E.T.: Vecinul meu, extraterestrul

Dintre toate ideile privind viaţa extraterestră, probabil că cea mai tulburătoare este ipoteza că extratereştrii nu numai că ne vizitează, dar chiar sunt printre noi. Imposibil de recunoscut, imposibil de perceput, dar la fel de reali ca oricare om cu care ne întâlnim zilnic.

E.T.: Unde se ascund extratereştrii?

Colonizarea galaxiei

Conform afirmaţiilor cunoscutului fizician Stephen Hawking, omenirea riscă să dispară dacă nu reuşeşte să înceapă colonizarea altor sisteme solare în următorii 200 de ani. Specia noastră este continuu ameninţată de auto-anihilare, cum a fost în 1963 în timpul crizei rachetelor din Cuba; alte ameninţări majore la adresa omenirii sunt impactul cu un asteroid, eveniment care se pare că a dus la dispariţia dinozaurilor, o activitate vulcanică majoră care ar putea face Terra greu (dacă nu imposibil) de locuit, sau chiar o epidemie majoră, mai virulentă decât ciuma bubonică despre care se ştie că a exterminat o treime din populaţia Europei în secolul al XIV-lea .

Desigur, la nivelul tehnologiei actuale, un drum de 4,2 ani-lumină până la cea mai apropiată stea, Proxima Centauri, ar dura cam 50.000 de ani, iar costurile ar putea fi justificate cu greu. Evoluţia tehnologică previzibilă din următorii ani poate reduce această durată până la sub o sută de ani, adică trei sau patru generaţii. Presupunând că după ce coloniştii au ajuns la destinaţie vor avea nevoie de 500 de ani până când vor reuşi să construiască şi să lanseze o navă similară cu cea care i-a adus şi presupunând că fiecare planetă locuită de oameni va lansa câte două nave de colonizare în fiecare mileniu, se poate estima că peste "numai" 10.000 de ani peste un milion de colonii umane vor exista în această parte a galaxiei; desigur, este improbabil să existe atât de multe planete locuibile în volumul de galaxie care poate fi explorat cu viteză mult sub-luminică în acest interval de timp.

Dacă ţinem cont de faptul că vârsta galaxiei noastre este de peste 13,2 miliarde de ani (vârsta celei mai vechi stele observate), este uşor de înţeles de ce Fermi se întreba "Unde sunt cu toţi ?!". Civilizaţiile raţionale ar fi trebuit că colonizeze (de mai  multe ori !) până acum fiecare planetă capabilă să susţină viaţa din galaxia noastră. Ceea ce puţini ştiu este că pentru o asemenea răspândire nu este nevoie de motoare super-luminice, ci este suficient un nivel tehnologic pe care îl vom atinge foarte probabil peste cei 200 de ani de care vorbea Hawking.

Presupunând, aşadar, o viteză de deplasare a navelor de colonizare de numai 5% din viteza luminii, cu pauze de câte 500 de ani între două lansări succesive, se poate estima că galaxia noastră, cu un diametru de aproximativ 100 de mii de ani-lumină, ar putea fi complet explorată şi colonizată în "numai" 12 milioane de ani, adică în mai puţin de 0,1% din vârsta galaxiei noastre. Altfel spus, dacă ar fi început colonizarea galaxiei pe vremea când aceasta avea deja un miliard de ani vechime, o singură rasă pornită de pe planeta sa de origine ar fi putut să colonizeze complet galaxia de peste o mie de ori până acum. Desigur, la o rată de dublare a numărului navelor de colonizare la fiecare 500 de ani, s-ar fi atins un număr de colonii egal cu numărul de stele din galaxie după aproximativ 17.500 de ani, ceea ce arată că nici măcar nu este necesară o asemenea rată de creştere pentru a popula întreaga galaxie.

Suntem noi extratereştri?

Atunci când vorbim despre viaţa pe alte planete vorbim de fapt despre două lucruri distincte: posibilitatea ca o planetă să susţină viaţa şi posibilitatea ca pe acea planetă să apară viaţa. Părerile oamenilor de ştiinţă sunt extrem de divergente în această privinţă; dacă acum numai treizeci de ani apariţia vieţii din compuşi nevii era considerată extrem de improbabilă, astăzi unii cercetători afirmă că apariţia vieţii este o necesitate universală şi aceasta apare în mod necesar oriunde poate supravieţui.

