Tipărire
Categorie: Blog "Gândeşte raţional"
Accesări: 4905
(Timp citire: 5 minute)

Von HagensSunt corpuri umane reale. Au fost jupuite de piele şi expuse publicului într-o galerie de artă. Sunt opera lui Gunther von Hagens. I s-a spus că este un Frankenstein modern, Walt Disney al morţii, un cercetător nebun şi un mare anatomist.

 

 

 

Dar, indiferent de nume, expoziţiile de corpuri plastinate ale acestuia atrag mulţimile de pe tot globul. E foarte îndemânatic. E în mod clar foarte pingenios. Oare expoziţiile lui sunt opera unui măcelar sau artă superioară? Exploatează doar fascinaţia faţă de moarte sau transmit un mesaj inspirat despre minunile vieţii?

Plastinarea - este un termen inventat de Gunther von Hagens. Explicaţia acestuia este de găsit mai jos.

Acum 25 de ani era un cercetător obscur de laborator care lucra la Universitatea Heidelberg. Acum e cel mai cunoscut anatomist din câţi există. Şi-a atras acuzaţii că exploatează morţii în propriul interes. Biserica a încercat să-l interzică, tribunalele să-l scoată de pe piaţă, dar publicul îl adoră. Milioane de oameni din toată lumea stau la coadă ore în şir ca să vadă expoziţiile acestuia. Majoritatea dintre ei nu vin ca să înţeleagă cum funcţionează corpul lor, ci ca să aibă parte de suspans.



Inima
Inima



Von Hagens a creat o tehnică specială, pentru a introduce cu forţa o formulă secretă în ţesutul uman, conservându-l pentru mii de ani. Se numeşte plastinare. Până atunci, părţile corpului fuseseră ţinute doar în borcane cu formaldehidă. Dar intervenţia sa revoluţionară avea să schimbe acest lucru. Singur în laborator, a experimentat noapte de noapte, cu compuşi speciali de plastic numiţi polimeri, până a reuşit să descopere formula care avea să revoluţioneze muzeele anatomice. El şi-a petrecut următorii 15 ani cu rafinarea acestei tehnici, până când a putut să impregneze corpuri întregi, chiar şi felii, astfel încât fiecare organ, muşchi, nerv să se păstreze exact cum era când organismul trăia.

Cele două decenii de confruntare cu societatea germană l-au făcut pe Gunther von Hagens să-şi mute grosul afacerilor în China. Chinezii au pompat bani în cercetările lui, după ce i s-a refuzat recunoaşterea în Germania. În schimb, chinezii i-au acordat titlul de profesor universitar şi i-au construit un institut de milioane de euro. Amploarea operaţiunilor sale e deja ameţitoare. Are sute de anatomişti care prepară corpurile pentru a fi vândute institutelor medicale din lumea întreagă. Producerea fiecărui corp plastinat costă până la 35.000 lire sterline.



Omul cu creierul pe craniu



Dar de unde vin toate aceste corpuri care sunt folosite în expoziţii? În anii 80, von Hagens a înfiinţat un program de donare de corpuri. Până astăzi s-au înscris mii de persoane. O dată pe an, donatorii şi familiile lor sunt invitaţi la o zi deschisă la baza sa de la Heidelberg. Presa şi publicul sunt atraşi de procesul plastinării. Nici măcar imaginea corpurilor umane atârnate în cârlige de măcelărie nu îndepărtează suporterii. Donatorii îşi cedează corpurile gratis şi se pot răzgândi oricând înainte să moară. Dar deocamdată nu este lipsă de doritori.

De îndată ce un corp a fost disecat, în felii sau întreg, trebuie scoase din ţesuturi grăsimea şi apa. Asta se face punând corpurile în rezervoare, mai întâi cu acetonă rece, apoi caldă, timp de 2-3 luni. Acetona rece înlocuieşte apa din corp prin difuzie, în timp ce acetona caldă dizolvă moleculele de grăsime. După ce corpurile au fost îmbibate în acetonă, sunt gata de impregnare cu formula sa specială de plastinare. În final corpul va fi 70% plastic, 30% ţesut uman. După plastinare, fiecare corp e trimis în sala de poziţionare, ca să fie pus în forma finală.

Când sunt disecate, corpurile îşi pierd trăsăturile distinctive. Nu mai au feţe, semne din naştere, piele. Von Hagens susţine că publicul său nu poate să ştie identitatea originală a specimenelor sale. În ciuda caracterului foarte deschis al programului său german de donaţii, acest fapt a alimentat acuzaţia că, cel puţin pentru o parte din subiecţii săi, nu ar fi obţinut niciodată permisiunea lor. Problema consimţământului e esenţială. Dacă îţi dai acordul să se facă un anumit lucru cu corpul tău, cu condiţia să ştii ce se va face şi să nu se exercite presiuni asupra ta, atunci legea permite să expui corpuri în diferite feluri. Deşi susţine că toate corpurile întregi din expoziţia sa provin de la donatori, nu e valabil acelaşi lucru pentru toate părţile de corp expuse şi nici pentru specimenele vândute la institute anatomice din lume. Sunt cadavre nerevendicate din afara Europei, în mod sigur corpuri ale declasaţilor, pe care nu le-a cerut nicio rudă. În schimbul specimenelor plastinate, a încheiat un acord cu autorităţile medicale din China şi Rusia să ia cadavre nerevendicate. Susţine că aranjamentul e perfect autorizat şi nu încalcă nicio lege în acele ţări. Totuşi despre cât de etic este acest lucru se poate dezbate mult şi bine...

Dar să-i dăm cuvântul (impropriu spus) ”doctorului”: ”Ca să gândească altfel, un inventator trebuie să se desprindă de mulţime. Trebuie să ai încredere în propriile tale idei. Dacă ai şi aprobarea celorlalţi după aceea, cu atât mai bine. Sunt un individualist din cap până-n picioare. Cred că sunt independent de părerile celorlalţi.”



Von Hagens Oameni jucând cărţi
Oameni jucând cărţi



Acum aproximativ 3 ani pe când mă întorceam supărat de la  Viena pentru că nu reuşisem să ajung la expoziţia cu artefacte din mormântul lui Tutankhamon (despre care făcuse un documentar şi Nat Geo), văd oraşul Budapesta ticsit cu afişe care mă ”îmbiau” să văd ultima expoziţie de corpuri umane a lui von Hagens. Şi uite-aşa am ratat două chestii interesante în două zile... Cum România nu există pe harta lumii, nici nu cred că voi avea şansa să le văd degrabă. Pentru cei aflaţi oriunde în afara graniţelor ţării, de aici pot afla programul următoarelor expoziţii: Bodyworlds.com. Pe site-ul indicat puteţi afla, de asemenea, mai multe despre procesul plastinării ori puteţi achiziţiona diverse cărţi din domeniul anatomiei.

 

 

Articol preluat de pe blogul Gândeşte-raţional.