Heliul este folosit în medicină şi în diverse ramuri ale cercetării pentru răcirea aparatelor utilizare la temperaturi extrem de joase. Consumul excesiv al heliului a generat o criză mondială, care ar putea avea consecinţe extrem de neplăcute. De unde facem rost de heliu?
Oamenii de ştiinţă recomandă o folosire mai judicioasă a heliului; alternativa fiind să îl aducem de pe... Lună, unde există cantităţi importante.
Heliul este un gaz inert, cu o structură atomică compusă dintr-un nucleu în care se găsesc doi protoni şi doi neutroni, în jurul căruia orbitează doi electroni. Având o configuraţie extrem de stabilă, atomii de heliu nu reacţionează cu alţi atomi, ceea ce face ca manipularea lui să fie lipsită de pericole. Are caracteristica de a se menţine sub forma gazoasă până la temperaturi extrem de mici, circa -270 C, temperatura la care se lichefiază.
Heliul lichid este folosit, de exemplu, pentru răcirea magneţilor superconductori folosiţi la marele accelerator Large Hadron Collider (LHC) de la Geneva. În regim de superconductivitate, aceşti magneţi consumă foarte puţină energie electrică (faţă de cât ar consuma magneţii normali). Heliul lichid este folosit inclusiv în medicină, de exemplu pentru aparatele care efectuează rezonante magnetice.
Recent, Oleg Kirichek, care conduce o echipă de cercetători la ISIS (Marea Britanie), a avut surpriza extrem de neplăcută să nu fie în stare să efectueze un experiment planificat din... lipsă de heliu. Timp de trei zile echipa lui Kirichek nu a putut să lucreze. Cele trei zile au reprezentat o pierdere de circa 90,000 £, acesta fiind costul celor trei zile de în care trebuia efectuate măsurătorile din cadrul experimentului. Kirichek şi-a manifestat supărarea spunând că este foarte indignat de faptul că heliul este folosit în mod nesăbuit, pentru umflarea baloanelor la petreceri şi de cei care vor să îşi modifice vocea, vorbind cu o voce ca în desene animate, pentru distracţie.
Pe Pământ cantitatea de heliu este limitată, în ciuda faptului că în Univers este foarte de răspândit. Heliul se obţine de obicei ca un produs secundar al industriei petrolului. Practic, heliul se găseşte în interiorul scoarţei terestre în "buzunare" pline cu acest gaz; în momentul extragerii petrolului, heliul poate ieşi la suprafaţă – dacă "buzunarele" sunt atinse. În 1920, USA a ajuns la concluzia că heliul ar putea să fie extrem de important într-un eventual război, presupunând că s-ar putea realiza aeronave care zboară folosind acest gaz. S-a început deci în 1920 în SUA acumularea de miliarde de litri de heliu. Doar în 1990 s-a încetat acumularea gazului şi s-a decis vinderea acestuia, ţinând cont şi de faptul că, între timp, nu au fost inventate aceste aeronave strategice care zboară pe bază de heliu.
Începând cu 1990 s-au vândut cantităţi enorme de heliu – iniţial fiind foarte ieftin. Pe măsură ce cantitatea rămasă devine din ce în ce mai mică, preţul creşte. Prof. Robert Richardson, premiu Nobel pentru studii ale heliului, susţine că un balon umflat cu heliu la o petrecere ar trebui să coste circa 90 Euro; la ora actuală însă cu aceşti bani se pot umfla circa 200 de baloane. În ritmul acesta, criza heliului va fi din ce în ce mai profundă.
Ce putem face pentru viitor?
Pe de o parte economie; să nu îl mai folosim în mod nesăbuit. Pe de altă parte, să căutăm alte resurse. Printre acestea se numără la loc de cinste Lună. Analiza rocilor aduse de pe Lună a demonstrat că o mare cantitate de heliu este absorbită în interiorul acestor roci. Există circa 22 grame de heliu într-un metru cub de rocă lunară.
În viitor s-ar putea organiza adevărate expediţii lunare cu scopul de a extrage heliul de acolo şi a-l aduce pe Pământ. Fără acest gaz multe dintre aparatele folosite în spitale pentru diagnostic ar fi inutilizabile.
