Tema  favorită a inorogului, a cărui imagine strălucitoare circulă pe Internet şi pe reţelele de socializare  are o lungă şi stranie istorie ştiinţifică – naturaliştii şi oamenii de ştiinţă au fost obsedaţi de inorog timp de mai mult de 2.000 de ani. Ce a transformat oare o curiozitate ştiinţifică a anului 398 î.Hr. în simbolul creştin îndrăgit de fecioare?

 



Începuturile ştiinţei inorogilor

În minunata sa carte "O istorie naturală a inorogilor", geograful Chris Lavers de la Universitatea din Nottingham include o traducere a  primei descrieri  în scris a unui inorog. Ea provine din scrierile lui Ctesius, un medic şi istoric grec care a scris o serie de cărţi de ştiinţă bazate pe ce a cules din arhivele persane. Iată ce scria Ctesius cam prin anul 398 î. Hr.: "Există în India nişte măgari sălbatici care sunt la fel de mari ca şi caii, unii chiar şi mai mari. Corpul lor este alb, capul este roşu închis, iar ochii albaştri. Ei au un corn în frunte cam de lungimea  unui picior şi jumătate. Baza acestui corn este lată de două palme deasupra sprâncenelor şi de un alb pur, iar partea de sus este ascuţită, de un purpuriu intens; partea din mijloc este neagră. Cei care beau din cupe meşteşugite din cornul inorogului nu se vor îmbolnăvi de convulsii sau de epilepsie. Într-adevăr, sunt imuni chiar şi la otrăvuri".

Singura  modalitate de a captura inorogii este atunci când aceştia îşi aduc puii la păşune, atunci trebuie încercuiţi de mulţi oameni şi cai. Ei nu îşi vor părăsi puii şi vor lupta cu cornul, cu dinţii şi cu copitele; pot omorî mulţi oameni şi cai. Ei sunt doborâţi de săgeţi şi suliţe dar nu pot fi prinşi de vii.

Să ţinem cont că publicul grec educat al anilor 300 î. Hr. nu considera India drept un tărâm mitic. Grecii nu cunoşteau prea bine regiunea respectivă, dar nimeni nu credea că ar fi fost mitologică. Era în mod evident o entitate politică, şi la mai puţin de un secol după ce Ctesius scrisese despre aceste animale incredibile, Alexandru cel Mare începuse să cucerească părţi din India de nordvest.  Până în anul 200  î. Hr. exista un regat "greco-indian" elenizat şi un comerţ intens între Grecia, Egipt şi India.

Aristotel şi istoricul roman Pliniu ce Bătrân menţionează şi ei inorogii în descrierile lor despre animalele indiene, iar ideea că aceştia erau fioroşi, asemeni rinocerilor din India, a rămas bine înrădăcinată în mentalitatea anilor 200 î.Hr. Aceste descrieri erau scrise de oamenii de ştiinţă şi de învăţaţii vremii, într-un timp când negoţul dintre Occident şi Asia era în plină creştere. Mulţi oameni erau avizi să cunoască mai multe despre acest ţinut de dincolo de mare de unde îşi procurau pietrele preţioase favorite, mătăsurile şi condimentele.  Poate că măgarul lui Ctesius şi cei descrişi de grecii şi romanii care au scris mai târziu despre inorog se bazau chiar pe observarea în realitate a unor animale cu un singur corn care au existat cu adevărat în sud-estul Asiei, la  fel ca şi rinocerii.

Inorogul a debutat ca un "măgar cu un singur corn" un animal care se presupune că era adevărat şi locuia într-un ţinut real, chiar dacă foarte îndepărtat. Dar odată cu răspândirea creştinismului în vest, inorogul  a început să se schimbe.

Simbolismul medieval

Cel mai celebru exemplu de licorni în arta medievală provine de la tapiseriile de la  Verteuil, care probabil că au fost ţesute la începutul anilor 1500. Este vorba despre o serie de şapte panouri de tapiserie înfăţişând un grup de vânători care capturează şi ucid un inorog (licorn), care în cele din urmă învie şi este înfăţişat aşezat într-un mic ţarc care reprezintă raiul. Tapiseriile au fost ţesute într-o vreme când toţi creştinii credeau că inorogul  îl reprezintă pe Iisus Hristos. Dar cum a devenit măgarul cu un corn din India, Domnul şi salvatorul occidentului?

Totul se reduce la o teribilă eroare de traducere. Practic, există o serie de referiri la inorog în Biblie – puterea Domnului este comparată cu cea a unui inorog şi mai sunt şi o mulţime de referiri la cornul de inorog ca fiind o sursă de suferinţă  şi de eliberare. Problema este că toate acestea nu se referă deloc la inorog. Oamenii care au scris Biblia nu se gândeau la animalul indian despre care vorbeau grecii.

