Frunza de teiUn ţesut este o grupare permanentă de celule interdependente care îndeplinesc aceeaşi funcţie sau acelaşi grup de funcţii. În continuare, o prezentare a diferitelor tipuri de ţesuturi vegetale: de apărare, fundamentale, conducătoare şi speciale.

 

 

 

 

Ce este un ţesut?

Un ţesut este o grupare permanentă de celule interdependente care îndeplinesc aceeaşi funcţie sau acelaşi grup de funcţii.

Clasificarea ţesuturilor vegetale

După forma celulelor ţesuturile sunt de două feluri: parenchimatice (celulele sunt sferice şi prezintă numeroase spaţii intercelulare) şi prozenchimatice (celulele au formă dreptunghiulară şi nu există spaţii intercelulare între ele).

După gradul de diferenţiere a celulelor ţesuturile sunt meristematice (embrionare) şi definitive. Diferenţierea celulei reprezintă fenomenul prin care o celulă se specializează pentru îndeplinirea unei anumite funcţii, prin unele transformări morfologice, citologice etc. Meristemele, denumite şi ţesuturi embrionare, sunt ţesuturi ale căror celule nu sunt diferenţiate, fiind primele ţesuturi apărute din celula-ou. După formarea sa, celula-ou începe să se dividă, formând primele ţesuturi, meristemele primordiale, sau promeristemele. Celulele meristematice au o mare capacitate de diviziune. Din meristemele primordiale, prin numeroase diviziuni, iau naştere meristemele primare. Cu timpul, celule acestor ţesuturi încep să se diferenţieze, începând să îndeplinească anumite funcţii. Astfel se formează ţesuturile definitive. Ţesuturile definitive sunt ţesuturi ale căror celule s-au diferenţiat pentru exercitarea unei anumite funcţii şi şi-au pierdut capacitatea de diviziune. Dar meristemele primare nu dispar complet, ele  continuă să existe în vârfurile rădăcinii şi tulpinii ajutând la creşterea în lungime a plantei. Pentru creşterea în grosime a plantelor există meristemele secundare. Meristemele secundare se formează printr-un proces de rediferenţiere a celulelor ţesuturilor definitive. Aceste celule se rediferenţiază redobândind capacitatea de diviziune şi astfel ajută la creşterea în grosime a plantei. Meristemele primare sunt dermatogenul, din care se formează epiderma, periblemul, din care se formează scoarţa primară şi pleromul din care se formează cilindrul central. După funcţiile pe care le îndeplinesc ţesuturile se împart în ţesuturi de apărare, ţesuturi fundamentale, ţesuturi speciale şi ţesuturi conducătoare.

 



Ţesuturile de apărare

Ţesuturile de apărare îndeplinesc, după cum sugerează şi numele lor, funcţia de apărare.

Epiderma este un ţesut de apărare format dintr-un singur strat de celule, care acoperă tulpina şi frunzele. Celulele epidermei au pereţi groşi, cutinizaţi (prezintă o cuticulă care îi întăreşte), uneori cerificaţi, impregnaţi cu SiO2 (cuarţ) etc. Aceste particularităţi ale pereţilor celulari le permit acestora să asigure o protecţie sporită împotriva factorilor de agresiune din mediu. Datorită faptului că sunt cerificaţi (impregnaţi cu ceară), pereţii celulari sunt impermeabili, protejând astfel planta de pierderile mari de apă prin transpiraţie. Dar pereţii celulari nu sunt impermeabili doar pentru apă ci şi pentru gazele respiratorii. Pentru a realiza cele două funcţii extrem de importante, transpiraţia şi schimbul de gaze plantele au pe suprafaţa epidermei formaţiuni denumite stomate, care le permit îndeplinirea acestor funcţii. Cele două celule din care este formată stomata poartă numele de celule stomatice, iar orificiul dintre ele de ostiola.


