucât amplificarea directă ducea la „arederea” amplificatorului (datorită puterii prea mari a fascicolului laser). Articolul în care au prezentat noua metodă denumită „chirped pulse amplification” a fost publicat în 1985, fiind primul articol al Donnei Strickland, obţinut în urma activităţii desfăşurate ca doctorandă a lui Mourou. Cei doi au inventat  metoda în cadrul căreia un impuls laser era mai întâi lungit în timp, ulterior amplificat şi în final comprimat în timp, rezultând un impuls extrem de intens, însă ultra-scurt.  Această tehnică duce la noi oportunităţi în cercetare, întrucât permite studiul fenomenelor cu durate de femptosecunde (adică zece la putereaminus 15 secunde), având şi aplicaţii medicale şi industriale importante, precum milioane de intervenţii chirurgicale la ochi care pot fi realizate cu precizie mai mare.

De îndată ce a fost informată de câştigarea premiului Donna Strickland a declarat: „suntem cu adevărat doar trei femei care au primit Premiul Nobel pentru Fizică?”. A mai spus că  în lume există multe alte femei care lucrează intens (în acest domeniu) și merită să fie cunoscute şi recunoscute pentru realizările lor.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.