Roverul Yutu

Yutu, “iepurele de jad”, este primul rover chinezesc care a ajuns pe Lună, unde efectuează studii asupra solului lunar. Recent Yutu a descoperit un nou tip de rocă, a cărei compoziţie ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine originea şi structura Lunii, care este legată de originea Pământului şi a sistemului solar.



Luna, singurul nostru satelit natural, se află la o distanţă faţă de noi de circa 380.000 km. Dintotdeauna Luna i-a fascinat atât pe artişti, cât şi pe oamenii de ştiinţă. Cei dintâi i-au dedicat poezii şi multe alte opere artistice, în timp ce ceilalţi se pregăteau să păşească pe solul lunar.

Recent, după circa 40 de ani de când nu s-au mai efectuat misiuni pe Lună, chinezii au trimis o sondă care să efectueze noi măsurători, ce ne pot ajuta să înţelegem structura şi originea Lunii. Roci de pe Lună au fost aduse pe Terra de exemplu în cadrul misiunii Apollo 15, misiune cu echipaj uman, care, în 1971, a adus circa 77 kg de roci pentru a fi studiate.


De la ultima misiune pe Lună au trecut însă circa 40 de ani, timp în care şi alte ţări în afară de Uniunea Sovietică (la ora actuală Federaţia Rusă) şi SUA au dezvoltat tehnologii care să le permită să ajungă în spaţiu şi pe Lună.

Printre aceste ţări la loc de cinste este China, care în 2013 a lansat misiunea Chang’e-3, o misiune fără echipaj uman, care însă a lansat cu succes roverul Yutu pe Lună. La ora actuală Yutu este activ de circa 2 ani de zile – fiind misiunea cea mai lungă efectuată vreodată pe Lună.


Yutu a aselenizat în craterul Mare Imbrium, un crater enorm, cu un diametru de 1.146 km, cel mai mare crater de pe Lună şi unul dintre cele mai mari cratere din sistemul solar. Mare Imbrium este locul în care au fost efectuate toate misiunile lunare de până acum. Chang’e 3 a aselenizat în nordul acestui enorm crater pe 14 decembrie 2013.  De atunci Yutu este în activitate – “aleargă” şi analizează rocile lunare cu ajutorul celor două aparate, două spectrometre, pe care le are la bord: Active Particle-induced X-ray spectrometer (Apxs) şi Visible and Near-infrared Imaging Spectrometer (Vnis).

Ultimele analize au fost efectuate de către Yutu într-o regiune vulcanică, Zi Wei, un crater cu diametrul de 450 m situate în Mare Imbrium. În acest crater Yutu a descoperit un tip de rocă care conţine o cantitate de fier mai mare ca cea observată în rocile aduse de pe Luna până acum. În plus, cantitatea de titan este medie – în rocile aduse de misiunile sovietice şi americane titanul era ori în cantitate mare, ori foarte scăzută. Cantitatea de titan este foarte importantă pentru că reprezintă un indiciu foarte bun asupra momentului şi locului unde s-a format magma vulcanică pe Lună.

Distribuţia foarte variabilă a titanului demonstrează că Luna nu are o structură omogenă. La ora actuală cercetătorii nu ştiu de ce anume Luna are o structură aşa de neomogenă; o ipoteză este cu că imediat după formare au avut loc impacturi puternice pe solul lunar, care au împiedicat formarea mantalei. Se estimează că Luna ar fi luat naştere acum circa 4,5 miliarde de ani şi că au luat naştere vulcani pe Lună la doar 500 milioane după formarea acesteia. Descoperirea efectuată de Yutu ne va ajuta să înţelegem comportamentul celor mai tineri vulcani, demult stinşi.

Bradley L. Joliff de la Washington University, unul dintre autorii studiului  publicat în Nature Communications, a declarat că “Distribuţia variată de titan de pe suprafaţa Lunii sugerează faptul că interiorul său nu a fost omogenizat. Încercăm în continuare să înţelegem cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Probabil au existat impacturi puternice în stadiul oceanului de magmă, care au întrerupt formarea mantalei”.

Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.