Neutrinii, cele mai misterioase particule din modelului standard al fizicii particulelor elementare, ar putea să fie folosiţi pentru a-i „vâna” pe cei care vor să construiască o bombă nucleară pe bază de plutoniu. O idee originală, care însă ar putea funcţiona mult mai bine decât alte metode folosite în prezent.



Neutrinii sunt particule neutre din punct de vedere electric, care sunt emise în cadrul unor procese nucleare şi au caracteristica de a interacţiona cu restul particulelor (al materiei, în general) doar prin aşa-numita interacţiune slabă. Din această cauză neutrinii pot pătrunde fără probleme prin materia normală, o pot străbate fără a interacţiona şi a lasă semne ale trecerii lor. Corpul nostru însuşi este străbătut în fiecare secundă de multe miliarde de neutrini produşi în Soare.

 

 

Din punct de vedere al fizicii fundamentale studiul neutrinilor este fascinant, întrucât la ora actuală ştim, de exemplu, că au o masă, dar nu o cunoaştem. Pentru a-i putea „vedea” avem nevoie de detectoare cu volume mari – cum ar fi IceCube – un cub de gheaţă la Polul Sud aflat la adâncimi care încep de la circa 1,4 km, unde au fost instalate mii de detectoare care detectează semnalele lăsate de neutrini în gheaţă. Alte detectoare sunt situate în laboratoare subterane, unde, în aşa-numită situaţie de „linişte cosmică”, reuşim să îi măsurăm şi să înţelegem mai bine; atât procesele care îi generează, cât şi fizica acestora.

Iată însă că recent a fost propusă o metodă care se bazează pe detectarea neutrinilor cu un obiectiv diferit de cel al studiului fizicii acestora: folosirea lor pentru a-i demasca pe cei care au intenţia să construiască bombe nucleare folosind de exemplu plutoniu de la un reactor nuclear.

Pe ce se bazează această metodă? Într-un reactor nuclear sunt produşi în urma reacţiilor nucleare de fisiune care stau la baza funcţionării acestora un număr foarte mare de neutrini/antineutrini. Cea mai mare parte din aceştia străbat structura reactorului şi ies, continuându-şi călătoria în Univers.

Dacă în apropierea reactorului reuşim să amplasăm un detector de neutrini am putea controla activitatea reactorului şi vedea dacă se petrec fapte bizare (cum ar fi un reactor care este oprit prea des – caz în care s-ar putea ca cineva să extragă plutoniul care se formează).

Un astfel de studiu a fost deja efectuat de către cercetătorii de la Lawrence Livermore National Laboratory şi de la Sandia National Laboratory; aceştia au amplasat un detector de neutrini cu masa de câteva sute de kilograme la circa 10 metri sub pământ (ca să fie protejat de razele cosmice care ar putea afecta măsurătoarea neutrinilor) lângă un reactor nuclear în California. Au reuşit să determine, măsurând o mică parte din neutrinii produşi, puterea reactorului cu o precizie de câteva procente – demonstrând în acest fel că metodă propusă funcţionează.

Desigur, amplasarea de detectoare de neutrini în apropierea reactoarelor nucleare, mai ales sub pământ, nu este întotdeauna posibilă. Motiv pentru care la ora actuală cercetătorii studiază noi metode care ar putea fi folosite având la baza măsurarea neutrinilor.

Printre aceste metode se numără şi cea care vede un detector de dimensiuni mai mari, astfel încât să fie sensibil la reactoare aflate la distanţe de mii de km, pe un submarin, care să efectueze  măsurători în adâncimile oceanelor.

Bineînţeles, o astfel de propunere nu este doar una ştiinţifică, ci mai ales politico-militară. Această soluţie ar putea însă funcţiona mai bine decât metodele actuale – inspecţii în diverse reactoare sau laboratoare din lume în care se presupune că s-ar putea lucra la bombe nucleare. În timp ce oamenii pot fi păcăliţi, neutrinii nu pot minţi; dacă într-un astfel de laborator se măsoară o cantitate suspectă de neutrini sau, dimpotrivă, într-un reactor în care se susţine că este în funcţiune avem câteva zile fără neutrini, am putea bănui că cineva a intrat cu obiectivul de a extrage parte din plutoniul generat.

Iată deci că fizica este interesantă nu doar pentru cei care încearcă să măsoare masa neutrinilor şi să înţeleagă ce procent din materia întunecată ar putea fi justificat de aceştia, ci şi pentru probleme din alte segmente ale societăţii, cum ar fi identificarea încercărilor de construire a bombelor nucleare de către anumiţi actori statali.

Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.