Dacă e să credeţi tot ce se scrie pe Internet, atunci vedeţi că există o imensă dezbatere despre cât de bune sunt sau nu pentru noi ouăle, cafeaua sau sarea. În realitate experţii sunt de acord asupra dietelor şi problemelor de sănătate, însă publicul larg este confuz. Deci de ce suntem atât de nelămuriţi atunci, când experţii sunt de acord? Să lămurim problema.

 

 


În cazul în care întrebaţi majoritatea oamenilor dacă fructele sunt “bune” sau “rele” pentru noi, veţi primi o mulţime de răspunsuri diferite. Veţi găsi oameni care susţin vehement că ouăle sunt şi bune şi rele pentru noi, sarea contribuie şi nu contribuie la hipertensiune sau carbohidraţii ne îmbolnăvesc sau nu. În general veţi găsi o mulţime de oameni care au opinii ce sunt sau nu bazate pe ştiinţă. Cu toate acestea, cercetătorii au în general opinii destul de serioase cu privire la aceste probleme şi menţionează imediat unde se află neajunsurile.

Deci unde este separarea? În acest articol vom vedea unde apare ruptura, cine este de vină şi ce putem face în această privinţă. Am stat de vorbă cu experţii noştri pentru a afla părerea lor. Va fi o călătorie cu hopuri, deci să începem.

 

 

Industria “sănătăţii şi dietelor” poartă o mare parte din vină

Americanii cheltuie miliarde pe produse de sănătate şi diete în fiecare an. De la cărţi şi planuri de diete până la alimente şi DVD-uri, noi consumăm tot. Este firesc să fim atraşi de orice cale care ne promite rezultate mari cu puţin efort, însă nu se rezumă totul aici. Persoanele care se consideră a fi raţionale sunt adesea păcălite de jumătăţile de adevăruri şi de declaraţiile de marketing făcute în numele ştiinţei.

Aici înfloreşte industria dietelor. Profitând de dorinţa publicului de a primi informaţii practice, aşa-numiţii experţi ne vând orice, de la storcătoare de fructe la suplimente, convingându-ne mereu că ar trebui să trăim pentru totdeauna mulţumită sfaturilor lor. Nu ar trebui să funcţioneze, dar funcţionează. Beth Skwarecki, scriitoare de ştiinţă şi educatoare, explică de ce:

“Noi răspundem ferm la avertizările despre pericole şi la promisiunile de lucruri cu adevărat minunate (precum sănătatea sau pierderea în greutate) – dar doar dacă aceste avertismente sau promisiuni sunt pasibile de acţiune judiciară. Iar cu alimentele acest lucru chiar funcţionează: putem acţiona dacă există un avertisment pentru a evita glutenul sau să consumăm superalimente (sau orice altceva) la următoarea noastră masă sau la următorul drum la alimentară. Ne face să ne simţim bine dacă deţinem controlul asupra noastră. Nu sunt psiholog, iar aceasta este doar opinia mea personală, dar sunt sigură că există cercetări care susţin acest lucru.”   

De ce acest lucru cauzează confuzie: adevărul şi minciunile sunt ambele prezentate în acest fel. „Vitaminele sunt substanţe magice care vă vor face sănătoşi dacă aveţi deficienţe!” Ei bine, da. Acest lucru este de fapt adevărat. „Vitaminele sunt substanţe magice care vă vor face mai sănătoşi!” Sună la fel, dar nu este acelaşi lucru şi nu este adevărat în majoritatea cazurilor. Atunci am putea substitui diferite alte substanţe sau superalimente pentru cuvântul „vitamine” în acea propoziţie. Afirmaţiile adevărate şi cele înşelătoare sună foarte asemănător.

Oamenii care vând diete sau programe de exerciţii fizice se vor folosi de lucrurile care îi ajută să-şi vândă produsul; se vor folosi de asemenea şi de cele false. Uitaţi-vă la Dr. Oz: multe din sfaturile sale sunt adevărate, însă multe nu sunt sau sunt înşelătoare. Care sunt adevărate şi care nu? Nu ştiu dacă îl interesează. El are nevoie doar de un flux constant de lucruri la care să subscrie.”


