Pierderea memoriei este una dintre cele mai grave şi neplăcute situaţii, atât pentru cei care suferă această pierdere, cât şi pentru familiile şi prietenii acestora. Cum încă nu s-a găsit un tratament miraculos care să vindece această stare, cercetătorii testează diverse metode. Una dintre acestea a dat rezultate foarte bune asupra şoarecilor de laborator: mici şocuri electrice aplicate creierului au îmbunătăţit în mod considerabil memoria. Cercetătorii sunt interesaţi de aplicarea acestei metode şi la oameni.



Cei care au în familie un bolnav de Alzheimer ştiu cât de grave pot fi consecinţele pierderii memoriei. Cei afectaţi nu îşi mai aduc aminte nici măcar cine sunt cei dragi, nu recunosc soţul sau soţia şi de multe ori nici proprii copii. Pe lângă aceste situaţii extreme există însă multe alte cazuri în care un deficit cognitiv, care poate fi efectul unui accident, ne poate afecta viaţa, cu urmări mai mult sau mai puţin  dramatice. Oricui i se poate întâmpla să uite unde a parcat maşina sau unde a pus cheile. Dacă aceste probleme însă se repetă zilnic pot reprezenta un mare semnal de alarmă, întrucât pot fi legate de o afecţiune a creierului mai serioasă.

Se poate face ceva pentru îmbunătăţirea memoriei şi „vindecarea” celor care au pierderi grave ale acesteia? Există în prezent destul de multe tratamente, însă nici unul dintre acestea nu rezolva complet cazurile mai grave.

În acest context cercetătorii încearcă să descopere noi modalităţi de tratare a acestor cazuri, bazate pe diverse metode. Printre acestea şi aplicarea unui curent electric de mică intensitate asupra creierului – aşa numită stimulare electrică transcraniană cu curent continuu (tDcs). Această metodă este deja  aplicată pentru diverse patologii şi constă, aşa cum îi spune şi numele, în aplicarea unui curent electric cu ajutorul a doi electrozi asupra creierului pentru o perioadă de câteva minute. Metoda este nedureroasă şi poate avea efecte benefice.

Cercetătorii de la Universitatea Catolică şi de la Policlinico Gemelli din Roma (Italia) au efectuat un studiu folosind şoareci de laborator în cadrul căruia au aplicat un curent electric redus asupra creierului acestora studiind efectele asupra memoriei. Rezultatele studiului au fost publicate recent în Nature.

Ce au constatat cercetătorii? Memoria şoarecilor s-a îmbunătăţit considerabil, iar efectele tratamentului erau încă valabile după o săptămână.

Şoarecilor trataţi cu curent electric le-au fost efectuate diverse teste ale memoriei. În primul dintre acestea trebuiau să îşi amintească unde era poziţionată o platformă localizată sub apă în interiorul unei căzi umplute cu apă. În cadrul celui de-al doilea test şoriceii trebuiau să recunoască un obiect pe care-l cunoşteau într-un grup de obiecte. În ambele situaţii şoarecii care au avut creierul tratat pentru câteva minute cu un curent electric de intensitate foarte redusă au avut o memorie mult mai bună decât şoarecii netrataţi.

Cercetătorii italieni au reuşit să înţeleagă mecanismul care stă la baza acestui fenomen. Este vorba despre o serie de procese moleculare care activează în celulele nervoase producerea aşa-numitului factor de creştere cerebrală (Bdnf). Acesta la rândul lui are o influenţă pozitivă asupra plasticităţii sinapselor şi asupra memoriei.

La ora actuală cercetătorii italieni vor să efectueze studii asupra modelelor animale cu privire la tratarea bolii Alzheimer.

În plus unul dintre obiectivele studiilor viitoare este de a stabili durata pentru care tratamentul are efecte pozitive. Până în prezent s-a văzut că la o săptămâna după aplicarea curentului electric şoarecii aveau încă o memorie îmbunătăţită, însă nu este clar dacă efectele sunt permanente sau au totuşi o durată limitată de valabilitate.

După ce se vor înţelege mai bine mecanismele care stau la bază şi se va reuşi perfecţionarea metodei, intenţia cercetătorilor este de a începe studiul asupra oamenilor cu obiectivul de a găsi o metodă pentru tratamentul cazurilor grave de Alzheimer sau de pierderi ale memorie în urmă diverselor tipologii de accidente.