VaccinÎncercările de găsire a tratamentului împotriva cancerului s-au cristalizat în ultimii ani sub forma unui vaccin. Pentru mai multe detalii despre ce reprezintă acest vaccin, felul în care funcţionează şi avantajele lui, am stat de vorbă cu profesor Marieta Costache.

 

 

 

 

Marieta Costache este şefa Departamentului de Biochimie şi Biologie Moleculară din cadrul Facultăţii de Biologie, Universitatea din Bucureşti.

În secolul al XIX-lea, printre cauzele deceselor se afla şi banala gastrită, afecţiune care în zilele noastre e departe de a provoca semne de îngrijorare. Dacă astăzi ne aflam în această situaţie, acest lucru se datorează progresului extraordinar înregistrat de ştiinţa medicinei în ultimul secol, progres care în ultimii ani a dus la creşterea sporită a încrederii în găsirea unui tratament împotriva unei boli precum cancerul.

 

Imunoterapia şi vaccinul împotriva cancerului

Bolile numite generic cancer reprezintă un complex de procese ce constă în transformarea celulelor sănătoase în celule care încep să se multiplice excesiv, formând o tumoră malignă care capătă un anume ascendent asupra organismului. Există anumite gene supresoare care dacă suferă mutaţii nu mai sunt eficiente în lupta împotriva oncogenelor. În stadiile finale, celule metastatice pot ajunge în oricare alt organ şi pot neutraliza reacţiile organismului împotriva lor. Organismul poate lupta, eliminând cu ajutorul sistemului imunitar aproape 30% din tumori. Maladia capătă astfel diverse particularităţi în funcţie de organismul individului.

O altă metodă o reprezintă imunoterapia bazată pe celule. Aceasta implică celule imune precum natural killer cells (celule naturale ucigătoare), precum celulele leucocitare (celulele albe) limfocitare (un tip de leucocite), celulele T citotoxice (killer cels) şi dendridice (implicate în procesul de activare a celulelor T ucigaşe) care pot fi activate in vivo sau izolate, îmbogăţite şi transmise pacientului (prin vaccin) pentru ca acesta să poată lupta împotriva cancerului.

 



Multe tipuri de celule tumorale prezintă antigene neobişnuite care pot fi atipice pentru acel tip de celulă sau mediul său sau pot fi prezente normal pe durata dezvoltării organismului. Un exemplu de astfel de antigene include glicosfingolipida GD2, o componentă ce face parte din membrana unei celule. GD2 se află expusă la suprafaţa unei largi game de celule tumorale precum neuroblastomurile, celula cancerului pulmonar ş.a. Aflându-se la suprafaţă, GD2 reprezintă o ţintă relativ uşoară pentru imunoterapie.

După cum menţionează prof. Marieta Costache, vaccinurile contra cancerului sunt destinate să acţioneze prin activarea celulelor B (responsabile cu sinteza anticorpilor) şi a celulelor T ucigaşe, având drept scop orientarea acestora către recunoaşterea şi acţiunea asupra unui tip specific de cancer.

Celulele canceroase posedă atât antigene proprii, cât şi antigene asociate procesului canceros. Antigenele canceroase sunt o etichetă pentru celulele neoplazice (anormale sau străine) şi pot determina atacul celulelor B şi T ucigaşe împotriva lor.

Atunci când am întrebat-o despre potenţialul de vindecare al unui astfel de vaccin, doamna Costache a răspuns fără ezitare că nu poate fi vorba despre un vaccin care să vindece orice tip de cancer pentru că, ceea ce se intenţionează este aşa numita „terapie ţintită” prin care vaccinurile preventive ţintesc agenţii ce pot determina dezvoltarea procesului malign. Scopul vaccinurilor este cel de a întârzia sau chiar stopa creşterea celulară canceroasă prin următoarele acţiuni:

a) determinarea diminuării şi contractării tumorii

b) împiedicarea şi prevenirea reapariţiei cancerului

c) eliminarea celulelor canceroase care nu au putut fi eliminate prin alte forme de tratament.

Dezvoltarea vaccinurilor pentru tratamentul cancerului necesită o cunoaştere detaliată a modului în care interacţionează celulele sistemului imunitar cu celulele canceroase. Spre deosebire de producerea vaccinurilor preventive, producerea de vaccinuri pentru tratament s-a dovedit a fi mult mai dificilă, deoarece acestea din urmă trebuie să îndeplinească două obiective:

1) să stimuleze specific răspunsurile sistemului imunitar faţă de ţintele corecte

2) răspunsurile sistemului imunitar trebuie să fie suficient de puternice pentru a depăşi barierele pe care celulele canceroase le folosesc pentru a se proteja de atacurile celulelor B şi T.

