Ultimul lucru pe care politicienii îl doresc este ca noi să analizăm, sintetizăm, concluzionăm şi evaluăm. Asta nu înseamnă că niciunul dintre cititorii acestui articol nu gândeşte, dar politicienii nu iau în calcul un asemenea alegător. Votanţii gânditori sunt impredictibili, iar asta îi face periculoşi. Politicienii sunt într-o poziţie mai sigură dacă doar ne cer să opinăm. Pe de altă parte, oamenii sunt mult mai fericiţi dacă li se cere o opinie, decât să li se ceară să analizeze un raţionament.

 



Abordarea analitică a unui subiect complex este dificilă şi consumatoare de timp. Opiniile sunt adesea instantanee şi garantează satisfacţia. Este uşor să ne imaginăm că gândim în mod riguros atunci când trecem direct la concluzie.


Opiniile reprezintă totul


Faimosul psiholog Daniel Kahneman (vă invităm să citim cartea acestuia, Gândire rapidă, gândire lentă, care reprezintă o adevărată sinteză a psihologiei moderne) arată că un lucru uimitor despre oameni este următorul: întotdeauna avem o opinie (acum probabil înţelegeţi de ce nu e aşa greu să fii dna Tatoiu :)). Prezintă-i unei persoane un subiect şi aceasta îţi va prezenta rapid o opinie, deşi subiectul are cere mai degrabă o amânare, pentru a fi timp pentru un pic de lămurire, prin documentare.

Creăm opinii pe cât de uşor respirăm şi tot pe atât de des.

Preferinţa noastră pentru opinii, în defavoarea analizei şi evaluării explică, de exemplu, preferinţa noastră pentru poveşti (adesea imunde) despre celebrităţi şi bebeluşi regali. Progrese ştiinţifice remarcabile recente nu ne impresionează în aceeaşi măsură (câţi au ieşit în stradă pentru recenta "aterizare" a unui robot pe o cometă şi câţi au ieşit din case pentru a participa la înmormântarea mamei "uluitoarei" Oana Zăvoranu?). Acţiunile şi afirmaţiile celebrităţilor sunt rareori motive pentru gândire; trebuie doar să ne formăm o opinie.

Dacă simpla evaluare a unei situaţii generează concluzii rapide, procesul de analiză şi evaluare profundă cere efort intelectual, iar uneori rezultatele nu sunt foarte clare.

Opiniile au la bază intuiţia şi, spre deosebire de analiză şi evaluare, utilizează puţin memoria de lucru şi nu solicită o atenţie susţinută.

Atunci când opiniile sunt formate pe baza intuiţiei, adesea sunt fundamentate pe elemente de influenţă de care nu suntem conştienţi - elemente care pot fi manipulate pentru a influenţa rezultatul.

Această lipsă de control în procesul de luare a deciziei reprezintă cunoaştere certă în domeniul psihologiei cognitive.





Limbajul manipulării

Ascultă atent la retorica despre buget. Nu ţi va cere să analizezi logica structurării sale. Ţi se va solicita să te exprimi privind ipotezele de bază, iar aceste ipoteze vor fi astfel structurate, încât să se potrivească unui scop politic.

Substanţa discursului politic este despre încurajarea alegătorilor pentru a lua decizii, raportându-se la anumite valori; nu există raţionamente pe care noi să trebuiască să le evaluăm.

Problema cu acest tip de abordare este că deschide uşa pentru efecte de structurare a discursului, care au scopul de a manipula opiniile şi a ocoli gândirea. Discursul politic descurajează raţionamentul şi încurajează şi recompensează opinia.

De exemplu, dacă rezultatele unor cercetători intră în contradicţie cu ideologia unui partid, cercetătorii pot fi numiţi "activişti". După aceeaşi logică:
- dacă un om de ştiinţă ori un filozof arată o aberaţie a unei biserici, va fi numit ateu, anticrist etc.
- dacă un doctor este pro-avort, poate fi numit "criminal" şamd.

Oamenii tind să judece mai degrabă pe bază emoţională, decât să analizeze serios o problemă.

Aşa cum scriitorul britanic George Orwell nota, "dacă gândirea deformează limbajul, limbajul, de asemenea, deformează gândirea".

Mass-media este pricepută în această artă. Uitaţi-vă la titluri şi întrebaţi-vă dacă sunteţi invitaţi la a gândi. Uitaţi-vă la fotografiile ce însoţesc articolele şi puneţi-vă aceeaşi întrebare.

Jurnaliştii, adesea (când nu sunt activişti de partid deghizaţi), pun întrebări care solicită un răspuns raţional, dar arta politicienilor este de a da răspunsuri care se raportează la anumite valori şi care invită la opinii.

Cea mai răspândită practică este să eviţi problema supusă dezbaterii şi să propui, pornind de la acea problemă, alegerea între două opţiuni, utilizând un limbaj adecvat, ce face apel la anumite valori.

Nu e nicio surpriză că politicienii preferă să petreacă timpul în contexte cu substrat emoţional, pozând în faţa unor steaguri, monumente şi simboluri naţionale. Caută să fie mai prezenţi în astfel de ipostaze, decât să se angajeze în dezbateri argumentate cu alţi politicieni ori cu alte persoane avizate pe anumite subiecte.


Mergând pe calea cea dificilă


Adevărul este că nu prea ne place să gândim prea mult. Dacă politicienii ne pot da o cale pentru a ajunge la o concluzie ce pare a avea sens şi nu ne cer să investim timp şi energie, atunci totul e ok.

Nici nu prea e greşeala lor că această strategie funcţionează. Dar ce înseamnă asta pentru o democraţie, în special în perioada de alegeri?

Ce putem face? Să înţelegem cum acest mecanism al comunicării publice, pe care l-am detaliat mai sus, funcţionează. Pe de altă parte, atunci când vedem un titlu de ziar, o afirmaţie pe "burtiera" unui canal TV, să ne punem întrebarea: mi se cere să gândesc ori sunt încurajat să-mi formez o opinie?




Adaptare după why politicians dont want us to think

Scris de: Iosif A.
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.