Prima călătorie spre Marte a unui echipaj uman în cadrul proiectului Mars One ar putea să fie o misiune sinucigaşă; cel puţin aşa susţine astronautul canadian Robert Thirsk. Unul dintre candidaţii la această misiune, Zac Trolley, este însă convins că misiune va fi un succes şi este gata să pornească la drum pentru colonizarea Planetei Roşii! Cine are dreptate?

 


Cred că mai toţi aţi auzit de proiectul ambiţios, Mars One, care are scopul de a organiza o prima călătorie spre Marte cu un echipaj uman. O călătorie bizară: un drum fără întoarcere, întrucât, dacă totul va merge bine, cei care pornesc în această misiune nu vor avea cum să se întoarcă pe Terra. Sute de mii de persoane s-au înscris în lista candidaţilor pentru această misiune. Un succes enorm! Dintre aceştia au fost deja selecţionate circa 700 de persoane dintre care vor fi în final aleşi cei 24 de eroi care vor porni, în aproximativ 10 ani, dacă totul merge bine, spre Planeta Roşie!

Detalii despre proiectul Mars One puteţi citi aici.

Ce vor face după ce vor ajunge acolo? Vor începe colonizarea planetei, organizând un centru în care să poată trăi în condiţii asemănătoare – pe cât posibil – celor de pe Terra: cultivând plante, generând oxigen şi celelalte materiale şi substanţe necesare vieţii.

Iată însă că recent un semnal de alarmă a fost lansat de către un astronaut adevărat, unul care a fost deja în spaţiu, chiar dacă nu a ajuns pe Marte. Este vorba despre Robert Thirsk, un astronaut canadian, care a petrecut în spaţiu 204 zile la bordul staţiei spaţiale internaţionale, ISS. Thirsk susţine că proiectul Mars One este o nebunie, o misiune sinucigaşă şi că cei care vor porni în această călătorie îşi riscă serios viaţa.

 


Unităţi cu echipamente / Misiunea MarsOne

 

Pe ce anume se bazează Robert Thirsk? Pe problemele pe care le-a avut el însuşi de înfruntat pe ISS. Mare parte din cele 204 zile petrecute pe ISS Thirsk le-a dedicat diverselor reparaţii ale instalaţiilor care aveau probleme: depuratorul aerului, instalaţiile sanitare şi altele. Motiv pentru care este convins că într-o călătorie precum cea spre Marte, care ar dura mai bine de un an de zile, vor apărea tot felul de probleme care în final vor duce la moartea echipajului. Astronautul canadian susţine că nu avem încă tehnologia necesară pentru a efectua o călătorie spre Marte cu echipaj uman fără riscuri foarte mari.

Lui Robert Thirsk îi răspunde însă Zav Trolley, un inginer de 31 de ani care este unul dintre cei selecţionaţi în cadrul proiectului Mars One ca fiind un candidat pentru călătoria spre Marte. Trolley susţine că nici una dintre cele 704 persoane selecţionate nu are tendinţe sinucigaşe şi că, în ciuda faptului că există desigur un risc în această misiune, sunt cu toţii convinşi că va merge totul bine şi că vor reuşi să ajungă pe Marte depăşind eventualele probleme.

 


Primul zbor spre Marte cu echipaj uman / planificat în 2024 / Proiectul Mars One

 

Trolley şi-a exprimat dorinţa de a se întâlni cu Thirsk şi de a discuta cu acesta pentru a înţelege mai bine ce fel de probleme a avut de rezolvat la bordul ISS-ului şi cum au făcut, sperând să înveţe de la astronaut cum se poate supravieţui în spaţiu şi cum se pot înfrunta situaţiile neprevăzute care se pot ivi.

La bordul staţiei spaţiale se desfăşoară la ora actuală o serie de experimente foarte interesante; printre acestea inclusiv cele în cadrul cărora sunt cultivate o serie de plante şi se studiază modul în care aceste se dezvoltă şi cresc în spaţiu. Putem deci învăța multe lucruri interesante din aceste experimente, lucruri care ne pot ajuta să ne focalizăm mai bine asupra aspectelor cele mai importante privind viaţa în spaţiu.

Rămâne de văzut dacă în următorii 10 ani Mars One va fi într-adevăr gata de plecare şi dacă cele 24 de persoane selecţionate pentru acest drum fără întoarcere vor porni spre această aventură, devenind practic primii marţieni.

Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.