Experimentul pe care James Simpson s-a hotărât să-l facă, a continuat chiar dacă iepurii au murit. Şi această decizie a fost menită să aibă un impact atât de mare asupra medicinei, încât peste 100.000 de scoţieni recunoscători s-au aliniat pe străzile din Edinburgh în 1870, în timpul trecerii cortegiului funerar, pentru a-l omagia. Mulţi au fost operaţi sau au dat naştere copiilor fără a simţi durere datorită marii descoperiri ale lui Simpson: cloroformul.



Nu mulţi studenţi au absolvit medicina la 20 de ani, însă James Simpson da. În primii ani ai secolului al XIX-lea, doctorii nu aveau prea multe instrumente la dispoziţie, iar tânărul Simpson era în special nemulţumit de suferinţa la care era martor în blocul operatoriu. Odată a comentat că „bărbatul care este întins pe masa de operaţie într-unul din spitalele noastre de chirurgie este expus la mai multe riscuri de a deceda decât soldatul englez de pe câmpul de luptă de la Waterloo”. Nu a fost nicio surpriză, mai târziu, când din America a venit ştirea descoperirii eterului ca anestezic, că Simpson s-a alăturat repede acestui trend.

Dar erau probleme cu eterul. Acesta era inflamabil, greu de administrat şi adesea îi îmbolnăvea pe pacienţi. Dar Simpson s-a gândit că dacă eterul îi poate adormi pe oameni, trebuie să existe şi alte substanţe chimice care să facă acelaşi lucru. Şi ce persoană ar fi mai potrivită pentru a-i cere sfatul decât chimistul scoţian Lyle Playfair, care a fost pregătit de faimosul profesor german Justus von Liebig?

Playfair nu era expert în adormirea persoanelor, dar i-a spus lui Simpon despre un lichid volatil dulceag pe care l-a văzut pregătit de Liebeg, în 1832. Surprinzător e, a continuat Playfair, că unul din asistenţii lui a preparat recent puţin lichid, şi Simpson a primit permisiunea să încerce - cu o condiţie: experimental să fie mai întâi încercat pe doi iepuri. Se pare că Playfair nu dorea să fie responsabil pentru nicio vătămare asupra entuziastului Simpson, care îşi câştigase deja renumele de a fi un medic grijuliu, competent.

Iepurii au fost expuşi la vaporii de cloroform şi imediat au adormit. Atunci când s-au trezit fără vreun efect advers aparent, Simpson exuberant a luat o sticlă de cloroform şi şi-a făcut planuri cu prietenii lui medici, George Keith şi Matthew Duncan, pentru o mică activitate cu cloroform ziua următoare. Cei trei mirosiseră deja o varietate de substanţe chimice în speranţa găsirii unui anestezic îmbunătăţit, dar Keith şi Duncan au sugerat că ar fi o idee bună să verifice iepurii dimineaţă pentru orice efecte persistente. Ei bine, efectele  persistente au fost bune. Iepurii erau morţi.

Nu este clar de ce acest lucru nu i-a împiedicat pe cei trei să continue experimentele cu cloroform. Poate a fost impulsul lor de a deveni pionieri ai medicinei sau poate s-au bucurat de efectele produse de unele substanţe chimice inhalate anterior. În orice caz, în seara zilei de 4 noiembrie 1847, Keith a devenit primul cobai care a inhalat o doză mare de cloroform. În câteva minute era sub masă. Fără să aştepte să vadă soarta colegului lor, Duncan şi Simpson i-au urmat exemplul. După o anumită veselie iniţială, au leşinat şi ei. Când s-au trezit, Simpson a declarat că  „acesta este mult mai puternic şi mai bun decât eterul” şi a prezis că cloroformul „va întoarce lumea cu susul în jos”.

Tânărul doctor a fost atât de impresionat, încât imediat a angajat un chimist să-i pregătească o rezervă proaspătă de cloroform, care în acele zile era făcut din reacţia acetonei cu clorul. Patru zile după evenimentul cu mirositul, Simpson a administrat cloroform unei femei, care după 25 de minute a născut. Într-o lună, Simpson a folosit cloroformul cu succes pe încă 50 de pacienţi.

Totuşi, ca şi în cazul altui medicament, existau riscuri, inclusiv moartea. În 1848, tânărul Hannah Green a murit, probabil din cauza administrării nepotrivite a anestezicului atunci când i s-a îndepărtat o unghie infectată de la picior. Curând după această tragedie, Dr. John Snow a dezvoltat un inhalator care regla dozajul de cloroform şi reducea riscul unor asemenea decese. De atunci, Simpson a fost capabil să-i liniştească pe cei care încă considerau cloroformul prea periculos ţinând statistici precise referitoare la succesele şi efectele adverse. Când detractorii au pretins că cloroformul nu este natural, Simpson a răspuns „aşa sunt trenurile, căruţele şi vapoarele.”

Totuşi, opoziţia religioasă a fost mai greu de depăşit. Credincioşii au argumentat că ameliorarea durerii în timpul naşterii este laică, deoarece conform scripturilor femeile sunt menite să fie pedepsite pentru păcatul originar al Evei. Se pare că ispitirea lui Adam cu fructul Arborelui Cunoaşterii nu a fost o idee bună. Criticii au indicat un pasaj din Geneză în care Dumnezeu îi spune Evei „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii”. Simpson a replicat inteligent că anestezia a fost de fapt inspirată de Dumnezeu, care poate fi privit ca primul anestezist al lumii. El a avut propria referinţă bibilică : „Atunci Iehova Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste om şi, în timp ce acesta dormea, a luat una dintre coastele lui şi apoi a închis carnea la loc.”

Totuşi, lupta dintre cei pro sau contra cloroformului a continuat mai mulţi ani, în cele din urmă potolindu-se în 1853 când Simpson a recomandat cloroform celui mai faimos pacient al său, Regina Victoria. După ce l-a născut pe Prinţul Leopold, Regina s-a pronunţat „mai mulţumită cu efectul cloroformului.” Dacă cloroformul a fost destul de bun pentru Maiestatea Sa, a fost destul de bun şi pentru supuşii ei!

Pe parcursul secolului XX, cloroformul a început să-şi arate de asemenea partea nedemnă. Infractorii îşi aduceau victimele într-o stare de incapacitate acoperindu-le gura cu o cârpă îmbibată cu acest lichid. Apoi, într-un caz foarte mediatizat din 1901, omul de afaceri american William Marsh Rice, cu a cărui avere s-a înfiinţat Universitatea Rice, a fost ucis de către valetul său, care îşi dorea să pună mâna pe bunurile lui Rice. Arma crimei a fost cloroformul.

Mai multe probleme au apărut prin anii 1930 când cloroformul a fost corelat cu probleme hepatice şi bătăi neregulate ale inimii care uneori s-au dovedit fatale. În cele din urmă, ca urmare a faptului că au fost introduşi noi agenţi de inducere a somnului, cum ar fi izofluran şi desfluran, folosirea cloroformului ca anestezic a fost aruncată  la groapa de gunoi a istoriei. Dar în acest timp, acest „gunoi” a fost responsabil de alinarea multor suferinţe. În comemorare, o impresionantă sculptură în bronz înfăţişându-l pe Simpson domină acum Princes Street Gardens din Edinburgh, având inscripţia „Pionier al anesteziei.” Chiar a fost.

 



Traducere de Ilinca Ioana Mădălina după james-simpson-chloroform-pioneer-took-the-pain-away cu acordul editorului