Big BangSoarele are circa 5 miliarde de ani; în Univers există însă multe alte stele. Când s-au format primele stele în Univers? Cu ajutorul observaţiilor realizate cu ajutorul satelitului Planck cercetătorii au ajuns la concluzia că acestea s-au născut cu circa 100 de milioane de ani mai târziu decât se credea până acum. Universul nostru ar fi luat naştere, în acord cu teoria Big Bangului, acum circa 14 miliarde de ani.

 

Originea Big Bangului nu este cunoscută; există mai multe ipoteze, printre care: un Univers care trece ciclic de la Big Bang la Big Crunch (după expansiune urmând deci o perioadă de contracţie); Universul nostru este fiul unui alt Univers sau a coliziunii între alte două Universuri; Big Bangul este rezultatul unei găuri negre dintr-un alt Univers care devine o gaură albă, generând universul nostru etc.

În momentul Big Bangului au luat naştere materia şi întreaga energie din Univers; la început era o materie foarte "caldă", formată din quarcuri şi alte particule elementare, care, pe măsură ce Universul se răcea în urma expansiunii, s-au grupat,  formând particulele pe care le vedem la ora actuală, organizate în cadrul structurilor din Univers: în mare parte în galaxii.

Printre cele mai intens studiate obiecte din Univers se număra desigur stelele – care au avantajul de a emite lumină (radiaţie electromagnetică) pe care o putem studia cu ajutorul telescoapelor noastre instalate la sol sau pe sateliţi. Soarele nostru s-a format acum circa 5 miliarde de ani şi se află pe la jumătatea vieţii sale.

Când însă au luat naştere primele stele în Univers?

Cu alte cuvinte: când au devenit condiţiile din Univers propice pentru a permite materiei de a se organiza sub forma unei stele? Aceasta înseamnă că protonii şi electronii au reuşit să se combine, dând naştere atomilor neutri de hidrogen; aceştia, sub influenţa forţei gravitaţionale, s-au condensat în structuri din ce în ce mai mari care s-au “aprins” când au ajuns la o masă critică, datorită  proceselor nucleare şi au format primele stele. Când a avut loc acest proces?

Rezultatele recente obţinute cu ajutorul satelitului Planck al agenţiei spaţiale ESA (European Space Agency), care a efectuat măsurători de mare precizie asupra radiaţiei cosmice de fond (CMB) în perioada 2009-2013, au arătat cum primele stele s-ar fi format în Univers când acesta avea circa 550 milioane de ani, cu circa 100 de milioane de ani mai mult decât se credea până acum.

Cum anume au ajuns cercetătorii la această concluzie? În urma analizei măsurătorilor radiaţiei cosmice de fond.

Radiaţia CMB a fost emisă când Universul avea circa 380.000 de ani, în momentul în care lumina s-a “despărţit” de materie. În urma expansiunii Universului energia fotonilor scade (crescând lungimea lor de undă). La un moment dat aceşti fotoni nu mai aveau energie suficientă pentru a ioniza atomii de hidrogen care se formau atunci când electronii întâlneau protonii. Radiaţia se separă deci de materie, dând naştere aşa-numitei radiaţii cosmice de fond (CMB) pe care o observăm astăzi.

În această radiaţie îşi lasă amprentele toate structurile şi evenimentele care au avut loc de atunci încolo; inclusiv formarea primelor stele. Ceea ce cercetătorii măsoară cu ajutorul instrumentelor lor, precum cele instalate pe satelitul Planck, sunt informaţii precum intensitatea şi polarizarea acestei radiaţii.

În momentul în care au luat naştere primele stele, au luat naştere inclusive noi fotoni care au ionizat gazul neutru din apropiere; acest fenomen şi-a lăsat amprenta asupra radiaţiei de fond din Univers.

Lumina în Univers s-a aprins la circa 550 milioane de ani după Big Bang; atunci au luat deci naştere primele stele. Soarele nostru este dintr-o generaţie ulterioară. Noi înşine suntem fii ai unor stele care au luat naştere şi au murit înainte de formarea sistemului nostru solar, întrucât elementele chimice din corpul nostru s-au format în procesele nucleare din stele.



Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.