Apristurus

Rechinii pot fi înspăimântători. Dar dacă cei mai mulţi dintre noi se tem de rechini, unii sunt fascinaţi de aceste creaturi, în special de cele care vieţuiesc în apele adânci. La adâncimi de până la 3.000 de metri trăiesc adevăraţii monştri ai oceanelor: rechinii pisică-demon (eng. demon cat shark), peştele-câine şi rechinii fantomă.



Cu dinţi bizari şi ochi de demoni, aceste creaturi seamănă cu personaje dintr-un film al lui Tim Burton.  Dar cel mai ciudat lucru este că nu ştim multe despre aceste animale.


Un an bun din perspectiva identificării rechinilor

Pentru a afla mai multe despre aceste creaturi, am luat parte în luna septembrie a acestui an într-o expediţie la bordul navei Marine Research Vessel Scotia, cu scopul de ajunge în adâncimea apelor din vestul coastelor Scoţiei, numite Rockall Trough. Scopul a fost acela de a colecta mostre pentru un proiect care are ca obiectiv descoperirea zonelor de deplasare şi  a modului de hrănire al rechinilor de apă adâncă.




Apus de la bordul navei


 

Au fost două săptămâni de pescuit în ape adânci, între 500 şi 2.000 m. Bătălia iniţială cu răul de mare a fost înlocuită rapid cu bucuria descoperirii. Unii dintre colegi sunt în "branşă" de multă vreme; orice creatură descoperită generează discuţii interesante. Din fericire pentru mine - a fost un an foarte bun din punct de vedere al descoperirii de rechini bizari: la 4-5 "recolte" pe zi, am descoperit de fiecare dată creaturi interesante.




Rechin demon


Cel mai probabil cei mai mulţi dintre cititorii acestui articol nu au văzut niciodată un rechin de apă adâncă. Până acum 2 ani, nici eu. Deşi sunt "ascunşi" de mii de metri de întuneric acvatic, aceşti rechini sunt de o diversitate impresionantă. Modul în care aceştia arată ne lămureşte de ce au primit numele pe care le au...



Colecţie de rechini pisică



Rechinii de apă adâncă pot fi împărţiţi în trei grupuri: peştele-câine, rechinul pisică demon şi rechinul fantomă. Dacă primele două grupuri sunt chiar rechini, al treilea grup face parte dintr-un grup numit chimaera, peşti cartilaginoşi care sunt înrudiţi cu rechinii.


Dintre rechinii pisică, cea mai prezentă familie în apele scoţiene este cea a rechinilor pisică demon/fantomă, Apristurus. Aceste creaturi au corpul mai subţire, un cap turtit şi ochi turtiţi - care explică fiecare cuvânt din denumire. Aceştia sunt dificil de identificat; chiar pe timpul călătoriei mele am identificat specii pe care nu le-am putut găsi în nicio carte. Avem o vagă ideea despre câte specii sunt în respectivul grup de rechini; ştim foarte puţine despre biologia şi ecologia acestora. Credem că mănâncă în special creveţi, dar, în esenţă, nu ştim prea multe.

Peştele-câine este de o diversitate extraordinară, măsurând de la 30 cm la 1,5 m. Hrănirea este diversă: de la carcase de balenă la peşti şi creveţi.




Peşte-câine portughez



Pentru a adăuga la tabloul bizar creionat până aici, mai e de spus că au fost identificate şi lipitori care se hrănesc din carnea acestor rechini.




Lipitori în ochiul unui peşte-câine



Am văzut imagini ale rechinilor fantomă înainte de călătorie. Acest tip de rechin se hrăneşte în principal cu animale de pe fundul oceanelor.




Chimaera opalescens


Oroarea reală: un ecosistem în pericol

În fapt aceste creaturi bizare constituie o bună parte din creaturile ce vieţuiesc în apele adânci. Jumătate din rechinii de care ştim în prezent viețuiesc în ape adânci. Pe lângă rechinii demon şi cei fantomă am descoperit şi rechinul-canapea (eng. sofa shark) - Pseudotriakis microdon.



Pseudotriakis microdon


Deşi aceşti rechini pot părea înfricoşători, realmente înfricoșător este modul în care omul ameninţă aceste creaturi. Pescuitul în ape adânci, extracţia de minerale şi poluarea sunt ameninţări pentru ecosistemul acestor rechini. Cu rate de creştere extrem de mici, longevitate mare şi rate de reproducere mici - multe populaţii de rechini de ape adânci se luptă pentru a face faţă intruziunilor recente în mediul lor de viaţă.

Fără informaţii solide cu privire la biologia acestora, deplasările lor şi modul de hrănire - este dificil de evaluat modul în care activităţile omului vor afecta rechinii. Poate nu sunt cele mai frumoase animale, dar acestea au un rol important în stocarea dioxidului de carbon atmosferic.




Peşte-câine (Centroselachus crepidater)



Din păcate, fără măsuri adecvate, aceste creaturi vor deveni în curând doar mituri şi legende.



Traducere şi adaptare Ghost sharks and deep-sea demons