Fată fericităEste o dimineaţă perfectă de vară. Razele soarelui se preling prin geamul întredeschis, mângâindu-ţi faţa încă somnoroasă. Te întinzi alene pe lungime, te întinzi alene pe lăţime şi în cele din urmă te hotărăşti să sari dintre aşternuturi. Trăim într-o lume perfectă, nu?

 

 

 

După un duş revigorant, intenţionezi să te echipezi pentru serviciu, dar când dai să ieşi din baie privirea ţi se opreşte fugitiv asupra... chipului tău din oglindă.

Te opreşti aproape involuntar şi te analizezi atent, minunându-te de cât de perfect poţi să fii! Ce trăsături perfecte, ce ochi perfecţi, ce zâmbet perfect! Privirea îţi coboară... Ce umeri perfecţi, ce piept perfect, ce... sfârcuri perfecte? Contrariat, te blochezi pentru o clipă! Probabil trebuia să specific: eşti bărbat. O întrebare la care - în mod curios - nu te-ai gândit niciodată până acum, îţi trece fugitiv prin minte: oare la ce or folosi?

Pentru prima dată în viaţa ta, ţi se pare că ai o privire prea puţin inteligentă. Stânjenit, vii rapid cu o explicaţie: nepătrunse sunt căile Domnului! Satisfăcut de răspuns şi totodată mai luminat, continui să te admiri: ce braţe perfecte, ce abdomen perfect, ce...

După ce ai terminat inventarul, ieşi pe balcon şi deschizi geamurile larg, respirând cu nesaţ aerul răcoros al dimineţii. Pomii din curtea blocului sunt plini de vioaie păsărele care ciripesc necontenit! O pisică toarce molcomă pe pervazul vecinului, legănându-şi coada a lehamite!

Câtă pace! Câtă frumuseţe! Prosternat, nu pregeţi să aduci din nou laude Domnului pentru perfecţiunea şi măreţia creaţiei sale.

Până acum, deja ai uitat complet că te-ai întrebat vreodată despre utilitatea sfârcurilor tale... Ziua ta poate rămâne perfectă!


Cruzimea din natură

Aţi întâlnit genul de persoană stupid descrisă de mine mai sus? Eu da. De multe ori. Totuşi astfel de oameni întotdeauna reuşesc să mă uimească. Am impresia că uneori aceştia trăiesc într-o realitate alternativă, condusă de o divinitate numită Ignoranţă.  Nu vreau să mă refer şi nici nu este locul în acest articol pentru problema mult mai profundă a suferinţei din lume, care evident nu poate fi ignorată (explicată de obicei banal prin faptul că Satana e la putere, dar va veni o vreme când...). Nici la şirul nesfârşit de dezastre naturale care răvăşesc periodic o planetă frământată (care, de asemenea, sunt imposibil de ignorat). Şi, atenţie, nu contest nici frumuseţea lumii naturale. Ceea ce vreau să evidenţiez este un lucru, culmea, deloc evident pentru mulţi dintre noi: lumea vie în esenţa ei este departe de a fi perfectă.

 

Leu şi căprioară
Leu crud (concepţie artist)
credit: neko-ookami.deviantart.com



Lumea înconjurătoare abundă de comportamente pline de cruzime: numeroşi prădători îşi mănâncă prada de vie; paraziţii îşi distrug gazdele vii, din interior; şi  femelele multor specii de păianjeni şi insecte îşi devorează perechea. ”Cruzime” este un calificativ potrivit dacă aceste comportamente ar fi urmarea unor proiecte ale unei fiinţe cu standarde de moralitate umane sau superioare. Totuşi, cruzimile din natura biologică sunt doar cruzimi metaforice când sunt aplicate la rezultatele selecţiei naturale.

Exemplele de cruzime includ nu doar prădătorii obişnuiţi care-şi sfâşie prada (să zicem un cimpanzeu care muşcă bucăţi mari de carne dintr-o mică maimuţă încă vie, care ţipă) sau paraziţi care distrug organele funcţionale ale gazdelor lor, ci şi, foarte frecvent, între organisme ale aceloraşi specii, chiar între tovarăşi de viaţă.

Un exemplu binecunoscut este femela călugăriţă care devorează capul masculului după împerechere. Mai puţin cunoscut este faptul că, dacă poate, femela îi mănâncă capul înainte de cuplare, îl bate pe masculul decapitat, iar spasmele ”freneziei sexuale” îi permit femelei să-i unească organele genitale cu ale ei.

La unele musculiţe, femela capturează masculul ca şi cum ar fi o pradă oarecare şi cu vârful trompei injectează în el saliva sa, care începe să îi digere viscerele, care sunt mai apoi supte de către femelă. Protejate parţial de digestie sunt organele masculine ce rămân relativ intacte şi se descompun înăuntrul femelei şi o fertilizează. Devorarea masculilor de către femele este cunoscută la zeci de specii, în special la păianjeni şi scorpioni.

