Charles DarwinEvoluţia este de multe ori văzută ca cea care găseşte soluţii optime la problemele pe care le ridică viaţa. Dar selecţia naturală poate lucra doar cu materialele la îndemână, ele însele fiind, la rândul lor, rezultatul a milioane de ani de evoluţie.

 

 

15 dovezi ale evoluţiei speciilor (10)


Istoria evoluţionistă contează


Evoluţia nu poate începe niciodată de la zero. Dacă ar fi fost aşa, patrupedelor ce au trebuit să facă faţă sarcinii de a se mişca pe uscat nu li s-ar fi transformat înotătoarele în picioare; un alt scenariu posibil ar fi fost roţile.

 

 

Tipar falci faringiene
Funcţionarea fălcilor faringiene la ţiparul din specia Muraena retifera
Credit: Wikimedia Commons

 

Un caz real de inventivitate în adaptare îl constituie o specie de ţipar (Muraena retifera), un prădător marin lung, de forma unui şarpe şi care populează recifurile de corali. În mod normal, peştii osoşi îşi prind prada prin aspirare. Un peşte ce se apropie de hrană deschide larg gura pentru a crea o cavitate mare în care se revarsă prada şi apa. Pe măsură ce excesul de apă este eliminat prin branhii, peştele îşi trage prada pe gât spre fălcile faringiene şi spre un al doilea set de fălci şi dinţi derivaţi din scheletul ce susţine branhiile. Dar aceşti ţipari au o problemă cauzată de forma lor lungă şi îngustă. Chiar şi cu fălcile larg deschise, cavitatea lor bucală este prea mică pentru a genera o forţă de aspiraţie suficientă pentru a-şi duce prada la fălcile faringiene. Soluţia acestei enigme a fost publicată în 2007.

Prin observarea atentă şi evaluarea cu raze X, Rita Mehta şi Peter Wainwright de la Universitatea Davis din California au descoperit soluţia uimitoare propusă de mecanismele evolutive în acest caz. Decât să vină prada spre fălcile faringiene, acestea se extind spre înainte în cavitatea bucală, prinzând prada şi trăgând-o către înapoi. Acesta, spun cercetătorii, este primul caz descris în care o vertebrată utilizează un al doilea set de fălci atât pentru a reţine, cât şi pentru a transporta prada, fiind singura alternativă cunoscută la transportul hidraulic al prăzii ce apare la majoritatea peştilor osoşi – o inovaţie de mare importanţă ce a contribuit la succesul membrilor acestei specii ca prădători.

Aspectele mecanice ale fălcilor faringiene ale ţiparilor amintesc de mecanismele folosite de şerpi – de asemenea, prădători lungi şi subţiri. Aceasta este o dovadă de convergenţă, fenomenul evolutiv în care creaturi înrudite îndepărtat dezvoltă soluţii similare la problemele comune. Studiul demonstrează natura neprevăzută a evoluţiei, ca proces aceasta nepermiţându-şi luxul să "pornească de la zero".

 

Bibliografie:
Mehta R.S., Wainwright P.C., Nature 449, 79-82 (2007)

Resurse suplimentare:
Westneat M.W., Nature 449, 33-34 (2007)

Situri web ale autorilor:
Rita Mehta: http://www.eve.ucdavis.edu/wainwrightlab/rsmehta/index.html
Peter Wainwright: http://www.eve.ucdavis.edu/wainwrightlab




Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului "15 evolutionary gems" pus la dispoziţie online de prestigioasa revistă Nature celor care doresc să evidenţieze soliditatea teoriei evoluţiei prin selecţie naturală.
Traducător: Diana Basaca.