Stele cu masa de circa 100 de ori mai mare ca masa Soarelui au fost recent descoperite cu ajutorul telescopului spaţial Hubble. Nouă astfel de stele se situează la aproximativ 170.000 ani-lumină faţă de noi. Viaţa lor este scurtă şi când vor dispărea vor da naştere unor găuri negre.


Soarele nostru are o masă mult mai mare decât cea a Pământului. Soarele va dăinui în jur de 10 miliarde de ani; în prezent ne situăm la jumătatea vieţii astrului nostru. Există însă stele mult mai mari ca Soarele. Cât de mari? Limita nu este cunoscută. Au fost puse la punct mai multe modele care simulează procesele care duc la naşterea unei stele şi studiază evoluţia acesteia. În interiorul unei stele au loc procese nucleare care o menţin în viaţă şi care generează o enormă cantitate de energie.

Recent a fost descoperit un grup de 9 stele cu mase de circa 100 de ori mai mari decât cea a Soarelui. Sunt stele masive, care se situează la circa 170.000 ani-lumină faţă de noi,  în Marele Nor al lui Magellan, o galaxie-satelit aflată în vecinătatea Căii Lactee. Aceste stele au fost descoperite cu ajutorul Space Telescope Imaging Spectrograph (STIS), aflat la bordul telescopului spaţial Hubble. Gruparea de stele-gigant a primit numele R136. Cea mai mare stea din acest grup se numeşte R136a1 şi are masa de circa 250 de ori mai mare că a Soarelui.

Rezultatele acestui studiu efectuat de către Paul Crowther au fost publicate în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Stelele atât de mari precum cele recent descoperite sunt extrem de luminoase, mult mai strălucitoare decât Soarele. Aceste stele se află aproape de aşa-numită limită Eddington, care se referă la luminozitatea maximă pe care o poate avea o stea înainte de a muri. Totuşi, chiar dacă sunt extrem de luminoase (adică emit multă radiaţie), noi nu le-am putea vedea cu ochii noştri (în cazul în care ne-am situa mai aproape de ele). Acest lucru din cauza faptului că stelele cu masa de circa 100 de ori mai mari decât cea Soarelui emit radiaţie ultravioletă. Radiaţia ultravioletă este compusă din fotoni cu energie mai mare decât cei ai luminii vizibile.

Cât trăiesc aceste stele uriaşe? Extrem de puţin faţă de Soarele nostru! Viaţă lor este de doar câteva milioane de ani – în acest răstimp au loc intense procese nucleare care „ard” tot combustibilul la dispoziţia stelei. În momentul în care în interiorul stelei nu mai au loc reacţii nucleare - steaua moare. Cum moare o stea uriaşă? Spre deosebire de Soare şi alte stele mai mici, o stea uriaşă precum cele descoperite dă naştere unei găuri negre.

Deci toate stelele descoperite se vor transforma în găuri negre! Găuri negre - precum cele care au generat, prin unirea lor, undele gravitaţionale descoperite recent de antenele gravitaţionale LIGO.

Rămâne încă un mister modul în care se pot forma stele cu masă de circa 100 de ori mai mare ca cea a Soarelui. O ipoteză este aceea că aceste stele iau naştere prin unirea a două stele mai mici – ceea ce se poate întâmpla într-un sistem binar.

Astronomii sunt în căutarea de stele şi mai mari ca cele descoperite şi scrutează Universul cu aparatele instalate pe sateliţi pentru a le descoperi.

Studiul acestor aştri ne ajută să înţelegem inclusiv originea găurilor negre. Acest fapt este foarte important din mai multe motive, printre care amintim doar două: contopirea găurilor negre generează unde gravitaţionale pe care vrem să le studiem şi faptul că în centrul galaxiei noastre există o gaură neagră cu masa de câteva milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui: cum s-a format aceasta?

Studiul stelelor uriaşe ne ajută deci să înţelegem mai bine Universul şi evoluţia acestuia, întrucât stelele sunt elementele de bază ale Universului – un fel de „atomi” ai galaxiilor.

Vom vedea în următorii ani dacă recordul de masă al stelei R136a1 va rezista sau va fi doborât de o nouă stea.