Faţa ascunsă a Lunii (Aplollo 16)

Satelitul natural al Pământului, Luna, ne fascinează şi ne scaldă nopţile cu lumina ei diafană. Luna îi atrage atât pe poeţi, cât şi pe oamenii de ştiinţă; ba mai mult, în viitor s-ar putea să îi atragă şi pe cei care vor să investească în noi tehnologii şi care au nevoie de resurse strategice care s-ar putea găsi chiar pe Lună. Chinezii au pus la punct un plan de a ajunge pe faţa ascunsă a Lunii cu un robot în următorii ani; ar fi prima misiune care reuşeşte acest lucru.



Situată a o distanţă de circa 400.000 km faţă de Terra, Luna este singurul nostru satelit natural. Având un diametru cât un sfert din cel al Pământului, Luna exercită o atracţie gravitaţională de 6 ori mai mică decât Terra – ceea ce ar însemna că ne-am simţi de 6 ori mai uşori pe Lună şi am putea efectua sărituri în lungime sau înălţime care doboară recordurile mondiale de pe Pământ. În prezent cunoaştem destul de bine Luna – aceasta fiind studiată de multe misiuni spaţiale şi de astronauţii americani care au păşit pe solul lunar.



Luna ne arată mereu însă aceeaşi faţă – vedem doar o parte a ei, cealaltă fiind aşa-numita faţa ascunsă (sau invizibilă) a Lunii. Primele fotografii ale părţii invizibile de pe Pământ ale Lunii au fost efectuate de către misiunea sovietică Luna 3 în 1959, la doar 2 ani de când fusese lansat primul satelit Sputnik. Partea ascunsă a Lunii are mai puține „mări” de lavă şi mai multe cratere generate de impactul asteroizilor sau al cometelor. Este deci destul de diferită faţă de partea Lunii pe care o vedem de pe Pământ.

În perioada 1969 - 1972 doisprezece astronauţi americani au păşit pe solul lunar, pe faţa vizibilă a Lunii. Toate misiunile care au ajuns pe Lună au explorat faţa vizibilă a Lunii, deoarece de pe aceasta se poate stabili un contact radio direct cu Terra. Faţa ascunsă a Lunii o cunoaştem din fotografii, nu au existat misiuni care au aselenizat pe aceasta, tocmai datorită dificultăţilor de a comunica cu Pământul.

 

 



Iată însă că China are un plan ambiţios de a trimite prima misiune (un rover) fără echipaj uman pe partea invizibilă de pe Pământ a Lunii.

Anunţul a fost dat recent de către Zou Yongliao de la Academia chineză de ştiinţe, care a vorbit despre planul Chinei de a trimite înainte de 2020 o misiune spre faţa ascunsă a Lunii. Nu ar fi prima misiune spaţială a Chinei: acum 2 ani misiunea Chang’e-3 a dus pe Lună robotul Yutu.

Nouă misiune, Chang’e-4, ar urma deci să aselenizeze pe faţa invizibilă a Lunii în viitorul apropiat şi să verifice tehnologiile care ar putea fi folosite în viitor pentru stabilirea unor misiuni pe Lună cu obiective ştiinţifice şi strategice.

Ce anume doresc să studieze oamenii de ştiinţă pe Lună, mai precis pe faţa ei invizibilă de pe Pământ?

Pe aceasta ar putea fi instalate radiotelescoape care să studieze Universul fără a suferi de poluarea cu unde electromagnetice care provin de pe Pământ (pe partea Lunii vizibilă de pe Pământ ajung unde electromagnetice de pe Tera). Studiul Universului în aceste condiţii ar putea să ne ajute să înţelegem evoluţia acestuia şi să descifrăm misterul materiei şi al energiei întunecate.

Luna este şi o posibilă resursă de materiale strategice, cum ar fi heliul-3 (izotopul rar al heliului care are în nucleu doi protoni şi un singur neutron) sau chiar apa. Heliul-3 ar putea alimenta reactoarele nucleare care se bazează pe procesul de fuziune nucleară – care încă sunt în faza de studiu. Se speră că vom ajunge în viitorul apropiat să folosim reactoarele pe bază de fuziune nucleară în locul celor care se bazează pe fisiune nucleară (cum este cazul centralelor nucleare din toată lumea). Fuziunea este un proces mai „curat” din punct de vedere radioactiv decât fisiunea. Apa de  pe Lună ar reprezenta la rândul ei o resursă extrem de importantă pentru stabilirea în viitor de baze lunare.

China deci are planuri ambiţioase şi importante; pe lângă misiunea pe Lună, China doreşte să ajungă în viitorul apropiat să îşi construiască propria staţie spaţială şi să ajungă pe Marte.