Nu vrem să îl individualizăm pe Dr. Oz aici. Există o mulţime de doctori şi alţi profesionişti din domeniul medical care sunt foarte instruiţi, dar au luat hotărârea de a „vinde sănătate”. Aceştia cred că fac bine sau doar vor să-şi câştige traiul. În toate aceste cazuri, mesajul este similar: „Să trăiţi sănătos nu trebuie să fie greu - doar faceţi acest lucru/mâncaţi aceste alimente/cumpăraţi cartea mea.

Vânzarea de sănătate reprezintă doar jumătate din muncă. Cealaltă jumătate este de a submina încrederea publicului în ştiinţă – bazându-se pe medicină şi pe autorităţile tradiţionale (deşi acestea sunt de asemenea vinovate – vom ajunge şi la acest subiect la un moment dat) astfel încât acestea pot sări în ajutor. Andy Bellatti, nutriţionist, explică: 

"Industria alimentară prosperă pe baza confuziei şi îi place să propage ideea „Cafeaua într-o zi vi s-a spus că este bună pentru voi, iar în ziua următoare că este nesănătoasă! Făcând ca sfaturile nutriţionale să pară „confuze”, se încearcă câştigarea încrederii publicului.

De asemenea nu ajută faptul că, din ce în ce mai mult, companiile de produse alimentare înfiinţează „institute” (de exemplu Coca-Cola’s Beverage Institute for Health and Wellness, General Mills' Bell Institute) care se bazează pe eforturile PR care încadrează aceste produse ale companiilor ca fiind sănătoase (sau în cazul băuturilor răcoritoare, ca nefiind deloc problematice din punctul de vedere al sănătăţii). Pentru a face lucrurile şi mai confuze, aceste institute au medici, cardiologi şi nutriţionişti plătiţi – precum şi contacte cu mass-media – rezultând discuţii profesionale cu mass-media despre “învinuirea nedreaptă” a băuturilor răcoritoare. De cele mai multe ori, publicul nu este conştient că nu există o părere a unor profesionişti din domeniul sănătăţii care aleg să spună aceste lucruri.
"

Atunci când am demontat miturile despre exerciţiile fizice, ne-am lovit de aceste grupuri. Gatorade Sports Science Institute are referate ştiinţifice care explică de ce Gatorade este mai bun decât apa pentru exerciţii fizice – referate care am observat că au fost copiate cuvânt cu cuvânt pe alte site-uri. În realitate, în funcţie de exerciţiile fizice pe care le faceţi, nu există nicio diferenţă între apă sau băuturile sportive, iar pentru majoritatea oamenilor (ce fac exerciţii fizice moderate) există dovezi clare că apa este o opţiune mai bună dacă nu faceţi exerciţii fizice intense şi pentru o perioadă lungă de timp.

Toate aceste tactici pot părea necinstite, dar sunt doar parte a jocului de marketing. Mizând pe confuzia publicului şi prezentându-şi produsele ca fiind remedii rapide, ne conving să le cumpărăm cărţile, să le urmăm dietele şi, poate chiar mai periculos, să ignorăm sfaturile justificate şi cercetările reale.

Totuşi, nu doar companiile fac acest lucru. Şi persoanele care au ceva ce vor să vândă fac asta. Articolul lui  Skwarecki, “Why It's So Easy to Believe Our Food is Toxic”, este un excepţional studiu de caz pe această temă. Ea explică felul în care “experţii” folosesc premise bune – cum ar fi necesitatea de a lua sănătatea în mâinile noastre şi de a fi critici în legătură cu lucrurile pe care le mâncăm şi le cumpărăm – şi deraiază atunci când intervin vânzările. Ea îi menţionează pe unii guru ai nutriţiei şi pe “experţii” în domeniul sănătăţii pe care i-aţi văzut pe Facebook, precum Vani Hari (cunoscut şi ca The Food Babe) şi Joseph Mercola, printre alţii, care prosperă eclipsând nutriţia atât de mult, încât singurul lucru clar pe care îl sugerează ei este să le cumpăraţi cărţile, să le sponsorizaţi alimentele şi DVD-urile.