Aşa cum explică Lavers, textul ebraic original din Vechiul Testament menţionează un animal numit "reem". Când învăţaţii au încercat să traducă acest cuvânt în greacă, au fost consternaţi. Habar nu aveau ce era acest "reem". Ştiau că era mare, că avea coarne şi că în mod evident nu era vorba despre o capră (caprele sunt menţionate în alte pasaje din Biblie). Aşa că au tradus "animalul cu un singur corn  ("monoceros")". Apoi când Biblia fost tradusă din limba greacă  în limba latină, cuvântul a devenit "unicornus". Iar acest cuvânt tradus în limba engleză, este "unicorn".

La începutul secolului al XX-lea, când savanţii au descifrat codul scrierii cuneiforme, ei au aflat în  cele din urmă ce era misteriosul "reem". În aceste texte antice, scrise cam pe vremea când se schiţa Biblia ebraică, există multe referiri la un animal denumit "rimu". Ca şi acel "reem" din Biblie, "rimu" era enorm, puternic şi avea coarne. Animalul era de fapt  un bou. Iar dacă citim acele pasaje din Biblie unde se face referire la el, totul capătă sens.

Dar pentru aproape 1500 de ani creştinii au crezut în versiunea inorogului. Acesta a ajuns să îl simbolizeze pe Iisus, cornul său crucea iar suferinţele din timpul vânătorii erau asemănate cu patimile lui Hristos pe pământ. Interesant este faptul că ideea că inorogii erau atraşi de tinere virgine provine dintr-o sursă păgână. O carte latină numită e Physiologus, scrisă probabil în secolul II d. Hr. menţionează că un inorog poate fi prins numai dacă stă cu capul în poala unei fecioare. Analiştii religiei creştine s-au legat de această idee, sugerând că ea era simbolică pentru felul în care Hristos sosise pe lume – cu ajutorul unei fecioare.

Ţinând cont de toate acestea, este uşor să înţelegem despre ce semnifică toate tapiseriile cu licorni din secolul XVI. Deşi singura tapiserie care îl înfăţişează pe inorog punându-şi capul în poala unei fecioare s-a zdrenţuit în timp şi este într-o stare foarte proastă (puteţi vedea o fâşie în stânga), celelalte tapiserii spun povestea. Inorogul este ademenit pe pământ prin intermediul unei virgine, iar în cele din urmă el este capturat de buni creştini şi adus în regatul raiului. Mda, este un pic ciudat că inorogul se împotriveşte capturării sale şi că raiul înseamnă să fii schimbat într-un copac în mijlocul unei îngrădituri. Dar toate aceste simboluri confuze nu sunt decât rezultatul combinării tradiţiei păgâne cu cea creştină. (De asemenea, ca o divagaţie, menţionăm că există şi o mulţime de versiuni păgâne ale poveştii inorogului în care tânăra femeie se joacă cam pervers cu cornul acestuia).

Ideea este că inorogul din Biblie nu este acelaşi cu măgarul cu un singur corn despre care scriau grecii în anii 300 î.Hr. Animalele au fost confundate şi definiţia lor exactă s-a pierdut prin traducere.

Inorogul modern

În zilele noastre, oamenilor încă le place să joace jocul început de Ctesius acum 2.300 de ani, continuând să încerce să afle dacă a existat un animal adevărat care a inspirat descrierea fabuloasă a inorogului. Unii au sugerat că ar fi fost vorba despre un rinocer, în timp ce alţii au menţionat ciudate capre rare cu un singur corn care şi-au făcut ocazional apariţia în Asia. Poate că Ctesius şi toţi ceilalţi cronicari ai inorogului au văzut pur şi simplu un corn de narval şi l-au confundat cu cel al unui inorog. Cu siguranţă că nu vom şti niciodată.

Între timp, interpretarea medievală a inorogului ca animal rar asociat cu virginitatea feminină încă rămâne puternic înrădăcinată în minţile oamenilor. Inorogi înconjuraţi de curcubeie continuă să împodobească tot felul de bunuri de consum pentru fetiţe. Romane fantastice despre tinere femei puternice au ca protagonişti inorogii. Imaginea inorogului este folosită şi pe internet pentru a celebra puterea inocenţei feminine – sau în anumite ocazii pentru a face haz de aceasta.

Uneori inorogii moderni sunt chiar folosiţi pentru a face haz de greşelile de traducere din Biblie. Muzeul Inorogului este de fapt un protest la adresa interpretărilor cuvânt cu cuvânt ale Bibliei.

Dar dacă privim dincolo de conceptul inorogului păgân în contradicţie cu cel creştin, există totuşi o definiţie asupra căreia putem fi cu toţii de acord. Orice fel de persoană sau animal care sunt rare ar putea fi descrise drept inorogi. Astfel, felul în care percepem inorogul nu s-a schimbat de peste 2.000 de ani. Acest animal fantastic a străbătut continentele şi s-a pierdut în traducere, dar nu a dispărut niciodată. Este probabil cel mai comun animal ieşit din comun din toată istoria lumii.

Traducere de Daniela Albu după the-bizarre-history-of-our-obsession-with-unicorns