ADNLungimea telomerilor, fragmente de ADN, dă indicaţii asupra a cât mai avem de trăit. Un studiu fascinant arată cum lungimea telomerilor poate să crească dacă adoptăm un mod de viaţă sănătos, care ţine cont de anumite reguli. Am putea deci să ne prelungim viaţa, să dăm ceasul biologic înapoi.

 

 

Există un mod de a ne prelungi viaţa? Până la găsirea unei reţete universale care să ne ajute pe toţi să depăşim 100 de ani, au fost efectuate diverse studii care sugerează o metodă oarecum banală: un stil de viaţă sănătos! Rezultatul unui studiu recent însă ne dă dovezi concrete ale efectelor schimbării modului de viaţă asupra „ceasului biologic” reprezentat de lungimea telomerilor.

Telomerii reprezintă fragmente de ADN aflate la extremităţile cromozomilor. Dacă ne putem permite o comparaţie, sunt ca şi partea finală (cea cu ceară) a şireturilor, care nu lasă şiretul să se deşire. Atunci când ADN-ul se divide, este foarte posibil să se piardă o mică parte finală a cromozomilor - ceea ce, evident, afectează în mod negativ evoluţia şi funcţionalitatea celulei.

Telomerii protejează această parte finală a cromozomilor în procesul de diviziune. În fiecare diviziune însă, telomerii sunt la rândul lor afectaţi şi pierd o mică bucăţică, până se ajunge, după multe diviziuni celulare, să nu mai rămână nimic. În acest moment, structura celulei este afectată, iar aceasta moare sau începe să aibă defecte grave de funcţionare.

Telomerii au deci un rol extrem de important şi determină practic de câte ori celulele se pot divide fără să fie afectate. Cu cât este mai lung telomerul, cu atât mai multe diviziuni pot avea loc – deci individul poate, cel puţin în principiu, trăi mai mult (ţinând cont de faptul că numărul de diviziuni ale celulelor este proporţional cu lungimea vieţii).



Până de curând se credea că lungimea telomerilor este oarecum stabilită la naştere şi că aceasta poate doar să scadă de-a lungul vieţii. Un fel de ceas care începe să ticăie când ne naştem, un ceas cu un mecanism care la un moment dat de opreşte. Putem influenţa acest ceas? Există vreo modalitate de a-l „reîncărca”?

Cercetătorii de la universităţile din California şi San Francisco, conduşi de Dean Ornish, au demonstrat un fapt uimitor: schimbând modul de viaţă lungimea telomerilor poate să crească! Rezultatele acestui studiu au fost publicate în revista „Lancet Oncology”.


Ce anume au făcut cercetătorii? Cum au ajuns la această concluzie?

Au studiat un număr de 35 de pacienţi, bărbaţi, afectaţi de cancer la prostată într-o fază iniţială. 10 dintre aceştia şi-au schimbat radical modul de viaţă, în urma depistării cancerului: au devenit vegetarieni, au început să facă sport, să practice yoga şi diverse alte proceduri de relaxare şi reducere a stresului, cum ar fi meditaţia sau psihoterapia.

După  o perioadă de 5 ani de când a fost depistat cancerul, analizele au arătat cum lungimea telomerilor celor care au adoptat noul stil de viaţă sănătos nu numai că nu a scăzut, ci a crescut cu circa 10%; în cazul pacienţilor care nu au schimbat nimic din modul lor de viaţă lungimea telomerilor a scăzut cu câteva procente. Ca şi cum cei care au trecut la o viaţă sănătoasă ar fi reuşit să dea ceasul înapoi! Cu telomeri mai lungi, ADN-ul lor este mai protejat şi ar putea să ajute la mai multe diviziune ale celulelor în condiţii perfecte.


Concluzia acestui studiu?

Nu trebuie să aşteptăm un cancer ca să ne schimbăm viaţa: dacă respectăm câteva reguli putem să adăugăm în „bagajul nostru biologic” ani de viaţă! Practicarea sportului, o dietă pe cât posibil sănătoasă (nu este clar ce rol a avut faptul că cei 10 au devenit vegetarieni; poate ajungea să aibă o dietă echilibrată) şi mai ales eliminarea stresului, sau, atunci când nu este posibil, „descărcarea” acestuia prin diverse metode, ne ajută nu doar să creştem lungimea telomerilor, ci şi să ne bucurăm mai mult de viaţă.

Evident că, pe lângă telomeri, mulţi alţi factori influenţează lungimea vieţii; un stil de viaţă sănătos poate doar să ne facă bine – în timp ce ştiinţa face progrese în dezlegarea misterelor proceselor care au loc în interiorul nostru.

Scris de: Cătălina Curceanu
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.