Studiile efectuate recent şi care s-au bazat pe înţelegerea modului în care celulele canceroase scapă de recunoaşterea şi atacul sistemului imunitar, au putut furniza cercetătorilor informaţii cruciale pentru crearea vaccinurilor orientate către tratament, ceea ce indică faptul că s-au făcut progrese considerabile în această direcţie.

Imunoterapia canceroasă înseamnă folosirea sistemului imunitar pentru respingerea cancerului. Scopul principal îl reprezintă stimularea sistemului imunitar al pacientului pentru a ataca celulele tumorii maligne responsabile pentru cancer. Acest lucru se poate face prin două metode:

a) fie prin imunizarea pacientului – administrând un vaccin împotriva cancerului

b) fie prin administrarea de anticorpi terapeutici-medicamente-caz în care sistemul imunitar este “recrutat” pentru a porni lupta împotriva celulelor tumorale cu ajutorul anticorpilor terapeutici.

2. Vaccin versus chimioterapie

Atunci când, în discuţia cu doamna profesor Costache, am menţionat tratamentul bazat pe chimioterapie, aceasta a ţinut să precizeze că, fiind o terapie ţintită, vaccinul prezintă avantaje evidente asupra tratamentelor tradiţionale. După cum ştim, chimioterapia acţionează global asupra organismului, nefăcând „diferenţa” între părţile afectate de boală ale ale organismului şi cele sănătoase. Există desigur unele diferenţe date în special de gradul de proliferare malignă atunci când tumora depăşeşte graniţele unui ţesut, caz în care, aşa cum specifică doamna profesor, chirurgii preferă să treacă direct la partea de rezecţie, deoarece există posibilitatea ca un număr mare de celule tumorale să „scape” neputând să fie împiedicate printr-un filtru care să oprească tranziția unei celule cu capacitate metastatică spre un alt organ, unde va forma metastaze.

Pentru că unele tipuri de cancer precum cancerul cervical sau cancerul de ficat sunt cauzate de virusuri, atunci se poate preveni apariţia acestora prin vaccinurile tradiţionale împotriva virusurilor care le pot provoca – vaccin HPV şi vaccin Hepatita B în timp ce, de exemplu, cancerul stomacal e provocat de infecţii bacteriene şi care poate fi, la rândul său, prevenit tot prin administrarea vaccinurilor preventive.

Revenind însă la diferenţa dintre vaccin şi chimioterapie, trebuie spus că, spre deosebire de chimioterapie, vaccinurile împotriva cancerului nu prezintă efecte adverse, în timp ce efectele secundare ale tratamentului bazat pe chimioterapie sunt multiple şi cu consecinţe negative majore asupra pacienţilor.

Avantajul considerabil al vaccinului constă în faptul că acesta poate fi transformat într-o „terapie ţintită”, iar asta nu doar asupra părţii afectate a organismului, ci chiar pentru fiecare pacient în parte, după cum a ţinut să sublinieze pe parcursul discuţiei doamna profesor Marieta Costache.

3. Cancerul şi evoluţionismul

Poate părea un scenariu de tip science-fiction, dar poate că nu e în întregime exclus ca viitorul evoluţiei speciei umane să ajungă în punctul în care se va face o selecţie la nivelul genelor astfel încât procesul evoluţionist să selecteze cu succes genele anti-cancer.

În cartea sa The Selfish Gene, Richard Dawkins se întreabă „Ce face ca o genă să fie bună”? Propunerea lui Dawkins este că, din perspectiva evoluţionistă, o genă bună e definită de „longevitate”, „fecunditate” şi „acurateţea multiplicării”. Evoluţionistul britanic merge chiar mai departe, spre a sugera că o genă bună trebuie de asemenea să fie bună la a crea „maşini de supravieţuire” sau, cu alte cuvinte, a îmbunătăţi capacitatea de supravieţuire şi reproducere a unui organism. Putem observa că, de vreme ce incidenţa cancerului creşte în epoca industrială, datorită factorilor de mediu, riscurilor ocupaţionale  şi industriale şi altor cauze, ne înfruntăm cu conştientizarea  faptului că oamenii nu au evoluat spre a se putea lupta efectiv cu cancerul. Cele mai multe cazuri de cancer apar după perioada reproductivă, limitând astfel capacitatea proceselor evolutive de a selecta genele anti-cancer.

 

 

Text preluat de pe posibilitate-de-vindecare-a-cancerului-vaccinurile cu acordul editorului.