Stomata
Stomata


Rizoderma este epiderma rădăcinii, dar spre deosebire de aceasta are funcţia de absorbţie a sevei brute (apă şi săruri minerale). Absorbţia sevei brute se face prin intermediul perişorilor absorbanţi prezenţi pe suprafaţa acesteia.

Velamen radicum este un tip de rizodermă specifică plantelor epifite (căţărătoare), precum orhideele. Spre deosebire de rizodermă, acest înveliş este multistratificat.

Exodermul şi endodermul sunt două ţesuturi de apărare specifice rădăcinii. Endodermul poartă la unele plante numele de strat amilifer datorită faptului că este celulele sale sunt bogate în amidon.

Cambiul suberofelodermic este un meristem secundar care ajută la creşterea în grosime a plantei. El produce spre exterior suber (plută), alcătuit din celule moarte ai căror pereţi celulari sunt sunt impregnaţi cu o substanţă numită suberină. Suberul oferă protecţie plantei.



Ţesuturile fundamentale

Ţesuturile fundamentale au diverse funcţii: de asimilaţie, de absorbţie, de depozitare a  substanţelor organice de rezervă etc.

Rizoderma şi velamen radicum sunt ţesuturi de absorbţie a apei. Velamen radicum absoarbe apa sub forma vaporilor de apă din atmosferă şi o depozitează.

Parenchimul acvifer este un ţesut de depozitare a apei. El este specific plantelor xerofile (care trăiesc în zonele aride) şi halofile (care trăiesc în medii sărăturoase). Parenchimul aerifer depozitează aer, fiind specific plantelor acvatice.

Clorenchimul este parenchimul specializat pentru asimilaţie. El conţine celule cu cloroplaste, care realizează fotosinteza.

Celulele verzi reprezintă celule asimilatoare, dotate cu cloroplaste. După dispunerea lor, ţesutul asimilator este de două feluri palisadic, unde celulele sunt dispuse pe straturi şi lacunar, unde celulele prezintă mari spaţii între ele.

Ţesuturile de susţinere au rolul de a susţine planta. Aceste ţesuturi sunt reprezentate de sclerenchim şi colenchim. Sclerenchimul este alcătuit din celule cu pereţii uniform îngroşaţi, iar colenchimul este alcătuit din celule a căror pereţi sunt îngroşaţi doar la capete. Colenchimul oferă plantei atât plasticitate cât şi elasticitate.

Ţesuturile conducătoare

Ţesuturile conducătoare sunt ţesuturile care asigură circulaţia sevelor brută şi elaborată în corpul plantelor. Vasele conducătoare sunt de două feluri liberiene şi lemnoase. Vasele lemnoase sunt folosite pentru circulaţia sevei brute (apa şi sărurile minerale) iar vasele liberiene sunt folosite pentru circulaţia sevei elaborate (produşii fotosintezei). Vasele sunt asociate cu fibre lemnoase şi liberiene, parenchim vascular şi celule anexe.

Cambiul vascular este un meristem secundar care produce ţesut liberian şi lemnos secundar, determinând astfel creşterea în grosime a plantelor.


Ţesuturile speciale

Ţesuturile senzitive sunt ţesuturile care în permit plantei să recepţioneze excitaţiile produse de anumiţi factori de mediu precum atracţia gravitaţională, lumina şi factorii mecanici. Plantele prezintă celule şi ţesuturi speciale pentru recepţionarea acestor stimuli din mediu şi dezvoltă reacţii specifice.

Ţesuturile de detaşare ajută la detaşarea unor organe care nu mai sunt necesare plantei, de exemplu frunzele toamna.

Printre ţesuturile speciale se încadrează şi ţesuturile secretoare, care secretă uleiuri volatile, mucilagii, latex, nectar etc. Glandele digestive ale plantelor carnivore sunt considerate tot ţesuturi secretoare.

Cârceii plantelor agăţătoare prezintă organe denumite  punctuaţiuni senzoriale, care au rolul de recepţiona excitaţiile tactile. La întâlnirea unui suport solid, cârcelul, recepţionând informaţia la nivelul punctuaţiunilor, se răsuceşte pe suport.