Firmele de marketing ale industriei alimentare şi comercianţii “dietelor guru” folosesc aceleaşi tactici şi ambele grupuri fac bani din frica şi lipsa de cunoştinţe cu privire la sănătate. Ar trebui să îi trataţi cu acelaşi ochi critic, chiar dacă mesajul unora este mai atractiv decât al celorlalţi.

 

 

Liniile directoare sunt trasate de către guvern care este influenţat de corporaţii

Industria dietelor poartă în acest caz doar o parte din vină, restul aflându-se pe umerii guvernului nostru. Nu vorbim despre un partid politic sau o persoană. Această problemă este de acum 50 de ani şi nu este doar a Americii. Liniile directoare şi industria alimentară au acum o anvergură globală. Oamenii din ţări din întreaga lume vor să adopte un stil de viaţă mai luxos, cel al lumii întâi şi aici sunt incluse toate produsele alimentare disponibile în ţări precum America. Atunci când se încheie tratate comerciale, la masă se află reprezentanţii industriei. Însă oamenii de ştiinţă din domeniul nutriţiei, nu.

Liniile directoare ale regimului alimentar emise de către agenţiile guvernamentale responsabile pentru alimente (în mare parte USDA) s-au schimbat pe parcursul anilor. Acum se concentrează mai puţin pe alimente şi mai mult pe substanţele nutritive, care au trei mari probleme:
1. O “dietă echilibrată” s-a transformat dintr-o selecţie de produse alimentare şi sugestii de porţii într-un amestec de nutrienţi pe care oamenii “trebuie să se asigure că îi au în cantitate suficientă” (pe care i-ar avea oricum cu o dietă echilibrată).
2. Publicul este speriat de anumite substanţe nutritive şi ingrediente din alimente. Aşa-numitul “nutritionism” a dus la o nebunie a dietelor low-fat, la frica de sare şi la panica faţă de ouăle care produc boli de inimă, toate acestea fiind infirmate în mare parte (cu excepţia unor cazuri speciale).
3. Persoanele responsabile pentru liniile directoare alimentare sunt în contradicţie directă cu (şi de multe ori influenţate de) grupuri de industrie alimentară, societăţi agricole şi alte întreprinderi care mizează foarte mult pe faptul că vom consuma alimentele pe care le ambalează şi le comercializează – şi sunt dispuse să cheltuie resurse din punct de vedere politic pentru a se asigura că guvernul recomandă produsele lor.  

La fel cum banii pot cumpăra influenţă în politică, tot astfel pot cumpăra influenţă în liniile directoare ale alimentaţiei. Kamal Patel, directorul Examine.com, un site care îşi propune să prezinte studii relevante pentru subiecte de nutriţie, a explicat legătura în acest fel:

“USDA a creat piramida alimentară pentru a încuraja o dietă sănătoasă, însă are şi misiunea de a încuraja produsele agricole cultivate în SUA. Între aceste două scopuri poate exista un real conflict. Astfel piramida alimentelor (vreau de fapt să spun “Farfuria mea”) nu este pur şi simplu un rezumat obiectiv al dovezilor disponibile. De fapt, dacă liniile directoare ale alimentaţiei trebuie să treacă printr-o evaluare de la egal la egal, nu sunt sigur că ar fi acceptate pentru publicare.  

Vorbind de liniile directoare alimentare – unii oameni cred că nu contează cu adevărat. Nimeni nu citeşte întregul document referitor la aceste linii directoare, doar dacă nu este vorba de un cercetător sau de cineva care lucrează în domeniul nutriţiei. Însă liniile directoare sunt de fapt foarte importante. Care este cel mai mare furnizor de alimente din SUA? Nu este McDonald’s. Este de departe guvernul SUA. Acesta oferă hrană pentru masa de prânz din şcoli şi pentru peste un milion de membri ai armatei, ca să nu mai vorbim şi despre subvenţionarea produselor alimentare pentru persoanele cu venituri mici şi alte grupuri. Iar acest lucru se află în afara efectului indirect pe care îl au liniile directoare asupra medicilor, care apoi îşi informează pacienţii, care adesea nu sunt persoane care să facă singure cercetări, ci mai degrabă fac exact ce le spune doctorul. Sau cel puţin încearcă.


