De ce este iodul adăugat în sare? Când în 1811 Bernard Courtois a observat fumul violet produs atunci când era curăţat rezervorul de extracţie al algelor marine, nu şi-a imaginat câtuşi de puţin că pregătea terenul pentru una dintre cele mai importante descoperiri din domeniul nutriţiei din istorie. Să revenim un pic. Courtois deţinea o fabrică care producea azotat de potasiu, cunoscut mai bine sub numele de salpetru.

 

 

Această substanţă era o componentă extrem de importantă  a prafului de puşcă şi se afla la mare cerere în rândul armatei. O sursă de nitrat de potasiu era materia vegetală şi Courtois a constatat că algele descompuse întrunesc calităţile necesare.  Dar era necesar ca rezervoarele mari care erau utilizate pentru a extrage alge marine să fie curăţate periodic, o procedură dificilă care necesita utilizarea acizilor. Într-una din zile, când a fost utilizată o cantitate deosebit de mare de acid, s-au format vapori violeţi care s-au condensat pe suprafeţele reci ale rezervorului formând  cristale care aveau aspectul unui metal închis la culoare.

O mostră a acestor cristale a ajuns în mâinile lui Joseph - Louis Gay Lussac, unul dintre cei mai remarcaţi oameni de ştiinţă francezi din epoca respectivă. El a fost intrigat de acest material, dar i-a fost insuflată energia necesară pentru a-l studia temeinic atunci când a auzit că Sir Humphrey Davy, genialului chimist englez, care vizita Franţa  la invitaţia specială a lui Napoleon, i s-a dat, de asemenea, un eşantion. Gay-Lussac nu vroia ca un englez să facă o mare descoperire pe seama unui produs francez. În mod independent, ambii bărbaţii au ajuns la concluzia că  aceste cristale violete au constituit un element nou pe care Gay Lussac l-a numit "iod" de la cuvântul grecesc ʺiodesʺ care înseamnă violet în limba greacă. Davy a sugerat denumirea de iod, pentru ca numele să fie concordant cu clorul, cu care era similar.

Iodul s-a dovedit a avea unele proprietăţi de dezinfectant, dar nu acesta este principalul lucru care îl face faimos. Iodul este un nutrient esenţial, necesar pentru ca glanda tiroidă să poată produce tiroxina, un hormon care controlează numeroase funcţii ale organismului, inclusiv "agerimea" creierului. Deficitul de iod în alimentaţie duce la mărirea glandei tiroide, care poartă numele de guşă. În cazuri excepţionale, guşa  poate duce la apariţia cretinismului şi a nanismului. Dar chiar şi cazurile uşoare de deficit de iod pot determina apariţia retardului mintal. Într-adevăr, deficitul de iod este considerat principala cauză de retard mental care poate fi prevenită. Un deficit minor  poate reduce IQ-ul cu 10-15 puncte în cazul femeilor însărcinate sau a copiilor. Se estimează că aproximativ 2 miliarde de oameni din întreaga lume suferă de deficit de iod şi adevărata tragedie este faptul că această afecţiune  poate fi prevenită atât de uşor. Adaosul de iodat de potasiu în sare este o soluţie simplă. O valoare echivalentă cu aproximativ 1,15 dolari adăugată la fiecare tonă de sare rezolvă problema. Se fac progrese: în 1990, doar aproximativ 25% din gospodăriile din lume consumau sare iodată. Acum mai mult de două treimi din gospodării fac acest lucru. Simpla adăugare a iodului în sare este, probabil, cel mai eficient mod de a creşte inteligenţa cumulată a lumii.



Traducere de Ecaterina Pavel după why-is-iodine-added-to-salt cu acordul autorului