Fermierii care deţin culturi rezistente la erbicide, precum cele de porumb sau soia, s-ar putea identifica, în viitorul apropiat, cu personajul Audrey Jr. din filmul Little Shop of Horrors. În filmul respectiv, asistentul unui florist cultivă o plantă pe care o denumește  Audrey Jr., fiind îndrăgostit de colega sa cu același nume. Planta nu este una banală, ci una care necesită sânge pentru a crește, ajungându-se la catastrofe și pierderi de vieți umane.

 

 

În realitate nu există plante care se hrănesc cu sânge, există cel mult plante carnivore care se hrănesc cu insecte (planta Venus Flytrap, de exemplu). Totuși, anumite buruieni care nu mai pot fi ucise de erbicide sug, la modul figurat, sângele fermierilor.

 


Buruienile și insectele reprezintă cei mai mari dușmani ai fermierilor, deoarece sunt în competiție cu recoltele pentru nutrienții din sol, reducând producția. Există mai multe erbicide care pot ucide buruienile, însă partea negativă constă în faptul că pot distruge și recoltele. Prin urmare, în anii '90 fermierii au privit cu ochi buni vestea conform căreia apăruseră noi soiuri, modificate genetic, de porumb sau boabe de soia, rezistente la erbicidul glifosat. Astfel, se puteau pulveriza erbicide pe terenuri, fără riscul de a distruge recoltele. La început, producția și profitul au crescut, însă, în timp, s-a constatat că nu putem învinge biologia, deoarece buruienile au devenit rezistente la erbicidul glifosat.

În prezent, cultivatorii de porumb, bumbac sau soia sunt foarte îngrijorați de buruiana  denumită știr (Palmer Amaranth), care a devastat deja culturile de bumbac și a ajuns și în  culturile de porumb și soia din Vestul Mijlociu al Statelor Unite ale Americii. Cel mai probabil, ştirul s-a dezvoltat  în culturile de porumb și soia prin bălegarul vacilor hrănite cu semințe de bumbac, în care existau și semințe de știr. Astfel, cultivatorii sunt nevoiți să găsească o nouă tehnologie de distrugere a buruienilor, iar soluția manuală de a smulge știrul din rădăcini nu este una eficientă, deoarece necesită o muncă fizică intensă.

Există culturi care au fost modificate genetic pentru a rezista la erbicidul 2,4-D și la cel glifosat, două erbicide foarte eficiente care, în mod normal, ucid atât culturile, cât și buruienile. Dar 2,4-D va ucide buruienile care sunt rezistente la erbicidul glifosat și nu va distruge culturile care au fost modificate genetic să reziste la această substanţă chimică.

Mai mult, aceasta nu este o soluție pe termen lung, deoarece, mai târziu, buruienile vor dezvolta, de asemenea, o rezistență la 2,4-D. Iar erbicidul 2,4-D nu are caracteristici atât de sigure precum glifosatul. Buruienile care nu pot fi distruse de erbicide reprezintă o catastrofă pentru fermier și, în cele din urmă, vor supraviețui, la fel ca planta Audrey Jr.

Tradus de Marian Curuescu dupa the-problem-of-herbicide-resistance