La fel de importantă este dimensiunea foarte mare a industriei suplimentelor şi lobby-ul alimentelor. Fermierii au prea puţină putere sau chiar deloc comparativ cu Unilever, General Mills etc. Ei au făcut astfel încât produsele alimentare ambalate sunt etalon, alimentele şi suplimentele au devenit nesănătoase, iar alimentele integrale au rămas mult în urmă. În zilele de început ale piramidei alimentare, foloseau sloganul “Mâncaţi corect”. Kraft a folosit acest slogan, aşa încât a spus guvernului să se oprească şi a făcut-o! Companiile câştigă întotdeauna. Alte exemple:

Politica guvernului favorizează produsele alimentare ambalate care afişează menţiuni de sănătate (de exemplu, batoane Granola, Lunchables) mai degrabă decât alimentele naturale vrac sau ambalate în plastic transparent (de exemplu căpşuni, pulpe de pui). Iniţial s-au recomandat 2-3 porţii de cereale pe zi până ce companiile de produse alimentare s-au plâns şi s-a dublat recomandarea. Producătorii de fructe şi legume fac bani foarte puţini comparativ cu General Mills şi Unilever, astfel încât a trebuit să intervină National Cancer Institute şi să le spună celor ce au făcut proiectul piramidei alimentelor că trebuie să crească consumul de fructe şi legume. Chiar şi persoana responsabilă de prima piramidă, Louise Light, a scris o carte despre cât de distrus a fost procesul din cauza industriei şi a intereselor diferite. Ea a afirmat că piramida pe bază de cereale produce obezitate şi diabet şi aşa s-a întâmplat. Persoanele responsabile i-au spus că fructele şi legumele pot fi schimbate cu cerealele şi în plus acestea din urmă sunt mai ieftine.

Deşi puţini cercetători nu mint publicul, reţineţi că în anul 2000, 6 dintre cei 11 membrii ai Comitetului liniilor directoare au avut legături financiare cu producătorii de alimente şi produse agroalimentare. Cercetătorii au proiecte ce au la bază animalele şi le susţin, deoarece finanţarea şi cariera lor depind de asta.”

Când Patel a explicat acest lucru, am întrebat cum guvernul – probabil sursa cea mai de încredere – poate să îşi reformuleze recomandările. El a explicat:

“O cale mai bună de a forma liniile directoare ar putea fi de a evita punerea accentului pe elementele nutritive individuale (de vreme ce puţine substanţe nutritive sunt categoric bune sau rele, altele decât grăsimile trans artificiale, care sunt întotdeauna rele) şi mai degrabă de a încuraja consumul de alimente integrale. Dar dacă acest mesaj ar sta la baza unor linii directoare mai simple şi produsele alimentare procesate ambalate ar fi descurajate, unde ar ajunge General Mills, Monsanto şi Unilever? Ele nu scriu direct liniile directoare, dar fac lobby şi finanţează studii. Iar guvernul le permite să eticheteze Fruity Pebbles ca sănătoase, doar pentru că adaugă câteva urme de vitamine în amestecul plin de zahăr. 

Un ultim motiv pentru care este bine să ne îndreptăm atenţia mai degrabă către alimente decât către nutrienţi pentru recomandări: vitaminele singure nu reuşesc de multe ori în studii. Cercetătorii credeau că vitaminele A şi E ne pot proteja împotriva bolilor dacă se iau suplimentar. Zeci de studii mai târziu dovedesc că ambele pot să micşoreze uşor durata de viaţă sau ne pot îmbolnăvi puţin mai mult. Unul dintre motive este acela că substanţele nutritive lucrează în concert – o alimentaţie sănătoasă în care alimentele au în mod natural o varietate de nutrienţi este probabil o idee mai bună decât să ne bazăm pe suplimente pentru a ne salva de la o dietă proastă. Într-adevăr, nu există “superalimente” sau “supernutrienţi” – este probabil mai important să avem o dietă sănătoasă care are în plus câte puţin din fiecare nutrient faţă de unele componente sănătoase din plante şi animale, care nu sunt clasificate ca fiind substanţe nutritive esenţiale (acestea sunt bune/minunate pentru o sănătate optimă, dar nu sunt necesare din punct de vedere tehnic pentru a trăi)."


