Când cineva spune că o substanţă dă dependenţă, asta poate însemna două lucruri: că provoacă o dependenţă fizică, atunci când corpul tău începe să depindă de prezenţa unei anumite substanţe pentru bunăstarea sa fizică şi că a început să modifice procesele obişnuite pentru a se adapta la noua normalitate artificială. Lipsa bruscă a acelei substanţe nu-i va da corpului suficient timp să compenseze pentru ea. Efectele vor fi simptomele specifice sevrajului, precum greaţa, vărsăturile, dureri în piept, dureri de cap şi musculare, convulsii, transpiraţie incontrolabilă şi dificultăţi de respiraţie.

 



Alcoolul e un exemplu în acest sens. Dacă nu îl consumi în mod normal şi te-ai hotărî dintr-o dată să bei ca un student în vacanţa de primăvară, corpul tău n-ar putea compensa pentru cantitatea mare de alcool şi ai avea greţuri, cel mai probabil ai vomita, ai putea avea convulsii, ai putea ajunge în stare de inconştienţă şi chiar să nu mai poţi respira. Acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când decizi să-ţi faci de cap ca în vacanţă timp de doi ani şi apoi brusc să te opreşti. Din nou, corpul nu poate compensa pentru ceea ce consideră a fi anormal.

Substanţele care dau dependenţă, dar nu provoacă simptomele fizice ale sevrajului atunci când consumul se întrerupe brusc, tind să fie considerate ca dând dependenţă psihică, nu fizică. Asta înseamnă că persoana ar putea totuşi să tânjească după substanţă, la fel cum un poliţist gras stereotipic ar tânji după gogoşi, dar nu va avea de luptat cu simptomele fizice ale sevrajului caracteristice altor substanţe.

Jocurile de noroc, sporturile extreme precum bungee jumpingul şi sky-divingul sau orice altceva dau dependenţă psihică, dar nu cauzează totuşi dependenţă fizică, tinzând să stimuleze centrii recompensei din creier şi determinând persoana să tânjească după orice acţiune va aduce o altă stimulare. Încercaţi să sunaţi dintr-un clopoţel în apropierea câinilor lui Pavlov şi vedeţi dacă nu cumva o iau puţin razna aşteptând să primească recompensa.

S-a demonstrat că nicotina, la fel ca alte substanţe, precum heroina şi alcoolul, dă un anumit nivel de dependenţă fizică, dar provoacă şi pofte asociate cu dependenţa psihică. Pentru a înţelege de ce, haideţi să vorbim despre efectele nicotinei asupra organismului.

Nicotina este o substanţă naturală produsă de o familie de plante numite Solanaceae sau Umbra Nopţii. Frunzele de tutun uscat conţin nicotină în proporţie de 0,6 - 3%. Substanţa acţionează asupra a ceea ce numim receptori nicotinici pentru acetilcolină (nAChR) şi afectează două zone importante ale corpului – glanda medulosuprarenală şi sistemul nervos central (SNC).

În interiorul SNC-ului, nicotina se leagă de acei receptori şi determină eliberarea mai multor neurotransmiţători care dau o stare de bine, cum ar fi dopamina.

Fumul de ţigară mai conține şi anumite substanţe cunoscute drept inhibitori de monoaminooxidază (MAO). Enzimele din această familie sunt responsabile pentru descompunerea neurotransmiţătorilor care dau o stare de bine, cum ar fi dopamina, serotonina sau norepinefrina. Rezultatul este că mai mulţi neurotransmiţători decât ar fi normal încep să circule. Când fumezi tutun, nicotina poate începe să acţioneze asupra acestor receptori după 7 secunde şi durează aproximativ două ore pentru ca efectul ei să se înjumătățească. Această cale scurtă spre recompensă este unul dintre motivele pentru care oamenii cred că pofta de nicotină e aşa de puternică.

În interiorul medulosuprarenalei (şi al altor câteva regiuni din corp), combinându-se cu receptorii, nicotina va duce la o creştere a cantităţii de calciu introduse în celule. Rezultatul este o eliberare a hormonului epinefrină (adrenalină). Asta va determina o creştere a tensiunii arteriale, a ritmului cardiac, a ritmului respirator şi a glicemiei din sânge. Exact "lucrurile" din care sunt alcătuite visurile ”dependenţilor de adrenalină”.

