Maimuţă în spaţiuNu doar oamenii au călătorit la bordul navetelor spaţiale. În 30 de ani de misiuni, o serie întreagă de alţi pasageri, mai mult sau mai puţin bizari, au luat parte, fără voie, la numeroase misiuni în spaţiu: o broască, maimuţe, arici de mare, peşti, albine şi altele.

 

 

 

Naveta Atlantis este pe cale să termine ultima sa misiune în spaţiu. Americanii lucrează în prezent la o nouă serie de vehicule spaţiale care ar putea, în viitorul nu foarte îndepărtat, să ducă oamenii pe Marte. Se încheie astfel o etapă importantă din istoria explorării spaţiului.

În cele 134 misiuni, navetele spaţiale tip Shuttle au dus pe orbită mai bine de 350 de astronauţi. Oamenii nu au fost însă singurele creaturi care au călătorit la bordul acestor vehicule. Vă prezentăm în continuare o serie de pasageri care, fără voia lor, au zburat în spaţiu la bordul navetelor.


Broasca şi mormolocii

În septembrie 1992, o femelă de broască a luat parte la zborul navetei Endeavour. Scopul misiunii era de a studia creşterea mormolocilor de broască în condiţii de microgravitaţie. Jumătate din ouăle depuse în spaţiu de broasca femelă au fost puse într-o centrifugă ce simula condiţiile de gravitaţie de pe Pământ, restul de ouă fiind lăsate libere la bordul navetei, în condiţii de gravitaţie redusă (microgravitaţie). După întoarcerea pe Pământ s-a constatat un fapt bizar: în ciuda faptului că mormolocii din cele două „loturi” arătau la fel, mormolocii crescuţi în condiţii de microgravitaţie au riscat, în momentul în care au fost puşi în apă, să se ... înece, deoarece nu erau în stare să se orienteze spre suprafaţa apei.


Maimuţele

În 1985, două mici maimuţe (din familia Saimiri) au luat parte la zborul navetei Challenger. Scopul era de a verifica cum se modifică modul de a mânca al acestora. Rezultatul a fost asemănător cu ceea ce li se întâmplă oamenilor la bordul navetelor – şi-au pierdut apetitul.



Aricii de mare şi spermatozoizii

Un experiment mai bizar a fost efectuat în 1997, când, pentru a studia comportamentul spermatozoizilor în condiţii de microgravitaţie, la bordul navetei Atlantis  au fost îmbarcaţi doi arici de mare. Rezultatul a fost că spermatozoizii aricilor de mare erau mult mai plini de vitalitate în spaţiu decât pe Pământ.


Peştii

Patru peşti - numiţi Genki, Cosmo, Miki şi Yume - au fost fericiţii oaspeţi la bordul navetei Columbia în 1994. Au fost primii pasageri vertebraţi care au reuşit să se reproducă în spaţiu. La reîntoarcerea pe Pământ, numărul peştilor era de câteva zeci.


Albinele

Într-unul dintre primele zboruri ale navetei Challenger, în 1984, au fost transportate mai bine de 3000 albine; după o săptămână în spaţiu acestea s-au adaptat noilor condiţii şi au început să construiască minunaţii lor faguri.


Şoarecii

Şoarecii care au fost oaspeţi involuntari la bordul navetei Columbia în 1998 nu au fost, probabil, prea bucuroşi să trăiască această experienţă. S-a constatat că aceştia se orientează în spaţiu cu dificultate. În plus, fracturile oaselor se vindecă mult mai greu, iar muşchii se scurtează. Şoarecii născuţi chiar în spaţiu aveau regiuni din creier care nu se dezvoltau corespunzător.


Sepia

În ultima călătorie a navetei Endeavour unul dintre oaspeţii de la bord era o ... sepie. Din nefericire pentru aceasta, a fost o victimă sacrificată pentru studiul bacteriilor care îi colonizau organismul.


Concluzie

V-am prezentat câţiva dintre pasagerii bizari găzduiţi de navetelor spaţiale ale NASA. Studiul acestora a permis obţinerea de informaţii importante, în special legate de diversele procese biologice şi comportamentale care au loc în condiţii de microgravitaţie. Aceste studii ne pot ajuta în proiectarea zborurilor de lungă distanţă cu echipaje umane, cum ar fi călătoria pe Marte.

 

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.