Din păcate, acest lucru nu se va întâmpla atât timp cât marile grupuri din industria alimentară joacă un rol important în elaborarea ghidurilor de nutriție. Acest lucru nu înseamnă că nu sunt deloc folositoare, dar ele ar trebui să fie privite cu un ochi sceptic. Alannah DiBona, colaborator al revistei Lifehacker, MS în studii de nutriţie şi dietetician înregistrat, rezumă totul la:  

“Noi, oamenii, suntem experţi în a ne schimba părerile, în a face rapoarte inexacte despre noi şi despre viaţă. Dr. Walter Willett de la Harvard School of Public Health explică acest lucru frumos alături de alte probleme ale cercetărilor în domeniul nutriţiei în ultima sa carte "Eat, Drink, and Be Healthy: The Harvard Medical School Guide to Healthy Eating." Dr. Willett are grijă să sublinieze un alt factor important: în această ţară, cercetările din nutriţie pentru organele de conducere sunt frecvent în conflict cu agricultura şi acest lucru se reflectă în economie. Cercetarea care contribuie la piramida alimentelor a USDA, de exemplu, este finanţată în mare măsură prin subvenţii de la industria de produse lactate şi de carne de vită. Astfel, “recomandările” alimentare de la diferite organisme ar trebui să fie examinate cu un ochi critic, orientat către cercetare. Consumatorul trebuie să se întrebe: “Cine a plătit pentru acest lucru?”



Comunitatea ştiinţifică şi mass-media comunică greu


Deci, am stabilit că banii vorbesc. Însă cu siguranţă medicina bazată pe ştiinţă oferă date folositoare pe care le putem folosi toţi, nu? Nu este chiar aşa. Atunci când am întrebat-o pe Skwarecki despre acest lucru, ea mi-a explicat:

“Un alt motiv pentru care există confuzie? Pentru că există într-adevăr credinţe vechi păstrate ca fiind adevărate şi care acum sunt corectate. Grăsimile saturate sunt un subiect de controversă autentic. Experţii nu au ajuns la un consens, însă decenii de mesaje cu privire la sănătatea publică sunt pe cale de a fi răsturnate. Atunci când vă bazaţi pe o fundaţie (Desigur grăsimile sunt dăunătoare pentru voi! Desigur întinderile previn accidentările!) şi acea credinţă este pusă la îndoială, sunteţi tentaţi să renunţaţi la tot. Este un lucru foarte rezonabil pe care îl putem face: “Acţiunile mele au fost greşite, deci trebuie să îmi reevaluez toate acţiunile.”

Adevărul este că, în timp ce există un consens asupra multor lucruri, există o mare lipsă a acestuia asupra altora. Epidemiologia sau studiul modelelor şi cauzelor bolii este foarte dificil de studiat. Patel spune:
«Epidemiologia nutriţională este foarte, foarte greu de studiat. Este mai greu decât majoritatea celorlalte domenii ale sănătăţii. Mult mai greu decât pare. Unii oameni cred: «Nutriţia! Cunosc alimentele şi nutriţia! Este mult mai uşor decât să analizez nişte medicamente al căror nume nici nu pot să îl pronunţ.» Greşit. Efectele medicaţiei pot fi complexe, însă epidemiologia nutriţională face ca acest domeniu să pară o joacă de copii.

