Piele umanaDiferă celulita de grăsimea obişnuită? Într-un fel, da, însă această comparaţie seamănă puţin cu aceea dintre sucul de portocale şi textura cojii de portocală. Deşi celulita, cunoscută şi ca lipodistrofie ginoidă, este adesea considerată drept grăsime, acest lucru nu e corect.

 

 

Grăsimea este doar una din cauzele care duc la apariţia celulitei, astfel că ar fi poate mai nimerit să spunem că celulita este o posibilă manifestare a grăsimii. Celulita în sine este rezultatul combinării structurii cutanate de suprafaţă cu celulele grase din profunzime care ies în afară, în timp ce ţesutul conjunctiv, alcătuit din septuri, ţinea pielea în loc, dând naştere unui aspect ondulat, ca de coajă de portocală – asemănător cu cel al unui fotoliu de piele cu multă umplutură care iese în afară, în timp ce nasturii ţin pielea bine întinsă peste structura internă rigidă a acestuia.

 

Pielea umana


E nevoie de prezenţa simultană a unui set complex de circumstanţe pentru ca celulita să-şi arate chipul „accidentat”. Convingerea generală conform căreia dacă ai grăsime în exces vei avea inevitabil şi celulită este şi ea falsă. Poţi să fii obez şi să nu ai deloc celulită, mai ales dacă eşti bărbat. Aşa că haide să o luăm pe bucăţele pentru a înţelege celulita şi modul în care grăsimea o afectează.

Grăsimea (sau ţesutul adipos) este un tip de ţesut conjunctiv lax cunoscut drept ţesut lipidic (lipidele sunt molecule care conţin carbohidraţi şi care intră în alcătuirea structurii celulelor, sprijinindu-le funcţiile. Tot lipide sunt şi uleiurile, ceara, vitaminele şi hormonii). Aceasta este prezentă în diferite forme în tot corpul – grăsime albă, maro, subcutanată şi viscerală. Termenii de „subcutanată” şi „viscerală” fac referire la zona din corp unde grăsimea este localizată, iar „albă” şi „maro” la funcţia celulei adipoase (clasificată după culoare).

 

Celulita


Grăsimea viscerală este cea care înconjoară organele din cavitatea abdominală. Acest tip de grăsime este considerat a fi cel mai periculos, fiind asociat, atunci când e prezent în exces, cu o creştere a riscului de boli cardiace şi atacuri cerebrale, cu rezistenţă la insulină, cu reacţii inflamatorii exagerate şi cu apariţia diabetului. Partea bună (dar mică) este că acest tip de grăsime nu este cel care provoacă celulita.

Grăsimea subcutanată este tipul de grăsime care se află chiar sub piele. Ea este cea care poate fi uşor observată şi care face ca toată carnea de pe oase să-ţi tremure atât de drăguţ pe ringul de dans. Ea este şi cea responsabilă pentru celulita cu aspect de coajă de portocală (cu mici adâncituri) de care femeile de pretutindeni se tem. Aşa cum am spus şi înainte, simpla prezenţă a acestui fel de grăsime nu duce automat la apariţia celulitei. 



Există sub piele un tip de ţesut conjunctiv care leagă derma (un strat al pielii) de ţesuturile din profunzime, cunoscute drept septuri fibroase. Pe măsură ce îmbătrâneşti, aceste septuri pot deveni mai dure. Asta îţi poate trage de piele din interior. Există şi două moduri principale în care aceste septuri se pot lega. S-a demonstrat că, la femei, acestea tind către o structură mai degrabă perpendiculară. La bărbaţi, ele tind către un unghi de 45o. Se crede că această diferenţă de la nivelul structurii conjunctive a unora dintre septuri, în combinaţie cu problema hormonală despre care vom vorbi mai târziu, este motivul pentru care femeile sunt mai predispuse la celulită decât bărbaţii.

Atunci când o persoană începe să acumuleze cantităţi excesive de grăsime subcutanată, surplusul de ţesut adipos începe să umple spaţiul disponibil, ceea ce-l face să împingă pielea în afară. Septurile vor ţine strâns zonele de care sunt ataşate. Rezultatul este apariţia unor secţiuni de piele care ies în afară mai mult decât altele.

