Statia Spatiala InternationalaDupă ce acum câteva zile o gaură cu un diametru de circa 2 cm a fost descoperită pe unul dintre panourile solare ale ISS, la ora actuală a fost observată o pierdere de amoniac. Situaţia este destul de serioasă pentru cei şase membri de la bord. În caz de pericol ISS poate fi evacuată.

 

 

 

Acum câteva zile comandantul de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), Chris Hadfield, a fotografiat o gaură cu un diametru de circa 2 cm pe unul dintre cele 8 panouri solare de la bordul staţiei, generată de impactul cu un mic meteoroid sau cu un deşeu spaţial.

Iată însă că problemele continuă la bordul ISS-ului: a fost observată o pierdere de amoniac – substanţa folosită ca lichid de răcire pentru aparatele electricele de la bordul staţiei. Hadfield a informat centrul de control al misiunii de la NASA (Houston, Texas) că observă o substanţă albicioasă ieşind din panoul solar P6 – panou care a avut probleme similare în noiembrie 2012 şi pe care astronauţii au încercat să-l repare.

Responsabili ruşi ai misiunii consideră că situaţia este foarte serioasă şi ar putea deveni periculoasă pentru cei 6 membri ai echipajului aflaţi la bord. NASA monitorizează situaţia – se pare că în ultimele ore cantitatea de amoniac care iese a crescut; inginerii la sol, dar şi membri echipajului încearcă să izoleze regiunea unde au loc pierderile.

ISS se află la o altitudine deasupra Terrei între 300 şi 500 kilometri şi are drept obiectiv efectuarea de studii ştiinţifice, fiind un proiect la care participă Europa, SUA, Japonia, Rusia şi Canada.

În următoarele ore se va lua în considerare ieşirea în spaţiu a astronauţilor pentru a încerca repararea panoului şi oprirea pierderii de amoniac. În caz de pericol extrem, astronauţii ar putea să se întoarcă la sol cu ajutorul celor două navete Soyuz pe care la au la dispoziţie.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.