… Este uşor să observăm cum publicul poate primi mesaje amestecate. Rezultatele cercetării sunt evident imprevizibile, din moment ce doar o parte din numărul total de studii sunt publicate. Studiile au o şansă mai mare de a fi publicate dacă au rezultate pozitive, iar producătorii de produse alimentare şi suplimente continuă să finanţeze studiile până ce unul este publicat. Nutrienţii interacţionează unii cu alţii, astfel încât efectele oricărui nutrient sunt dificil de prezis, ca să nu mai vorbim de efectul oricărui aliment aflat în cadrul unui regim alimentar compus din zeci sau sute de produse alimentare. Deci, în timp ce eu nu sunt de acord cu tot ce spune Michael Pollen, mesajul său este totuşi general acceptat: «nutriţia» este sortită eşecului. Dacă sunteţi obsedaţi de dieta voastră şi de anumite ingrediente, nu pierdeţi doar plăcerea ocazională a unei gogoşi sau a unei cine de Ziua Recunoştinţei, ci pierdeţi şi pădurea din cauza copacilor. Alimentele naturale sunt de fapt sănătoase, substanţele nutritive şi controversele pe care acestea le produc sunt ceea ce fac să existe bani pentru cercetări şi schimbări complete ce apar la fiecare două săptămâni. Este important să beneficiem de nutrienţi, dar este mai înţelept să îi obţinem în cea mai mare parte din alimente şi doar după aceea să suplimentăm ceea ce avem nevoie într-un mod foarte bine vizat.»


Pe scurt, aici ştiinţa este complexă, dificilă şi se dezvoltă încet. Patel a explicat că, în timp ce există un consens asupra anumitor lucruri, corpul fiecăruia este diferit. Pentru fiecare factor în cazul căruia există un acord, este prezent alt factor care influenţează totul:

"Există un acord în linii mari care spune că o dietă echilibrată este probabil o idee bună. În timp ce există unii oameni obişnuiţi care experimentează diete ce se bazează doar pe carne, diete macrobiotice etc., majoritatea cercetătorilor sunt oameni cu diete normale şi care cred că legumele, fructele şi cerealele integrale sunt bune, iar carnea roşie este dăunătoare. Între aceste extreme se află şi unele alimente. Eu sunt doar una dintre persoanele care a avut oportunitatea de a face o carieră din citirea articolelor şi din clasificarea calităţii studiilor – dar pot spune sincer că nu ştiu cu siguranţă ce este corect. Glutenul şi grâul sunt dăunătoare pentru unii oameni, dietele low-carb pot fi de ajutor pentru unii diabetici, dar acelaşi lucru îl poate face şi o dietă hrănitoare, iar dietele low-carb pot provoca de asemenea reacţii adverse la unele persoane. Unii oameni trăiesc o viaţă lungă cu diete «sănătoase», alţii trăiesc mult mâncând ciocolată cu lapte şi pui prăjit în fiecare zi. Pentru orice substanţă nutritivă pot rezuma dovezile. Şi pentru orice tip de dietă pot găsi totalitatea dovezilor observaţionale. Dar nu au existat multe studii clinice randomizate pe termen lung efectuate pe dietele low-carb, high-carb etc. Ar fi prea scumpe, considerate ca nefiind etice şi nici fezabile din punct de vedere logistic – cercetătorul principal pentru studii observaţionale pe termen lung (în care se observă persoane şi se colectează date, participanţii nefiind puşi să ţină anumite diete) adesea moare la mijlocul studiului, astfel încât este cu adevărat un efort pentru a desfăşura un astfel de studiu randomizat pe termen lung care costă milioane. Mai ales atunci când studiile alimentelor sunt finanţate mult mai puţin faţă de cele farmaceutice."

Aici intervine mass-media. Cercetările despre care auziţi pot fi doar un studiu conceput pentru a aborda un anumit unghi al unei probleme mai mari. Aici media greşeşte. Rezultatele preliminare publicate şi popularizate ca vindecătoare a orice, tratamentele pe şobolani ce fac reclamă viitoarelor tratamente pe oameni, fac publicul să creadă că orice miracol se află la depărtare de câteva studii, iar când acest lucru nu se întâmplă, oamenii sunt frustraţi şi confuzi. Acest gen de proastă comunicare şi raportare a ştiinţei este un subiect despre care am vorbit mai înainte în detaliu şi care joacă un rol uriaş în înrăutăţirea percepţiei publicului asupra ştiinţei şi medicinei. Ca rezultat, trimite oamenii în braţele negustorilor de diete şi vânzătorilor de ulei de şarpe dornici să profite de lipsa de cunoaştere.


