Cine este ANNABELL? Şi de ce i-ar fi frică cuiva de „ea”? ANNABELL este numele unei reţele de două milioane de neuroni artificiali, care se comportă ca un copil de circa 4 ani. Nouă realizare a readus în atenţia publicului discuţia legată de inteligenţă artificială: este aceasta o soluţie pentru viitor sau, dimpotrivă, un pericol? Dezbaterea este în curs, la fel ca şi antrenamentul lui ANNABELL.



Oameni şi roboţi - un scenariu de groază sau o viziune minunată? Roboţii ne-ar putea ajuta în viaţa de zi cu zi, dar şi în acţiunile noastre periculoase – aceştia ar putea de exemplu să meargă în spaţiu, pe noi planete, şi să efectueze o serie de activităţi fără să fie necesar să ne riscăm noi viaţa. Alţii însă se tem că într-o bună zi roboţii vor dori să scape de noi, creatorii lor. Vor hotărî că lumea este mai bună fără noi şi ne vor elimina. Un scenariu de groază!

La ora actuală nu avem însă o inteligenţă artificială care să reprezinte în pericol pentru noi. Totuşi, progresul este rapid şi noile metode folosite de cercetători au reuşit deja să genereze un creier artificial care să se comporte, cel puţin din punctul de vedere al conversaţiei, ca un copil de circa 4 ani. Este cazul lui ANNABELL – Artificial Neural Network with Adaptive Behaviour Exploited for Language Learning.

Un grup de cercetători italieni, de la universitatea din Sassari, în colaborare cu cercetători de la universitatea din Plymouth din Marea Britanie, au realizat un creier artificial din circa 2 milioane de „neuroni” – o reţea  în care „neuronii” comunică unul cu altul, se stabilesc legături între aceştia şi rezultatul este că acest creier artificial, ANNABELL, învaţă, fiind capabil, pe baza a ceea ce a învăţat, să converseze cu cercetătorii.

Practic ANNABELL a fost  instruită cu ajutorul a 1585 de propoziţii, care conţineau diverse cuvinte şi părţi gramaticale. Aceste propoziţii sunt cele folosite de obicei cu cei micuţi, cum ar fi: Ce anume face tatăl tău? Ce jocuri îţi plac? ANNABELL a reuşit să înveţe din acestea şi să îşi dezvolte, pornind practic de la zero, şi să perfecţioneze un algoritm de conversaţie.

Într-o conversaţie cu oamenii ANNABELL se comporta precum un copil de 4 ani.

Cercetătorii doresc să crească numărul de „neuroni” artificiali şi să perfecţioneze algoritmul de învăţare, în speranţa de a realiza un mini-creier mai performant decât ANNABELL.

Este oare această activitate periculoasă? Sunt roboţii un pericol pentru omenire?

La ora actuală roboţii nu pot intra în competiţie cu oamenii. Unul dintre testele inventate pentru a vedea cât de performant este un robot este banalul test de asamblare a unui scaun de la... IKEA. Acest test a fost cu adevărat realizat. Doi cercetători, Francisco Suarz-Ruiz şi Quang-Cuong Pham, de la Nanyang Technological University din Singapore, au realizat un robot pe care l-au pus la muncă: asamblarea unui scaun de la IKEA. Robotul nu a reuşit să asambleze scaunul – cu greu, în mai bine de un minut, a reuşit să pună împreună două piese. Chiar şi cei mai puţin talentaţi dintre noi într-un final reuşesc să construiască scaunul IKEA. E drept că unii fac acest lucru în puţine minute iar alţii în câteva ore – dar, într-un final, creierul nostru ne ajută să ne descurcăm.

Chiar dacă roboţii şi inteligenţa artificială nu sunt un pericol iminent, mulţi oameni de ştiinţă trag semnale de alarmă.

Pe lângă celebrul Stephen Hawking, care susţine că inteligenţă artificială ar putea distruge omenirea, mai sunt şi alţii care se tem de acest lucru, precum: Stuart Russell, un om de ştiinţă care a lucrat în domeniul inteligenţei artificiale, şi căruia îi e frică că într-o zi armele noastre vor ajunge pe „mâinile” roboţilor, care ar putea să ne distrugă; Stuart Armstrong, de la Oxford University’s Future of Humanity, care susţine că roboţii ar putea să preia conducerea în multe ţări.

La ora actuală însă, ţinând cont de situaţia serioasă la nivel mondial, cu tot felul de conflicte şi probleme, oamenii rămân mult mai periculoşi şi mai capabili să distrugă omenirea decât eventualii roboţi.