Plecând de la convingerea că viaţa poate apărea cu uşurinţă atunci când există condiţiile necesare, oamenii de ştiinţă au presupus că viaţa pe Pământ a apărut în mod independent de mai multe ori şi au început să caute dovezi ale existenţei unor forme de viaţă care să nu fie înrudite cu nici o altă vietate cunoscută. O asemenea formă de viaţă ar putea avea o codificare genetică diferită de cea comună tuturor vieţuitoarelor cunoscute; de exemplu un asemenea organism ar avea un ADN sau ARN format din alte baze decât singurele patru care codifică informaţia genetică pentru toate fiinţele cunoscute şi anume: adenină, citozină, guanină şi timină. Desigur, nu vom şti niciodată dacă această formă de viaţă nu a ajuns pe Pământ de pe o altă planetă, dar de acest lucru nu putem fi siguri oricum.

Dacă acceptăm ipoteza că apariţia vieţii este foarte improbabilă, în ciuda existenţei unor condiţii oricât de favorabile, atunci teoria panspermiei este mai plauzibilă ca explicaţie pentru apariţia vieţii pe Pământ. Conform acestei teorii, există microorganisme de genul bacteriilor extremofile care pot rezista în interiorul unor fragmente proiectate în spaţiu în urma ciocnirii dintre un asteroid şi o planetă care adăposteşte viaţa. În cele din urmă, în urma unei călătorii foarte lungi în care bacteria hibernează, aceasta poate ajunge pe o altă planetă într-un mediu propice vieţii, unde bacteria devine activă şi porneşte un proces evolutiv.

Dacă viaţa pe planeta noastră a început în urma unei asemenea "însămânţări", atunci înseamnă că este posibil să avem rude îndepărtate pe planeta de origine a primei bacterii sau chiar şi pe alte planete unde alte fragmentele meteorice au iniţiat procesul de formare a unei biosfere. Dacă această teorie se va dovedi adevărată, atunci suntem cu toţi de provenienţă extraterestră.

Pe lângă problema apariţiei vieţii pe o planetă capabilă să susţină viaţa, mai există şi aspectul foarte improbabil al apariţiei unei specii capabile de gândire raţională. Este suficient să luăm cazul planetei noastre, care adăposteşte la ora actuală un număr estimat între 7 şi 100 de milioane de specii; dacă luăm în calcul toate celelalte milioane de specii care au dispărut în timpul diverselor cataclisme, atunci se pare că probabilitatea apariţiei unei specii inteligente este extrem de mică, chiar şi pe o planetă unde peste tot freamătă de viaţă multe miliarde de indivizi aparţinând multor milioane de specii diferite.

Mai mult decât atât, istoria singurei specii capabile să dezvolte o societate tehnologică este extrem de scurtă. Deşi se apreciază că omul modern îşi are originea acum 200 de mii de ani în Africa, comportamentul modern a fost atins doar acum 50 de milenii, ceea ce este infim dacă ne gândim că viaţa pe planeta noastră a apărut acum 3,5 miliarde de ani; asta înseamnă că omul modern a existat pe Terra doar 0,001% din timpul total cât viaţa a fost prezentă aici.

În sfârşit, toate aceste calcule nu au doar rolul de a arăta cât de improbabilă este viaţa inteligentă, chiar şi pe Pământ, ci de a lansa o nouă ipoteză: oare în decursul celor 3,5 miliarde de ani de când există viaţă, nu cumva o specie inteligentă a mai fost prezentă pe această planetă? Măcar încă o dată...

Desigur, nu putem lua în discuţie o asemenea ipoteză fără să ne întrebăm ce s-a întâmplat oare cu această civilizaţie? Au dispărut fără să lase nici o urmă dintr-un motiv oarecare sau au atins nivelul necesar colonizării galaxiei? Dacă admitem că nu suntem prima civilizaţie de pe Terra şi dacă cei dinaintea noastră au reuşit să înceapă colonizarea, aşa după cum am arătat mai sus, este foarte probabil ca, cel puţin în această parte a galaxiei, toate planetele locuibile să fie populate deja cu colonişti ai acestor predecesori.

Pe de altă parte, în aceeaşi logică specifică vieţii care umple toate nişele posibile, este de presupus că cei care au colonizat această regiune galactică au revenit să umple golul rămas în urma dispariţiei strămoşilor lor. Dar asta înseamnă că noi nu suntem decât urmaşii celor care au trimis coloniştii în spaţiu şi ne-am reîntors pe planeta de origine acum câteva zeci de mii de ani. Dacă este aşa, de ce nu ne amintim acest lucru? De ce nici o scriere nu vorbeşte despre recolonizarea planetei ? Singura explicaţie ar fi că ipoteza este totuşi hazardată.

