55 Cancri e (concepţie artist)

Până în prezent au fost descoperite mai bine de 1.000 planete în afara sistemului nostru solar, aşa-numitele exoplanete. Multe dintre acestea sunt mai mari ca Pământul şi puţine se situează la o distanţă faţă de propria stea care să asigure condiţii favorabile vieţii. Astronomii au reuşit recent să descopere o planetă a cărei atmosferă a fost studiată pentru prima dată. Această atmosferă este”otrăvitoare” pentru oameni, iar condiţiile de la sol nu sunt deloc prielnice vieţii – cel puţin în forma pe care o cunoaştem.


Descoperirea unei noi planete nu mai stârneşte senzaţie, întrucât la ora actuală cunoaştem mai bine de 1.000 de planete în afara sistemului solar. Poate doar recenta descoperire a aşa-numitei Planet Nine în sistemul nostru solar (descoperire care trebuie încă confirmată) reprezintă un fapt ieşit din comun. Totuşi, până în prezent studiul eventualei atmosfere în jurul acestor planete nu a fost posibil, în ciuda încercărilor repetate. Iată însă că pentru prima dată astronomii au reuşit să descopere o planetă a cărei atmosferă a fost studiată: ştim ce conţine aceasta şi, chiar dacă nu pare prielnică vieţii, este un pas important în studiul aşa-numitelor exoplanete.

Pentru a efectua această descoperire oamenii de ştiinţă de la University College London au folosit instrumentele de la bordul telescopului spaţial Hubble. Instrumentul folosit se numeşte Wide Field Camera 3 (Wfc3) care a fost utilizat şi în trecut pentru a se încerca studiul atmosferei diverselor exoplanete, însă fără succes.

Noua planetă este destul de aproape – ţinând cont de dimensiunile cosmice – de noi. Se află la circa 40 de ani-lumină, distanţă relativ mică dacă luăm în considerare că diametrul galaxiei noastre este de circa 100.000 de ani-lumină.

 

Exoplaneta 55 Cancri lângă steaua gazdă (concepţie artist)

Planeta, al cărei nume este „55 Cancri-e”, se situează în constelaţia Racului şi orbitează în jurul unei stele destul de asemănătoare Soarelui, care are în jurul ei un număr de cinci planete. „55 Cancri-e” are masa de circa 8 ori mai mare ca cea a Pământului şi orbitează în jurul propriei stele în doar 18 ore! O durată extrem de scurtă, ceea ce înseamnă că se află la o distanţă faţă de stea mult mai mică decât cea dintre Terra şi Soare. La nivelul solului planetei este deci o temperatură extrem de mare; s-a estimat că sunt mai mult de 2.000 C. Destul de improbabil deci că noua planetă să poată găzdui viaţă.

Pentru prima dată însă cercetătorii au reuşit să determine prezenţa gazelor în atmosfera unei planete studiind 55 Cancri-e . Este vorba despre hidrogen şi heliu – despre care se presupune că ar fi fost prezente în nebuloasa de gaz din care s-a format sistemul solar respectiv şi ar fi fost capturate de către noua planetă, formând o atmosferă. Rezultatele acestui studiu vor fi publicate în Atrophysicla Journal.

Datele la dispoziţia cercetătorilor sugerează că în atmosfera planetei ar putea să se găsească inclusiv acid cianhidric – un semnal al posibilei existenţe de atmosfere bogate în carbon şi sărace în oxigen. Acidul cianhidric este însă – cel puţin pentru vieţuitoarele de pe Pământ – extrem de otrăvitor. Deci cu o temperatură de peste 2.000 de grade şi cu o atmosfera otrăvitoare - este imposibil de imaginat viaţa pe planeta respectivă.

Planetele precum 55 Cancri-e, numite super-Terre (deci planete mai mari decât a noastră) ar putea să fie foarte comune în galaxia noastră. Deci ar putea exista miliarde de astfel de planete. Este oare posibil ca una dintre acestea să fie locuită?

Pentru a studia mai bine aceste planete şi a avea informaţii mai detaliate asupra atmosferei acestora (în cazul în care au o atmosfera) în viitorul apropiat vor fi lansaţi noi sateliţi cu instrumente care să măsoare radiaţia infraroșie, care ne va ajută să înţelegem compoziţia eventualei atmosfere.

Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.