Tipărire
Categorie: Corpul omenesc. Funcţionare, boli şi remedii
Accesări: 2909

Un nou studiu realizat pe 2.929 de copii în vârstă de 5 ani a descoperit o legătură între consumul de băuturi carbogazoase şi comportamentul agresiv. Cercetătorii americani au descoperit că acei copii care consumă mai multe băuturi carbogazoase sunt mai predispuşi să fie agresivi, să aibă tulburări de atenţie, să se implice în bătăi şi să distrugă bunurile celorlalţi (Suglia şi colaboratorii, 2013).

 

 

Acestea confirmă descoperirile din rândul adolescenţilor, care au asociat consumul mai multor băuturi carbogazoase cu autovătămarea, agresivitatea, depresia şi chiar gânduri de sinucidere (Lien şi colaboratorii, 2006Solnick & Hemenway, 2013).

Dintre copii de 5 ani, 43% consumă cel puţin o băutură carbogazoasă pe zi, iar 4% consumă  mai mult de 4 doze pe zi. Faţă de cei care nu beau deloc băuturi carbogazoase, aceia care consumă patru sau mai multe băuturi carbogazoase pe zi sunt de două ori mai predispuşi să fie implicaţi în comportamente agresive.

Băuturile carbogazoase provoacă un comportament agresiv?

Din moment ce studiul s-a bazat pe asocieri, nu ne asigură neapărat de faptul că consumul băuturilor răcoritoare a cauzat probleme de comportament, dar acest studiu sprijină această posibilitate. De exemplu, ai putea crede că consumul mai multor băuturi carbogazoase a fost un semnal că copilul trăieşte într-un mediu agitat. Şi acest mediu agitat a fost cauza reală a problemelor de comportament. Cercetătorii au găsit dovezi împotriva acestei posibilităţi măsurând şi luând în considerare următorii factori:
- factorii socio-demografici;
- depresia maternă;
- violenţa partenerului intim;
- încarcerarea tatălui.

Asocierea dintre consumul de băuturi carbogazoase şi problemele de comportament s-a menţinut cu aceste variabile luate în calcul.

Totuşi, un alt factor de care autorii nu s-au ocupat a fost nivelul zahărului în sânge. E posibil ca unii copii cu un nivel scăzut de zahăr în sânge să consume mai multe băuturi carbogazoase, iar acest nivel scăzut de zahăr în sânge este cel care cauzează comportamentul agresiv.

Cu toate acestea, asocierea nu a fost complet explicată. Deci, poate că băutura carbogazoasă este cauza, căci: „Cafeina este asociată cu somn insuficient, nervozitate şi nelinişte, impulsivitate şi asumare de riscuri la copii şi adolescenţi, iar un studiu realizat pe copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani din Brazilia a descoperit că acei copii care sufereau de depresie erau mai predispuşi să consume cafeină”. (Suglia şi colaboratorii, 2013).

Pe lângă cafeină, alţi posibili factori cauzali ce se regăsesc în băuturile carbogazoase sunt:
- siropul de porumb cu concentraţie mare de fructoză;
- aspartamul;
- benzoatul de sodiu;
- acidul fosforic sau acidul citric.

Din moment ce băuturile carbogazoase sunt puţin probabil o alegere sănătoasă pentru copii sau adulţi - acestea sunt asociate cu obezitate, boli de inimă, astm şi multe alte boli - e rezonabil pentru părinţi să limiteze consumul acestora atât din motive fiziologice cât şi psihologice.



Traducere de Ioana-Mădălina Ilinca soda-consumption-connected-to-behavioural-problems-in-children cu acordul editorului