Scenariul grădinii zoologice

În 1973 John Ball şi Carl Sagan au propus (independent unul de altul) ipoteza grădinii zoologice, ca răspuns la paradoxul lui Fermi. Pe scurt, această ipoteză explică lipsa contactului cu fiinţe extraterestre inteligente prin decizia acestora de a nu se arăta omenirii.

Cel mai evident motiv pentru o asemenea strategie din partea extratereştrilor este de a nu influenţa dezvoltarea noastră independentă, până la un nivel de la care nu mai există pericolul asimilării culturale; desigur, istoria nefericită a anihilării culturii amerindiene este citată cel mai des în sprijinul acestei ipoteze.

Dezvoltarea specifică a omenirii, bazată pe propria istorie şi cultură, este unică şi irepetabilă. Simplul contact cu entităţi mult avansate tehnologic şi cultural ar introduce elemente perturbatoare majore în evoluţia noastră, ceea ce este inacceptabil din partea unor fiinţe pe care le presupunem mult superioare nouă, probabil dincolo de capacitatea noastră de înţelegere.

Interferenţa în dezvoltarea liberă a omenirii ar reprezenta o crimă inadmisibilă şi este greu de crezut că o cultură mult superioară nouă ar încălca o asemenea normă morală evidentă. Este de presupus că doar o civilizaţie care a învăţat să acţioneze responsabil poate supravieţui suficient de mult pentru a ajunge la un nivel tehnologic destul de avansat pentru a explora galaxia. De la o asemenea civilizaţie nu ne putem aştepta la acte de încălcare a normelor morale.

Aceste considerente i-au condus pe oamenii de ştiinţă la concluzia că este puţin probabil ca OZN-urile să fie nave ale unor entităţi extraterestre inteligente. Totuşi, nu este cunoscut nici un act de interferenţă a acestora în dezvoltarea omenirii, ceea ce lasă totuşi deschisă această ipoteză.

În orice caz, este de presupus că alte civilizaţii ne urmăresc dezvoltarea şi (să sperăm) modul în care reuşim să depăşim riscul auto-anihilării. Această monitorizare poate fi făcută automat, prin echipamente care transmit mai departe datele înregistrate, sau poate fi făcută direct de către fiinţe de pe alte planete, care prin mijloace tehnologice foarte avansate se pot deghiza sub aparenţa unei persoane imposibil de deosebit de oricare locuitor al Pământului. Să fie oare vecinul meu extraterestru ?!

Din fericire, ipoteza grădinii zoologice nu implică faptul că nu ne vom putea părăsi niciodată planeta pentru a începe explorarea şi poate chiar colonizarea galaxiei. Pentru început, probabil că vom descoperi viaţă mai mult sau mai puţin complexă pe alte planete şi poate că vom descoperi chiar şi urme ale unor civilizaţii dispărute (în măsura în care acestea nu sunt în carantină datorită potenţialei influenţe majore pe care ar putea-o avea în dezvoltarea noastră). Prima dată când vom avea dovada faptului că suntem monitorizaţi şi că ipoteza grădinii zoologice este validă va fi când printr-o tehnologie mult superioară vom fi împiedicaţi să ne apropiem de anumite zone ale galaxiei. Zonele protejate vor fi cele în care locuiesc civilizaţiile avansate, sau (de ce nu) civilizaţii inferioare cărora însă li se asigură dreptul la dezvoltare independentă.

Pe de altă parte, având în vedere că vor mai trece încă multe generaţii pe Terra până când vom reuşi să trimitem prima navă către cea mai apropiată planetă locuibilă, este de aşteptat ca până atunci omenirea să evolueze suficient de mult încât contactul cu o civilizaţie inferioară să fie oprit de noi înşine, din aceleaşi considerente pentru care propria noastră dezvoltare nu a fost perturbată. Probabil că vom avea dreptul să intrăm în contact doar cu civilizaţii comparabile ca şi nivel tehnologic.

Câteva gânduri în încheiere

Paul Simon (Simon and Garfunkel) în frumosul şi faimosul cântec "At the Zoo" spune: "Cineva mi-a spus / Că totul se petrece la o gradină zoologică / Eu chiar cred / Cred că este adevărat"  ("Someone told me / It's all happening at the zoo / I do believe it / I do believe it's true/"). Suntem oare întreaga omenire într-o rezervaţie naturală? Să fie oare aceasta explicaţia? Sau extratereştrii suntem chiar noi?

Pentru cei care sunt fascinaţi (ca şi noi) de acest subiect, vom continua în articolele viitoare prezentarea altor ipoteze şi idei. Între timp, aşteptăm comentariile voastre.

E.T.: Probleme de comunicare

Autori:
♦ Cătălina Oana Curceanu
♦ Paul Fogarassy, director BAUM Engineering (Arad, Romania).