Darwin nota: ”nu mă pot convinge pe mine însumi că un Dumnezeu binevoitor ar fi creat cu bună-ştiinţă viespile Ichneumonidae cu intenţia expresă ca acestea să se hrănească în interiorul corpurilor vii ale unor omizi sau că o pisică ar trebui să se joace cu şoarecii.”



Imperfecţiuni şi defecte

Nu numai că organismele şi părţile lor nu sunt perfecte, ci şi deficienţele şi disfuncţiile sunt universale, evidenţiind mai degrabă un proiect incompetent decât inteligent. Pentru a ilustra câteva dintre imperfecţiunile şi defectele ”creaţiei”,  o să luăm câteva exemple tocmai de la organismul uman.

Ochiul uman. Gândiţi-vă la ochi. Fibrele nervoase din ochi converg pentru a forma nervul optic, care străbate retina (pentru a ajunge la creier) şi astfel se creează o pată oarbă, o imperfecţiune minoră, dar una a proiectului, totuşi. Calamarii şi caracatiţele nu au acest defect. Oare Proiectantul are o slăbiciune mai mare pentru calamari decât pentru oameni şi, astfel, dovedeşte o grijă mai mare când proiectează ochii lor decât atunci când îi proiectează pe ai noştri?

Maxilarul uman. Trecem  la maxilar: noi avem prea mulţi dinţi pentru dimensiunea maxilarului, astfel că măselele de minte trebuie extrase şi stomatologii specialişti în ortodonţie vor avea de lucru îndreptându-i pe ceilalţi. Şi un inginer oarecare ar fi făcut ceva mai bun. Explicaţia banală o afli în manualul de biologie (dacă ai deschis vreodată unul): în timp, la strămoşii noştri dimensiunea creierului a crescut. Remodelarea craniului pentru a corespunde unui creier mai mare a determinat o micşorare a maxilarului, astfel încât capul nou-născutului să nu fie prea mare, pentru a putea ieşi prin colul uterin al mamei. Evoluţia răspunde nevoilor organismelor prin selecţie naturală, nu printr-un proiect optim, ci prin ”cârpire” dacă vreţi, adică prin modificarea treptată a structurilor existente. Evoluţia îşi realizează ”proiectul”, ca o consecinţă a selecţiei naturale, promovând adaptarea.


Naşterea. Colul uterin al femeii este mult prea îngust pentru ca trecerea capului unui prunc să fie uşoară, astfel că mii şi mii de copilaşi şi multe mame mor la naştere. Dacă pornim de la premisa că Dumnezeu a creat astfel femeia, trebuie să dăm vina pe el pentru proiectul disfuncţional sau pentru moartea copiilor. Ştiinţa îl explică prin creşterea creierului nostru ca urmare a evoluţiei. Femelele altor primate nu au această dificultate.

Membrele superioare. Iată alt exemplu: membrele superioare ale strămoşilor noştri erau cândva picioare. După ce primii hominizi au devenit bipezi şi au început să îşi folosească membrele superioare pentru alte funcţiuni decât cea a mersului, ele s-au modificat treptat, menţinându-şi însă compoziţia şi dispunerea originară. Multe dintre problemele noastre, de la durerile lombare la hernii, uter deplasat şi predispoziţia la infecţii ale sinusurilor, sunt un rezultat direct al faptului că acum deplasăm pe două picioare un corp care a fost format de-a lungul a milioane de ani pentru a merge pe patru.

Avorturile spontane. Un lucru cu adevărat deranjant este însă următorul: aproximativ 20 de procente din toate sarcinile identificate sfârşesc în avort spontan în primul trimestru sau în prima parte a celui de-al doilea. Această nenorocire se ridică, în prezent, la mai mult de 20 de milioane de avorturi spontane anual.

Reţineţi, asta fără să luăm în calcul  acele avorturi care au loc în primele trei-patru zile de sarcină şi de care femeile nici nu-şi dau seama că au existat. Acestea nu pot fi înregistrate de statistica medicală, dar se estimează că unul din două cazuri de sarcină sfârşeşte astfel. Dacă Dumnezeu a creat femeia cu deficienţele din timpul procesului de sarcină,  atunci el devine de departe cel mai mare provocator de avorturi. Cauzele avortului spontan în primul trimestru, sunt aproape întotdeauna anomalii cromozomiale survenite pe parcursul gametogenezei (formării oului) sau fecundaţiei (deci anomalii genetice).

Exemple de deficienţe sau disfuncţii ale tuturor organismelor ar putea fi înşirate la nesfârşit, reflectând caracterul oportunist al selecţiei naturale, care realizează mai mult un proiect imperfect decât inteligent (mai multe informaţii şi în acest articol).  O să mă opresc aici şi nu o să mai intru în detalii despre gemenii siamezi.

Realitatea este că lumea vie abundă în imperfecţiuni, defecte, risipă incredibilă, moarte şi durere. Tu trebuie doar să te faci că nu le vezi, minunându-te în continuare cât de perfect ai fost creat...

 

Scris de: Mădălin Filip
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.