PieleaTemperatura normală a organismului uman este de aproximativ 370 Celsius. Dar ce se întâmplă atunci când facem sport? Cum controlează organismul căldura în exces produsă de muşchi? Pentru a afla acest lucru, modul în care este produs mirosul specific fiecărui om ori cum funcţionează un antiperspirant, citiţi articolul de faţă.

 

Citiţi şi primele două părţi ale acestui articol despre piele.
Prima parte poate fi citită aici, iar a doua parte aici.

 

CONTROLUL TEMPERATURII ORGANISMULUI

Temperatura internă a organismului uman este undeva în jurul a 37 de grade Celsius. Muşchii (contracţiile acestora), precum şi unele organe interne (cum este ficatul) produc căldura care, în anumite circumstanţe, trebuie eliminată pentru a evita supraîncălzirea corpului.

Procesul prin care care corpul se răceşte este, în principiu, următorul: atunci când căldura corpului creşte, acesta pompează sânge cald în zona exterioară, a pielii, în aşa fel încât această căldură să poată fi eliminată.

În situaţia în care afară este frig, iar organismul are nevoie să păstreze cât mai multă căldură, vasele de sânge din zona pielii devin mai strâmte, reducând fluxul de sânge. Aşadar, e de ţinut minte că degerătura nu are nimic de-a face cu frigul de afară; de fapt limitarea drastică a accesului la oxigen duce la moartea celulelor din zona organismului expusă gerului.

DE CE ROŞIM?

Aceasta este una dintre întrebările care încă îşi caută un răspuns definitiv. Unul dintre răspunsurile probabile este următorul: roşitul are o bază evolutivă şi avea rolul de a exprima regretul pentru o greşeală, iar prin această recunoaştere să se evite violenţa fizică.

TRANSPIRAŢIA

După cum aţi văzut în partea de sus a articolului, organismul uman are un sistem performant (asemănător până la un punct cu cel al unui frigider) de control al temperaturii organismului.  Dar într-o zi călduroasă de vară - în care mai practicaţi şi un sport ce vă solicită muşchii - acest sistem nu mai este suficient pentru a degaja rapid căldura în exces produsă de corp.

Aici intră în acţiune glandele sudoripare. Acestea produc mici picături de apă amestecată cu sare şi alte substanţe; apa, odată ajunsă la suprafaţa pielii, se evaporă şi ia o parte din căldura corpului. Glandele sudoripare sunt prezente pe toată suprafaţa pielii. Comunică cu exteriorul prin mici canale legate ori nu de canalele firelor de păr. Oricare dintre noi elimină o cantitate mai mare sau mică de sudoare încontinuu. În condiţii normale această transpiraţie nu este resimţită, pentru că se usucă foarte rapid, iar o parte din ea este resorbită de organism. Desigur, problema principală a organismului în momentele în care "se încinge" este să elimine căldura din sânge; acest lucru se întâmplă aşa cum a fost descris mai sus, prin împingerea căldurii prin vasele de sânge către piele şi eliminarea căldurii şi cu ajutorul transpiraţiei.

 

Glandele sudoripare

 

 

V-aţi întrebat, de pildă, ce se întâmplă atunci când, pe o căldură toridă, folosiţi un ziar pentru a vă răcori un pic? De fapt împingeţi aerul de 40 de grade către faţa dumneavoastră. De ce vă simţiţi totuşi răcorit? Pentru că la suprafaţa pielii temperatura este mult mai mare, iar prin mişcarea ziarului eliminaţi acel aer fierbinte, aducând pielii "binecuvântata" temperatură de 40 de grade.

DE CE MIROSIM URÂT ATUNCI CÂND TRANSPIRĂM?

Surprinzător poate pentru unii, transpiraţia în sine nu miroase. Ce produce acel miros insuportabil uneori este rezultatul "festinului" bacteriilor ce interferează cu actul emanaţiei de sudoare. Există două tipuri de glande sudoripare: glandele ecrine şi glandele apocrine.

Glandele ecrine sunt cele mai numeroase şi sunt cele implicate în activitatea de control a temperaturii organismului. Glandele apocrine, care se găsesc în zona subsuorilor şi a organelor genitale nu sunt implicate în controlul temperaturii, reacţionează mai degrabă la emoţii şi stimularea sexuală şi sunt cele care dau mirosul caracteristic fiecăruia dintre noi. Pentru că glandele apocrine secretă o substanţă bogată în grăsimi şi proteine, secreţia acestora este preferata bacteriilor. Se consideră ca aceste glande au exact rolul, apărut pe parcursul evoluţiei, de a crea un fel de amprentă de  miros fiecăruia dintre noi. Glandele apocrine se dezvoltă la pubertate, acesta fiind motivul pentru care copiii mici nu au problemele de miros pe care le au adulţii.

DEODORANTE ŞI ANTIPERSPIRANTE

Pentru a scăpa de mirosul urât asociat transpiraţiei, este suficientă o baie. Numai că aceasta nu este suficientă în orice moment am avea nevoie de ea. Prin urmare s-au inventat parfumurile şi, relativ recent, antiperspirantele.

Deodorantul nu face alt lucru decât să se amestece cu mirosul produs de secreţiile bacteriilor, pe cât cu putinţă acoperindu-l pe acesta din urmă. Unele dintre deodorante conţin şi diverse chimicale care ucid o parte din bacterii.

Antiperspirantul, în schimb, chiar reduce transpiraţia. Cum face asta? Blocând glandele sudoripare. Pentru ca un antiperspirant să fie numit astfel, trebuie să treacă o serie de teste, iar principalul test este să reducă cantitatea de transpiraţie de la subsuoară cu cel puţin 20%. Multe dintre antiperspirante reduc sudoarea chiar şi cu 30%.

Vestea proastă este că antiperspirantele funcţionează numai împotriva glandelor ecrine... Vă amintiţi? Glandele apocrine sunt cele responsabile pentru mirosul urât! În concluzie, dacă nu vreţi să vă ţineţi prietenii departe, completaţi folosirea deodorantelor şi a antiperspirantelor cu băi dese...

Există opinia că antiperspirantele produc cancer. Acestea au la bază aluminiul. Acesta este al treilea cel mai comun element pe planeta noastră şi este de găsit şi în alimentaţia noastră zilnică. Cantitatea mică folosită în antiperspirante nu poate fi dăunătoare după opinia experţilor. Cel puţin până acum nu s-au găsit dovezi că folosirea antiperspirantelor ar fi dăunătoare sănătăţii oamenilor.

Singurul pericol - dacă este să-l numim aşa - al aluminiului din antiperspirante este acela de a păta hainele. Se poate întâmpla astfel, pentru că în combinaţie cu sudoarea, aluminiul poate crea o peliculă albicioasă pe ţesături.

 

BIBLIOGRAFIE
Your Body - the missing manual, OReilly, de Matthew Macdonald, 2009