Marylin MonroeVreţi să deveniţi faimoşi, un adevărat VIP? Actor, sportiv, cântăreţ sau dansator... O carieră plină de succese, care aduce faimă şi bani, poate fi extrem de atrăgătoare. Atenţie însă: un studiu recent arăta că persoanele faimoase trăiesc mai puţin.

 

 

 

Persoanele care ajung faimoase au o viaţă foarte stresantă în care de multe ori nu există reguli. Bineînțeles, este ceea ce şi-au dorit; de multe ori însă acest stres combinat cu un stil de viaţă nebunesc le scurtează viaţa.

Rezultatele unui studiu efectuat de către centrul oncologic Kinghorn Centre de la St. Vincent Hospital din Sidney (Australia) demonstrează că faima „consumă” mai rapid decât o viaţa anonimă, iar cei care sunt faimoşi, fie ei actori sau sportivi, trăiesc cu câţiva ani în medie mai puţin decât cei care, chiar şi când au o carieră frumoasă şi de succes, nu ajung faimoşi.

Pentru a ajunge la aceste concluzii cercetătorii au luat în calcul moartea a 1.000 de persoane, analizând anunţurile de moarte publicate în New York Times în perioada 2009 – 2011.

100 de oameni faimoşi
100 de oameni faimoşi
(clic pe imagine pentru a vedea imaginea la dimensiuni mai mari)



La ce concluzie s-a ajuns deci în urmă acestui studiu?

Vedetele din lumea spectacolului sau a sportului mureau la o vârstă medie de 77,2 ani; artiştii şi scriitori faimoşi la 78,5 ani. Profesorii universitari la 82,7 ani. Politicienii, militarii sau oamenii de afacere aveau viaţa cea mai lungă: ajungând să trăiască până la 83 de ani.

Printre principalele cauze de deces se numără cancerul.


27% din VIP-urile din lumea spectacolului ajungeau să moară din cauza unei tumori; 18% dintre sportivi aveau aceeaşi cauză de moarte. Cancerul la plămâni, generat de cele mai multe ori de fumatul intensiv, ucidea 7,2% dintre faimoşii din lumea spectacolului şi doar 1,4% dintre profesorii universitari.

Un studiu antecedent trăgea deja un semnal de alarmă în ceea ce-i priveşte pe artiştii din lumea muzicii. Mulţi dintre artiştii faimoşi au murit tineri, în momentul de maxim succes. S-a constatat că în cazul acestei categorii probabilitatea de a muri tânăr este de circa 2 ori mai mare decât la persoanele normale.

Aceste rezultate sunt foarte interesante şi la ora actuală sunt intens dezbătute. Care să fie cauza unei speranţe de viaţă cu câţiva ani mai mică pentru cei faimoşi? La urma urmei cel puţin sportivii duc o viaţă sănătoasă... sau nu?

Ceea ce se întâmplă este că personajele faimoase au de multe ori o viaţa neregulată – care îi afectează puternic. Chiar şi foştii sportivi de performantă de multe ori după ce se lasă de sport fac tot felul de abuzuri. Să nu mai vorbim de actori şi cântăreţi.

Aceştia fumează beau alcool în cantităţi destul de mari sau ajung să utilizeze în mod constant diverse tipuri de droguri.

Mulţi cântăreţi faimoşi (evident nu toţi), din cauza ritmului foarte stresant al vieţii pe care o duc, folosesc substanţele menţionate anterior pentru a „rezista” ritmului infernal, fără însă să se gândească la posibilele consecinţe. În final însă plătesc un preţ foarte mare: ajung să fie mai bolnavi decât cei ne-faimoşi şi trăiesc în medie 5-6 ani mai puţin.

Asta evident nu înseamnă că cine are talent şi dorinţa de a se realiza în lumea sportului sau a spectacolului nu trebuie să încerce aşa ceva. Vor trebui însă să fie atenţi – să nu facă abuzuri şi să aibă grijă de modul lor de viaţă.

Faima se plăteşte de multe ori tare scump: ajunge să ne gândim la personaje precum Marilyn Monroe, Janis Joplin sau Jim Morrison, artişti cu un talent enorm, dar co o personalitate fragilă, care i-a condus la o moarte prematură.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.