Acestea fiind spuse, există o mulţime de femei şi bărbaţi care au multe kilograme în plus, dar nu au celulită, deci care-i problema? Aşa cum am spus şi înainte, este nevoie de prezenţa mai multor factori care să acţioneze simultan pentru a dobândi minunatul aspect de celulită.

Şansele să faci celulită şi gravitatea aspectului ei depind de trei factori:
•    Orientarea septurilor tale subdermale în combinaţie cu proeminenţa ţesutului adipos în dermă.
•    Grosimea şi elasticitatea dermei şi a stratului adipos subdermal.
•    În cele din urmă, oamenii cu celulită mai vizibilă tind să aibă o densitate mai mică de septuri, iar septurile pe care le au sunt mai mari.

Aceşti trei factori tind să afecteze femeile mai mult decât bărbaţii. Majoritatea studiilor afirmă că aproximativ 90% dintre femei şi doar 10% dintre bărbaţi vor dobândi acest „defect ondulator” al pielii. Conform doctorului Lionel Bissoon, autorul cărţii „Tratamentul celulitei”, motivele par să graviteze în jurul nivelurilor tot mai scăzute de hormoni ale femeilor pe măsură ce acestea îmbătrânesc. Când o femeie se apropie de menopauză (de obicei momentul în care celulita începe să-şi arate urâtul chip), nivelurile ei de estrogen încep să scadă. Nivelurile de estrogen în scădere vor duce la pierderea de receptori din vasele sangvine şi de la nivelul coapselor. Rezultatul va fi o circulaţie mai proastă, care tinde să ducă la o producţie mai scăzută de colagen (proteina care conferă pielii structura sa), ceea ce face pielea mai subţire. Aceasta este şi perioada în care oamenii tind să acumuleze cantităţi mai mari de grăsime subcutanată şi, voilà, celulita!

Este posibil să fi auzit de mai multe tratamente „miraculoase” care te pot scăpa de celulită. Conform doctoriţei Molly Wanner de la Facultatea de Medicină de la Harvard, adevărul este că, pentru a scăpa de celulita, este nevoie să schimbi structura pielii şi felul în care aceasta „lucrează” împreună cu grăsimea, muşchii şi ţesuturile tale conjunctive. Aşa cum vă puteţi imagina, singura cale reală de a o trata presupune diminuarea cauzelor. Puteţi reduce cantitatea de grăsime subcutanată. Îmbunătăţirea densităţii şi elasticităţii dermei ajută şi ea. Dacă nu vă e teamă de procedurile invazive, puteţi recurge la tratamente care implică disecarea septurilor mari de sub piele.

În concluzie, grăsimea poate accentua celulita, dar nu este cauza care îi determină apariţia, ci doar o verigă a nefericitului lanţ de circumstanţe care duce la acest defect universal nedorit. 

Date suplimentare:
•    În 2008, oamenii au cheltuit aproximativ 47 de milioane de dolari pe tratamente împotriva celulitei. Se estimează că numărul va creşte la 62 de milioane în 2013. Din păcate pentru cei care au cheltuit cei mai mulţi bani, niciun tratament nu s-a dovedit a fi foarte eficient. În funcţie de studiul citit, doar aproximativ 25-50% dintre oameni au prezentat ameliorări după mai multe tratamente. Pentru a pune sare pe rana monetară, ameliorările pot dispărea în timp, necesitând alte tratamente.
•    Prima referire la celulită şi la structura ei a fost cea făcută de Braun-Falco şi C. Scherwitz în 1978.
•    Conform CDC (The Centers for Disease Control and Prevention, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor), procentul copiilor americani cu vârste între 6 şi 11 ani care au fost clasificaţi drept „obezi” a crescut de la 7% în 1980 la 18% în 2010. Cel al adolescenţilor cu vârste între 12 şi 19 ani a crescut de la 5 la 18%. În 2010, mai mult de o treime dintre copiii şi adolescenţii americani erau consideraţi fie supraponderali, fie obezi. Conform acestor numere, ne putem aştepta la o creştere a procentului celor cu celulită.



Traducere de Ana Dumitrache după is-cellulite-different-from-regular-fat, cu acordul autorului.