Una dintre problemele prea puţin discutate în ceea ce priveşte nicotina este toxicitatea ei. Receptorii cresc cantitatea de neurotransmitători eliberaţi ca răspuns la cantitatea de nicotină prezentă. Cu cât ai multă nicotină în sistem, cu atât mai toxică e reacţia. Cantitatea medie de nicotină absorbită dintr-o ţigară este de aproximativ 1 mg. La nivelul acesta, toţi centrii de recompensare ai creierului funcţionează de minune. Cu cât doza e mai mare, cu atât mai nocivă e reacţia. Simptome precum greaţa, vărsăturile, durerile abdominale, durerile de cap, spasmele musculare vor duce la convulsii, hipotensiune arterială, insuficienţă respiratorie şi, în cele din urmă, pe la 40-60 de mg, te va ucide.

Proprietăţile fizice şi psihologice legate de dependenţă ale nicotinei gravitează în jurul faptului că trupul tău încearcă să compenseze pentru creşterea de neurotransmiţători şi hormoni. Când încetezi să consumi nicotină, corpul începe să compenseze, fie crescând, fie diminuând numărul acestora. Rezultatul final este acela că trupul încearcă să continue să se adapteze la nicotină. Şi astfel apare sevrajul.

Manifestările fizice ale sevrajului în cazul nicotinei sunt considerate a fi mult mai blânde ca cele ale altor substanţe, precum heroina, alcoolul şi metamfetaminele. În funcţie de perioada consumului şi de cantitatea de nicotină folosită, simptomele variază ca intensitate şi durată. Încep de obicei la 2-3 ore după ultima doză de nicotină şi îşi ating apogeul cam la 2-3 zile. Simptomele includ anxietate, depresie, probleme cu somnul, ameţeală, dureri de cap, apetit crescut, probleme de concentrare şi sentimente de nelinişte şi frustrare. Odată ce corpul este capabil să înceapă să secrete cantitatea potrivită de neurotransmiţători şi de hormoni pentru a face faţă existenţei lipsite de nicotină, dependenţa rămasă tinde să fie psihică şi se concentrează în jurul poftelor.

Se crede că factorii mediaţi psihologic legaţi de dependenţa de nicotină sunt responsabili într-o măsură mai mare decât cei fizici pentru dificultatea de a renunţa la nicotină. În mai multe studii asupra simptomelor sevrajului, participanţii care renunţaseră la fumat menţionau fără încetare poftele drept lucrul cu cele mai mari efecte negative atunci când vine vorba să te laşi de el. Deşi majoritatea menţionau efectele secundare fizice ca fiind o problemă, poftele erau cele care îi împingeau mai mult să ”recidiveze”. „La naiba cu descoperirile tale, Pavlov!” Aşadar, efectele fizice secundare dispar în acest caz la mai multe zile după ultima doză de nicotină, dar "setea" de tutun poate uneori să reziste ani de zile.  

Deci, în concluzie, cu cât doza e mai mare, cu atât creşte posibilitatea apariţiei unor efecte secundare toxice. Cu cât consumi mai multă, cu atât există o probabilitate mai mare de a face cancer, boli cardiace, atacuri cerebrale şi diabet. Dacă nu faci bolile acestea şi continui să fumezi, probabilitatea să mori din cauza lor va fi cu atât mai mare. Deci nu mai e nevoie să spunem că, dacă eşti fumător, există probabil puţine lucruri pe care le poţi face pentru tine care să ajute la bunăstarea ta pe termen lung şi la fericirea celor care te iubesc mai mult decât să renunţi la fumat sau la folosirea altor produse din tutun, oricât de greu ar fi să te opreşti. Dacă se întâmplă să fii şi supraponderal pe lângă faptul că eşti fumător, atunci, slavă Domnului, ai de lucru serios. Dar, în cele din urmă, rezolvarea ambelor probleme, incluzând, sper, o doză sănătoasă de exerciţii fizice regulate şi consumarea multor legume şi fructe, îţi va îmbunătăţi semnificativ calitatea şi durata vieţii şi te va ajuta chiar să economiseşti o căruţă de bani, pentru că vei avea de cumpărat mai puţine medicamente şi vei economisi banii de ţigări şi altele asemenea.



Traducere de Ana Dumitrache după why-is-nicotine-addictive.