E-urile din lista de ingrediente de pe eticheta produselor alimentare înlocuiesc practic denumirile clasice ale aditivilor alimentari. E-urile sunt, aşadar, coduri pentru substanţe ce pot fi utilizate ca aditivi alimentari. E-urile (denumirea vine de la "Europa") sunt folosite pentru a augmenta / îmbunătăţi culoarea, savoarea şi structura alimentelor, precum şi pentru a preveni stricarea acestora. Aditivii alimentari se folosesc de secole. Vechii romani foloseau condimente ca şofranul pentru a da mâncării o culoare gălbuie. Sarea şi  oţetul erau folosite pentru a conserva carnea şi vegetalele pe timpul călătoriilor lungi.



În anii '60 ai secolului al XX-lea s-a trecut la standardizarea aditivilor alimentari. În Europa aceştia sunt denumiţi E-uri. Astăzi E-urile pot fi văzute pe etichetele alimentelor şi din alte zone din afara Europei.



Ce înseamnă numerele asociate E-urilor?

100-199Coloranţi alimentari. Şofranul este E-164 în Europa. Alte exemple de coloranţi: curcuma (E-100) şi boiaua de ardei (E-160c).

200-299. Conservanţi. Aceştia previn înmulţirea microbilor din alimente. E-220, de exemplu, este dioxidul de sulf, care este utilizat pentru a bloca bacteriile acetice, care transformă vinul în oţet.

300-399. Antioxidanţi. Vitamina C (E-300) intră în această categorie. Uneori este folosită în exces pe baza unei mitologii privind capacitatea acesteia de a preveni sau reducere efectele răcelii sau de a întări sistemul imunitar.

400-499. Agenți de îngroșare, emulgatori și stabilizatori. Agenţii de îngroşare sunt folosiţi în special în supe şi sosuri. Emulgatorii ajută la păstrarea amestecului dintre substanţe uleioase şi substanţe apoase, cum ar fi în cazul maionezei. Fără emulgatori apa s-ar separa de uleiuri.

500-599. Corectori de aciditate și agenți antiaglomeranți. Bicarbonatul de sodiu, de exemplu, reglează aciditatea.

600-699. Amelioratori de aromă, inclusiv glutamatul de monosodiu (E621) sau MSG.

700-999. Îndulcitori, agenți de spumare și gazele utilizate la ambalarea produselor alimentare, cum ar fi azotul gazos (E-941). Acesta este folosit la ambalarea cipsurilor, deoarece împiedică oxidarea.



Reglementări privind E-urile

Restricţiile privind utilizarea aditivilor alimentari diferă de la ţară la ţară, în funcţie de cum autorităţile din domeniul alimentar interpretează rezultatele de laborator privind toxicitatea. Toxicitatea este abilitatea unei substanţe de a afecta sănătatea, care este în strânsă legătură cu cantitatea de substanţă ingerată.

În principiu, orice substanţă este toxică într-o anumită doză. Probabil beţi cafea în fiecare zi, care conţine cafeină. Cafeina este toxică în cantitate prea mare (în jur de 100 de ceşti de cafea pe zi), dar probabil nimeni nu consumă o cantitatea atât de mare într-o zi.


N. red.
Deşi anumite produse alimentare menţionează că nu conţin E-uri, cel mai probabil informaţia este incorectă, dat fiind faptul că anumite E-uri, cum ar fi vitamina C, se găsesc în produse fără a fi adăugate de comerciant. E-urile desemnează anumite substanţe, care pot reprezenta adaosul producătorului sau nu.


O serie de E-uri sunt însă acuzate ca fiind nocive. În fapt, pe baza E-urile s-au creat nenumărate teorii ale conspiraţiei, unele care afirmă inclusiv că E-urile au rolul precis de a afecta populaţia (cu ştiinţa şi îndrumarea instituţiilor statale ori internaţionale). Iată o serie de substanţe care fac obiectul dezbaterilor.



