Lupusul, cuvântul latinesc pentru „lup”, este o boală autoimună cronică (pe termen lung). Asta înseamnă că sistemul imunitar al corpului atacă din greşeală ţesuturi sănătoase în loc de bacterii dăunătoare, virusuri sau alte organisme periculoase. În secolul al XIV-lea, lupusul şi cancerul erau amândouă nume obişnuite pentru bolile ulceroase. Cancerul putea afecta orice ţesut, în timp ce lupusul privea exclusiv afecţiuni ale pielii.

 

 

 

În secolul al XVI-lea, Paracelsus a comparat ulcerele cu un lup înfometat care consuma carne umană, pentru că acesta credea că leziunile „consumau” excesul de sânge, lăsând mai puţin pentru ţesuturile din jur.

În prezent, există mai multe feluri de lupus. Simptomele fiecăruia pot varia considerabil. Lupusul provoacă o inflamaţie pe termen lung, iar rezultatul poate declanşa o largă paletă de simptome. Nu se cunoaşte nicio cauză exactă a lupusului, dar se crede că acesta e o urmare a unei combinaţii dintre factorii genetici şi cei de mediu.

Corpul are un sistem natural de apărare împotriva virusurilor, a bacteriilor şi a altor organisme străine dăunătoare – sistemul imunitar. În mod normal, un organ numit timus produce anumite tipuri de celule (celulele T) care pot recunoaşte celulele noastre sănătoase. Ele fac asta recunoscând moleculele MHC. Când aceste celule T sunt afectate, sistemul imunitar al corpului poate deveni incapabil să distingă între propriile noastre celule sănătoase şi cele străine, dăunătoare. Rezultatul poate fi o boală autoimună precum lupusul.


Există peste 80 de tipuri cunoscute de boli autoimune, dintre care cele mai întâlnite includ scleroza multiplă, boala Graves, artrita reumatoidă, diabetul de tip 1, boala celiacă şi, mai recent descoperită, narcolepsia.

Cunoaştem cu toţii simptomele obişnuite ale unei reacţie imunitare. Cine n-a avut niciodată o răceală sau o gripă şi n-a simţit reacţia corpului care se lupta cu problema? Lucruri precum inflamaţie, febră, slăbiciune şi dureri ale încheieturilor sunt comune. Multe boli autoimune se vor manifesta la început în acelaşi fel. Cât de mult este afectat ţesutul sănătos ca rezultat al reacţiei autoimune depinde de de gravitatea acesteia. Simptomele pot fi la fel de grave ca „stricăciunile”.

În cazul lupusului, aceste simptome pot să fie lucruri precum oboseală extremă, anemie, umflarea labei piciorului, a mâinilor sau a zonei din jurul ochilor, dureri în piept atunci când se respiră adânc, pierderea părului, sensibilitate la lumina solară sau artificială, coagulare anormală a sângelui şi o erupţie în formă de fluture pe obraji şi nas.

Există mai multe feluri de lupus, inclusiv lupus sistemic eritematos (LES), lupus eritematos discoid, lupus indus medicamentos, lupus neonatal şi  lupus eritematos cutanat subacut (vezi mai jos explicaţii despre fiecare în secţiunea „tipuri de lupus”). 

Tipul la care se gândesc cei mai mulţi oameni atunci când vorbesc despre lupus este LES. Acest tip este unul sistemic, afectând mai multe părţi ale corpului. Simptomele pot varia de la unele uşoare până la unele grave şi pot duce chiar şi la moarte. Boala afectează aproximativ 1,5 milioane de americani şi aproximativ 16 000 de cazuri noi sunt diagnosticate anual. Din păcate, doamnelor, 90% din cazuri sunt reprezentate de femei cu vârsta între 15 şi 45 de ani.

Simptomele lupusului pot fi la început aceleaşi cu simptomele oricărei reacţii imunitare naturale, iar din cauza aceasta şi a faptului că poate afecta atât de multe sisteme din organism, nu există un test unic care să poată fi folosit pentru diagnosticare. O metodă răspândită este aceea de a căuta nişte anticorpi cunoscuţi drept antinucleari. Se ştie că oamenii cu niveluri peste cele normale de anticorpi antinucleari prezintă o posibilitate de 50% de a avea o boală autoimună, iar 95% din oamenii cu LES au aceşti anticorpi. Din nefericire, aceste tipuri de anticorpi pot fi prezente şi la oamenii care nu au o boală autoimună. Doctorul va trebui să folosească aceste rezultate în combinaţie cu semnele şi simptomele tale pentru a te diagnostica în mod corect.

