Un grup de cercetători americani de la Johnson Space Center (NASA) au publicat un articol în care susţin că au construit un motor imposibil din punct de vedere al fizicii actuale: motorul care nu consumă energie şi care ar putea să ne ducă pe Marte în doar 70 de zile - EmDrive.


Din când în când mai apar articole legate de un perpetuum mobile sau altă „minunăţie” care contrazice legile fizicii. Mai nimeni însă nu le ia în serios. Totuşi, recent, un grup de cercetători de la NASA, Johnson Space Center, au publicat un articol în revista Aerospace Research Central, în care este descris un motor cu propulsie electromagnetică care ar permite unei nave spaţiale să călătorească în Univers fără consum de carburant. S-ar putea ajunge pe Marte, susţin cercetătorii, în circa 70 de zile folosind motorul EmDrive realizat la NASA.

EmDrive, susţin cei care l-au realizat, generează propulsie prin unde electromagnetice care sunt lansate într-un spaţiu închis. Acestea ar „împinge” un motor, fără să genereze „deşeuri”, nerespectând al treilea principiu al dinamicii a lui Newton (oricărei acţiuni îi corespunde o reacţiune). Ca şi cum noi am reuşi să facem o maşină să se deplaseze bătând cu pumnul în volan, ceea ce, în mod evident, nu a reuşit nimeni.

EmDrive are la bază o idee care a fost propusă acum circa 20 de ani de către britanicul Roger Shawyer: generarea unei propulsii prin utilizarea de unde electromagnetice, în particular microunde, într-o cameră închisă de formă conică. Undele electromagnetice „împing” pereţii camerei, fotonii împingând dispozitivul înainte, fără însă ca din această cameră să iasă ceva. Legile fizicii spun că aşa ceva este imposibil!

Ce au făcut însă cercetătorii de la NASA? Pentru a evita criticile pe care le-au primit până în prezent şi care susţineau că EmDrive funcţionează pentru că are loc încălzirea aerului, diferenţa de temperatură fiind cea responsabilă de mişcarea aparatului, au efectuat un test în vid – un vid la fel de bun ca cel pe care l-ar întâlni o navă spaţială în Univers. În plus, cercetătorii au ataşat motorul la un pendul de torsiune şi au determinat, din măsurarea mişcării acestuia, forţa produsă de motor; aceasta ar fi de 1,2 mili-Newtoni pentru un kilowatt de energie.

Majoritatea fizicienilor cred că este vorba despre o eroare pe undeva sau că există efecte care nu au fost luate în calcul. Chiar şi cei care au construit EmDrive şi au publicat articolul au identificat 9 surse de posibile erori în realizarea experimentului. Până în prezent însă nu au fost identificate erori clare.

Există însă şi fizicieni care încearcă să explice fenomenul măsurat printr-o fizică exotică. Astfel, chiar cercetătorii de la Eagleworks, unde a fost testat EmDrive cred că microundele generează o „plasmă virtuală”, adică perechi de particule-antiparticule care se generează şi sunt reabsorbite în vid aproape instantaneu, prin efecte cuantice. Totuşi, până la ora actuală nimeni nu a văzut această „plasmă”. Alţi fizicieni susţin că responsabilă de propulsie ar fi o „undă pilot”, dintr-o versiune a mecanicii cuantice, fără însă a da detalii legate de cum anume se petrece acest fapt.

Explicaţii şi mai bizare sunt date de Mike McCulloch de la University of Plymouth, care are o nouă teorie legată de inerţie, în care ar fi implicată aşa-numita radiaţie a lui Unruh, un fel de căldură a obiectelor în mişcare accelerată. Însă, în cadrul acestei teorii viteza luminii în interiorul conului EmDrive ar trebui să fie variabilă, ceea ce contrazice relativitatea lui Einstein, deci s-ar părea că e vorba despre o teorie sortită eşecului.

În timp ce specialiștii în fizica teoretică speră să găsească o explicație pentru funcționarea acestul motor aparent imposibil, grupul de experimentatori de la NASA va continua testele, pentru a înţelege dacă într-adevăr se poate construi un motor care să ne ducă în spaţiu şi să realizeze un fel de Star Trek, o călătorie printre stele fără consum de energie, sau dacă s-a strecurat pe undeva vreo eroare experimentală sau de interpretare a rezultatelor.