Un răspuns extrem de scurt la această întrebare inteligentă este: desigur! În cele din urmă totul din Univers este compus din mici lucruri cuantice şi totul se supune legilor mecanicii cuantice. Dar nu acesta este scopul întrebării din titlul şi acest răspuns nu vă oferă nimic util. Aţi putea la fel de uşor să spuneţi că computerele beneficiază de avantajele aceloraşi principii din spatele fulgerului (energia electrică), dar acest lucru nu vă spune nimic despre computere sau fulger.

 

 



„Legătura" dintre fizica cuantică şi conştiinţă este destul de faimoasă în aceste zile. Din păcate, în cadrul ştiinţei nu avem o definiţie reală, solidă a conceptului de conştiinţă, ceea ce face ca discuţia despre aceasta să fie destul de complicată. Un fizician v-ar putea spune că vom putea cunoaşte conştiinţa doar atunci când o vom putea vedea. Deci, deşi nu pot vorbi despre ce este conştiinţa eu pot să afirm că ea nu pare să aibă nicio influenţă asupra fenomenelor cuantice (cel puţin cele care au loc în afara capului). Creierul, pe de altă parte, poate fi definit şi acesta cu siguranţă implică procese din mecanica cuantică. Chimia este, fără îndoială, cea mai importantă parte a biochimiei şi ea se bazează în totalitate pe mecanica cuantică.

Întrebarea este următoarea: utilizează creierul efectele cuantice cum ar fi inseparabilitatea cuantică, teleportarea cuantică şi procesarea cuantică a informaţiilor? S-ar părea că este puţin probabil din moment ce experimentele cuantice din laborator sunt, în general, realizate în medii controlate foarte, foarte atent. Aceste experimente au loc de obicei la temperaturi foarte scăzute şi ele implică doar câţiva atomi la un moment dat. Prin contrast, funcţionarea creierului implică mulţi atomi şi acesta este, în general, cald şi el nu se poate compara cu un laborator ştiinţific. Orice om de ştiinţă vă va spune acelaşi lucru. Şi totuşi, în mod surprinzător şi oarecum ezitant răspunsul la întrebarea de mai sus este un răsunător: s-ar putea! Recent s-a arătat că multe plante (eventual toate) utilizează o formă de „căutare cuantică".

Puteţi citi şi Mecanica cuantică explică randamentul procesului de sinteză



Plantele: computere cuantice naturale?

Până în prezent fotosinteza este cel mai bun exemplu al unui fenomen cuantic coerent (care implică inseparabilitatea cuantică sau stările cuantice corelate ale mai multor atomi) din biologie, dar ea este destul de interesantă pentru a da naştere unui nou domeniu, al „biologiei cuantice".

În general vorbind, „stările coerente" (care sunt un tip aparte de stări cuantice unde se manifestă inseparabilitatea cuantică sau orice alt efect cuantic ciudat) sunt distruse în mediile zgomotoase cum ar fi un sistem biologic. Dar există câteva trucuri foarte isteţe care sunt utilizate de către fizicieni pentru a elimina zgomotul cum ar fi calculul cuantic topologic, codurile de corectare a erorilor cuantice şi stările robuste (combinaţii inteligente de stări cuantice care sunt mult mai stabile decât stările lor componente).

Este posibil ca, la fel cu cloroplastele din plante, creierele noastre să utilizeze unele trucuri pentru a menţine stările coerente şi, eventual, să realizeze calcule cu ele. Multe lucruri ciudate se întâmplă şi în cazul nostru (poate nu mult mai ciudate). De exemplu: printre multe alte lucruri pe care le fac, ochii noştri execută în mod continuu un algoritm de detectare a marginilor (edge-detection algorithm), iar urechile noastre utilizează o transformată Fourier. Deocamdată suntem la început în ceea ce priveşte studiul acestor trucuri pe care creierul nostru le utilizează literalmente. Este dificil să studiem interiorul unui creier aflat în viaţă, astfel încât cunoaştem o mulţime de lucruri despre ochi, urechi, nas şi sistemului nervos periferic, dar surprinzător ştim puţine lucruri despre cum sunt informaţiile procesate în cadrul creierului.

Există o diferenţă subtilă, dar importantă, între mecanica cuantică şi magie. Astfel, chiar în cazul în care creierul nostru este capabil de a prelucra informaţiile cuantice la o scară mare, nu ne aşteptăm ca acesta să aibă puteri speciale din această cauză. Creierul ar putea folosi fenomenul de inseparabilitate cuantică pentru a corela regiuni aflate pe ambele părţi ale sale cu scopul de a organiza rapid informaţiile cuantice. Dar pentru lucruri speciale cum ar fi telepatia, clarviziunea sau orice alte puterile mentale deosebite: nu!

Traducere de Cristian-George Podariu după is-the-brain-and-consciousness-quantum-mechanical-in-nature, cu acordul editorului