Amarantul (E-123)

Amarantul este folosit pentru a da o culoare roşiatică alimentelor. Este permis în Uniunea European şi în Australia, dar este interzis în SUA, pe baza suspiciunilor că ar produce cancer.

În 1971 un studiu rusesc a stabilit o legătură între amarant şi cancer la şobolani. Studiul a fost privit cu scepticism. FDA (Administraţia Medicamentelor şi a Alimentelor din SUA) a efectuat studii pentru a se lămuri. Nu s-au găsit dovezi convingătoare privind nocivitatea substanţei. În cadrul unui studiu şobolani-femelă au fost semnalaţi cu o creştere a numărului de tumori maligne. În acest caz dozele utilizate au fost enorme. Cu toate acestea, ca urmare a presiunilor publice, FDA a interzis în 1976 acest colorant.



Studiul "Southhampton". Amestecurile A şi B

În anul 2007 un studiu efectuat de cercetători britanici (Studiul "Southhampton") a identificat o legătură între amestecuri de coloranţi şi hiperactivitatea  copiilor. Cele două amestecuri incriminate sunt: amestecul A (care conţine E102, E110, E122 şi E124) şi amestecul B (care conţine E104, E110, E122, E129).

Studiu a măsurat hiperactivitatea pe baza unor chestionare completate de părinţi şi educatori, teste pe computer şi observaţii asupra copiilor în clasă efectuate de studenţi la psihologie.

Ca urmare a reacţiei sociale în 2009 a fost implementată o "interdicţie voluntară". Asta înseamnă că respectivii coloranţi pot fi folosiţi în Marea Britanie şi Uniunea Europeană, dar produsele trebuie să conţină un avertisment "poate avea efecte adverse asupra atenţiei şi nivelului de activitate la copii".

Publicitatea negativă obligă însă comercianţii să găsească alternative la aceşti coloranţi.



Tartrazina (E-102)

În Uniunea Europeană produsele conţinând tartrazină trebuie să afişeze un avertisment care să menţioneze faptul că produsul poate genera reacţii alergice la anumite persoane.

Un studiu a arătat că tartrazina activează reacţii alergice la un sfert dintre persoanele cu alergii.

Un analiză recentă arată că evitarea tartrazinei poate ajuta la controlul astmului - în cazul celor ce au această afecţiune.

Există, de asemenea, unele dovezi conform cărora copiii cu ADHD sunt genetic programaţi pentru a fi mai sensibili la coloranţi. Consumul acestora poate augmenta simptomele ADHD.



Rezultate conflictuale

În cadrul studiului "Southhampton" s-au folosit amestecuri de coloranţi şi  benzoatul de sodiu (E211 - un conservant). Nu este însă clar care dintre substanţe are un efect nociv.

Un studiu recent efectuat asupra unor copii chinezi  nu a identificat niciun efect nociv al coloranţilor menţionaţi ori al benzoatului de sodiu, administrate separat.

Un studiu ulterior celui din 2007 (studiul "Southhampton") sugerează că diferenţe genetice sunt responsabile pentru efecte diferite asupra subiecţilor testaţi, ceea ce ar putea explica rezultatele diferite ale studiilor.

În concluzie, sunt de reţinut două aspecte:
» unele persoane au hipersensibilităţi, ceea ce înseamnă că este util să citească cu atenţie etichetele produselor alimentare şi să evite anumiţi aditivi;
» cei mai mulţi oameni pot ingera aditivi alimentari fără a risca efecte secundare nedorite.

 

— • • —

La nivelul Uniunii Europene există o bază de date a aditivilor alimentari aprobaţi pentru uz, unde puteţi găsi informaţii detaliate despre fiecare aditiv (inclusiv condiţiile aprobate de utilizare în produsele alimentare).

Pentru cei care doresc să citească mai mult privind aditivii alimentari, pot lectura Ghidul aditivilor alimentari, realizat de Ministerul Sănătăţii din România.

 

 

 





Traducere şi adaptare după E-numbers