Semnele obişnuite pe care le-ar putea căuta în timp ce asociază simptomele cu testele de laborator includ pleurita, adică inflamarea membranei care protejează cavitatea toracică, ceea ce poate duce la dificultăţi de respiraţie, boli inflamatorii ale plămânilor, cunoscute în mod normal drept pneumonie, probleme non-dureroase ale rinichilor care duc la urină de culoare închisă, umflarea picioarelor, a gleznelor sau a degetelor, cunoscută drept edem, probleme ale sistemului nervos central care cauzează dureri de cap, ameţeală, probleme de vedere, convulsii, tulburări de memorie şi atacuri cerebrale, probleme ale inimii, cum ar fi chiar inflamarea ei, cunoscută drept miocardită sau endocardită şi inflamarea membranei inimii, cunoscută drept pericardită.

Ca în cazul multor altor boli autoimune, nu se cunoaşte niciun remediu pentru lupus. Tratamentul ajută la controlarea simptomelor – reducerea inflamaţiei şi a durerii şi împiedicarea afectării grave a organelor.

Aşa cum vă aşteptaţi, medicamentele pentru tratarea inflamaţiilor, precum aspirina, ibuprofenul şi alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sunt ceva obişnuit. În cazul reacţiilor inflamatorii mai grave, se pot folosi corticosteroizi. Medicaţia imunosupresivă şi medicamentele antimalarice sunt şi ele utilizate adesea. În unele cazuri, sunt prescrise şi anticoagulante.

Din cauză că lupusul se prezintă în atâtea feluri diferite, iar simptomele lui imită multe tipuri de probleme, e lesne de înţeles cum poate dura ani de zile până la diagnosticarea corectă a cuiva cu lupus. De fapt, există 11 criterii ale lupusului – 7 au legătură cu simptomele, iar 4 cu testele de laborator. Trebuie să îndeplineşti 4 din cele 11 criterii pentru ca doctorul să ia în calcul să te diagnosticheze cu această boală. 

Deci nu te supăra pe doctorul tău dacă îi ia ceva vreme. Zicala „dacă arată ca o raţă şi măcăne ca o raţă, atunci trebuie să fie o raţă” nu se aplică aici. În acest caz, toate problemele sunt raţe şi toate arată cam la fel. Merge cineva la vânat de raţe?

Tipuri de lupus:
•    Lupusul sistemic eritematos, cel despre care se vorbeşte cel mai adesea, poate afecta mai multe sistemele ale corpului în acelaşi timp: sistemul nervos central şi periferic, tractul digestiv, inima, plămânii şi pielea. Aspectul lui depinde, de fapt, de sistemele care sunt afectate şi de cât de mult sunt acestea influenţate.
•    Lupusul eritematos discoid: acest tip afectează doar pielea şi se manifestă ca o erupţie roşie şi ieşită în relief – de obicei pe faţă şi pe scalp, zona se poate îngroşa şi poate deveni solzoasă. Erupţia poate dura zile, săptămâni sau chiar ani întregi. Dacă ai lupus discoid, există o mică posibilitate să capeţi şi LES.
•    Lupusul eritematos cutanat subacut: şi acest tip de lupus are legătură cu pielea şi se referă la nişte leziuni cutanate care apar la nivelul acelor părţi ale corpului expuse la soare. De obicei, nu lasă cicatrici.
•    Lupusul indus medicamentos: aşa cum sugerează şi numele, acest tip de lupus este provocat de anumite feluri de medicamente, inclusiv anticonvulsivele, pastilele pentru hipertensiune, antifungicele, antibioticele, pastilele pentru tiroidă şi contraceptivele orale. Toate pot duce la simptome asemănătoare cu ale LES-ului. Diferenţa principală este aceea că simptomele dispar atunci când se întrerupe tratamentul medicamentos.
•    Lupusul neonatal: acesta este un tip rar de lupus care apare la nou-născuţii femeilor cu LES. La naştere, bebeluşii pot avea o erupţie, probleme cu ficatul sau un număr scăzut de celule sangvine. Simptomele dispar, de obicei, în decursul câtorva luni, dar bebeluşii pot prezenta totuşi complicaţii grave pe termen lung – lucruri precum blocaje cardiace congenitale cauzate de ţesutul fibros care interferează cu impulsurile electrice din inima copilului. Doamnelor care suferiţi de LES, nu vă faceţi griji, majoritatea copiilor femeilor cu LES se nasc absolut sănătoşi.

Traducere de Ana Dumitrache după what-is-lupus