VirusVirusurile sunt particule infecţioase cu dimensiuni foarte mici (virusul poliomielitei: 20nm, este cel mai mic, iar cel mai mare este virusul variolei: 300 nm). Au un singur acid nucleic, ADN sau ARN, care constituie genomul lor.

 

 

 

 

 

Acesta conţine şi codifică informaţia necesară pentru sinteza de noi virusuri. Acidul nucleic este format dintr-o singură catenă (de ADN sau ARN), dar uneori poate fi şi dublu-catenear.  Acidul nucleic este situat într-un înveliş, capsidă, formată din proteine. Unele virusuri mai au încă un înveliş – anvelopă, formată din lipoproteine. Aceasta provine din membrana celulei gazdă.

 



Virusurile nu au nici un fel de sistem de producere, folosire sau stocare a energiei. Nu cresc şi nu se divid, ci sunt replicate de către alte celule (celulă gazdă), pe care le programează să sintetizeze molecule necesare producerii unui nou virus. Pot fi numiţi paraziţi genetici, infectând atât celulele omului, cât şi celule animale, vegetale sau bacterii.

Virusurile sunt studiate cu ajutorul microscopului electronic. Este necesară studierea lor, pentru a înţelege cum interacționează cu celula gazdă, cu anticorpii secretaţi de organism sau cu diferite medicamente anti-virale.


Cum se cultivă virusurile

Virusurile pot creşte doar pe celule vii – culturi de celule, embrioni sau animale de laborator. Culturile de celule – pot fi celule tumorale, deoarece se divid intens şi aproape nelimitat. Depistarea infectării virale se face prin observarea formei sau comportamentului celulei de cultivat (se poate desprinde de pe suport). Pe culturi de celule se pot obţine foarte uşor şi în timp scurt, comparativ cu alte metode, vaccinuri pentru diferite virusuri. Cum a fost cazul pandemiei de gripă porcină, când la Institutul Cantacuzino s-a încercat producerea de doze cu vaccin anti-gripal.


Embrionii de găină

Este o metodă de cultivare a virusurilor, care prezintă mai multe dezavantaje: durează mai mult şi este mai costisitoare decât alte metode. Embrionii pe care se inoculează un virus, au vârsta de 6 – 14 zile. După inoculare, petrec alte 5 zile la incubator. Se verifică constant viabilitatea embrionilor, apoi se pot preleva umorile sau ţesuturile infectate viral.


Animalele de laborator

Folosirea animalelor de laborator este cea mai complexă metodă de studiu şi cercetare, dar se apelează doar atunci când celelalte metode nu dau rezultate. Spre exemplu cimpanzeii sunt singurele animale receptive la virusul HIV-1. Se considera că aceste primate nu ajung la stadiul de SIDA, dar după ce condiţiile de viaţă şi confort au crescut, s-a demonstrat că pot face SIDA. Acest exemplu evidenţiază costurile pe care le cere cultivarea virusurilor pe animalele de laborator.


Familii de virusuri de interes medical
1.    Picornaviridae – sunt cele mai mici virusuri. Au genom ARN şi nu prezintă anvelopă. Printre reprezentaţi se numără enterovirusurile (foarte rezistente, supraveţuiesc ani la temperaturi de -40˚C) sau virusul poliomelitei – care ar putea fi eradicat datorită programelor de vaccinare ale OMS-ului.
2.    Togaviridae – reprezentat al acestei familii este virusul rubeolei. Determină rubeola, care afectează în special copiii. Boala se manifestă prin erupţii ale pielii, febră şi inflamarea ganglionilor limfatici.
3.    Orthomyxoviridae – din această familie fac parte virusurile gripale A, B şi C. Virusul gripal A infectează omul şi alte mamifere, iar B şi C, pot infecta doar omul. Virusul gripal A poate suferi o mutaţie majoră, care va surprinde toată populaţia – pandemie – care apar la intervale de 10 - 40 de ani.
4.    Paramyxoviridae – un exemplu din această familie este virusul urlian, care determină una dintre bolile copilăriei: oreionul.
5.    Coronaviridae – un reprezentat al acestei familii a stat la baza epidemiei din 2002 cu SARS (sindromul respirator acut sever), care a apărut în China.
6.    Virusurile hepatice. Deşi fac parte din familii diferite, aceste virusuri afectează cu precădere ficatul. Virusul hepatic A şi virusul hepatic E au similarităţi fizice şi biologice, iar infecţia este autolimitată şi nu cronicizează. Virusul B şi virusul C, au şi ele câteva similarităţi: au anvelopă şi pot da infecţii persistente, care se pot croniciza sau pot evolua spre cancer hepatic. Virusul hepatic D afectează mereu asociat cu virusul hepatic B.
7.    Herpesviridae – sunt virusuri mari, sferice. Infecţia cu virus herpetic, evoluează din infecţie acută în infecţie persistentă, cu reactivări când sistemul imun este supresat.
8.    Poxviridae – sunt cele mai mari şi mai complexe virusuri. Au anvelopă şi genom format din ADN dublucatenar. Virusul variolei care face parte din această familie, produce variola, o boală epidemică gravă, cu mortalitate mare, dar a fost şi prima boală eradicată din lume, la 8 mai 1980.

Deşi sunt invizibili şi foarte mici, virusurile au provocat boli grave şi moartea a milioane de oameni de-a lungul istoriei. Dar există ceva mai mic şi mai periculos decât un virus – prionii.




Bibliografie
en.wikipedia.org/wiki/Virus
en.wikipedia.org/wiki/Virus_classification
www.boddunan.com/education/24-arts-a-science/2800-cultivation-of-virus.html