Suntem previzibili şi uşor de influenţat


Şi noi reprezentăm o parte a problemei. Obiceiurile noastre de a cumpăra sunt previzibile, uşor de valorificat şi studiate temeinic de către comercianţi. Puterea cuvântului «natural» de a vinde produsele, chiar dacă ştim cu toţii că este lipsit de sens este un exemplu bun, deoarece există frica din jurul cuvântului «prelucrat».

Frica de azodicarbonamide ("yoga mat chemical") este de asemenea un bun exemplu – suntem prea puţin educaţi atunci când vine vorba despre problemele de ştiinţă, nu citim dincolo de titluri, cedăm confirmărilor părerilor noastre părtinitoare, luăm partea şi ne situăm în tabere distincte şi împărtăşim mesajul nostru oricui îl va asculta, fără a ne asculta pe noi înşine.  

În mod similar, unde ne plasăm influenţa banilor noştri care au puterea de a amplifica mesajul lor, chiar dacă nu este susţinut de ştiinţă? Ne cheltuim banii acolo unde ni se află părerile, care sunt uşor de influenţat. Industriile şi companiile pe care le susţinem cresc, chiar în timp ce ne uităm oriunde prin lume după exemple ale unui trai sănătos. Aceste companii la rândul lor exportă stilul nostru de viaţă pe noi pieţe. Dacă nu există puterea unor mâncăruri tradiţionale, aceşti oameni vor semăna mai mult cu noi şi vor suferi de aceleaşi boli. În timpul acestui proces ei vor pierde chiar lucrurile pe care le-am fi putut învăţa de la ei.

Deci ce putem face?

În acest moment poate părea că nu prea mai e ceva de făcut. Unde te poţi îndrepta către un sfat pertinent? Am întrebat grupul nostru de utilizatori de internet pentru a afla sugestiile lor şi din păcate au fost toţi de acord că trebuie să fim mult mai atenţi în detectarea înşelătoriilor şi că trebuie să căutăm resurse mai multe şi de încredere. Fiţi pregătiţi pentru date contradictorii – dacă le găsiţi, înseamnă că subiectul nu este stabilit. Imaginea de mai sus, a acestui ghid de buzunar pentru prevenirea înşelătoriilor este un bun început.

Îl puteţi întreba pe doctorul vostru sau pe un nutriţionist – însă Patel a explicat că aceasta nu este întotdeauna cea mai bună cale. Cei mai mulţi medici beneficiază de prea puţine studii în domeniul nutriţiei în timpul şcolii de medicină. Un “nutriţionist” poate fi oricine care are o serie de certificări, dintre care unele pot fi obţinute în câteva luni fără niciun studiu ştiinţific sau cunoştinţe. Chiar şi unii dieteticieni înregistraţi (RDs) pot fără ezitare să urmeze linia oficială a guvernului doar pentru că este mai uşor şi este lucrul care se află cel mai aproape de o recomandare sprijinită de dovezi, chiar dacă este departe de a fi perfect.

Când l-am întrebat pe Patel, el a sugerat că toţi avem nevoie de timp pentru a afla mai multe despre ştiinţa nutriţiei şi pentru a deveni mai stăpâni pe ceea ce ştim:

“Cel mai bine este să avem ceva cunoştinţe de bază despre nutriţie (cum ar fi cele dintr-un curs sau o carte – cursuri online de la Udemy, Khan, MIT etc.) şi apoi să găsim oameni cu care ni se pare logic să discutăm. Aceste persoane pot fi găsite la o întâlnire locală, pot fi doctori, practicanţi ai medicinei alternative sau dieteticieni.
Nu vă bazaţi pe Mayo Clinic, WebMD etc., acestea sunt foarte conservatoare şi sunt de acord cu aproape tot ceea ce spune guvernul. Persoanele cărora le place mâncarea, cărora le place să gătească, deseori mănâncă sănătos, chiar dacă nu ştiu nimic despre nutriţie. Acest lucru se întâmplă deoarece consumul de produse alimentare de origine vegetală şi animală reprezintă probabil cea mai sănătoasă dietă, faţă de consumul de alimente ambalate în mare parte, format dintr-un anumit tip de făină, un anumit tip de ulei vegetal şi o lungă listă de alte ingrediente.”


Belatti sugerează să fiţi critici, dar de asemenea nu vă limitaţi la vechea zicală “totul cu moderaţie”. Aceasta simplifică prea mult lucrurile:

“Principiile de bază ale unei alimentaţii sănătoase – să se mănânce o cantitate generoasă de fructe şi legume, să se consume cât mai puţin zahăr posibil, alimentele integrale să fie prioritare (de exemplu avocado şi năutul spre deosebire de Lucky Charms and Cheetos) – au rămas neschimbate de zeci de ani. Moderaţia este problematică deoarece sună bine în teorie, dar a fost atât de diluată şi de cooptată de industria alimentară încât acum nu mai înseamnă nimic. Industriei alimentare îi place să folosească “totul cu moderaţie” pentru a afirma că toate produsele ei – indiferent cât ar fi de nocive – “îşi au locul într-o dietă sănătoasă”. Din păcate, o dietă care include pizza congelată, cereale cu zahăr, suc, chips-uri şi fast-food, totul cu “moderaţie”, devine rapid o dietă în care aceste alimente consumate cu “moderaţie” vor deţine supremaţia.

Îi îndemn pe oameni să rămână curioşi şi deschişi la minte, dar, de asemenea, să îşi amintească de bun simţ şi, ori de câte ori este posibil, să citească studii sau să caute opinia unei persoane bine informată care este capabilă să înţeleagă studiile. Uneori, un studiu de genul "X food lowers diabetes risk by 35%" (trad. “X alimente scad riscul de diabet cu 35%”) se bazează pe un studiu în care porţiile necesare pentru a reduce acest risc sunt absurde.
"

În final, motivul pentru care există atât de multă confuzie este că există foarte mult de câştigat prin menţinerea noastră a tuturor în confuzie şi dornici de îndrumare. În mod similar, faptul că nutriţia şi ştiinţa ce se ocupă de sănătate sunt dificile şi se dezvoltă cu greutate nu generează multă încredere din partea unui public ce devine uşor dependent.

Lecţiile importante aici, deşi probabil că deja le cunoaşteţi, sunt: mâncaţi inteligent, gătiţi-vă singuri mâncarea şi gândiţi critic atunci când cineva încearcă să vă vândă o dietă sau un stil de viaţă. Gândiţi la fel de critic atunci când cineva încearcă să vă vândă teamă, incertitudine şi îndoială. Faceţi propriile cercetări, puneţi sub semnul întrebării prejudecăţile confirmate şi fiţi dispuşi să vă schimbaţi părerile atunci când apar noi dovezi (nu vă rezumaţi la scuza:”Am făcut asta toată viaţa mea şi sunt bine”). În sfârşit şi cel mai important, amintiţi-vă că ceea ce funcţionează pentru o persoană nu poate funcţiona pentru altcineva. Nutriţia nu este niciodată o ştiinţă cu o singură măsură care să se potrivească tuturor.


Kamal Patel este directorul Examine.com. Este cercetător în domeniul nutriţiei cu MPH (Master of Public Health) şi MBA (Master of Business Administration) obţinute la Johns Hopkins University şi a luat pauză de la un doctorat în nutriţie, în care a cercetat legătura dintre dietă şi durerea cronică. A publicat articole evaluate de colegi cu privire la vitamina D şi calciu, precum şi o varietate de subiecte de cercetare clinică. Kamal a fost implicat de asemenea şi în cercetarea fructozei şi sănătatea ficatului, înţelegerea meditaţiei şi nutriţia în zonele cu venituri mici.
Beth Skwarecki este scriitoare de ştiinţă şi educatoare. Munca ei a apărut în Scientific American, PLOS Public Health Perspectives şi the Pittsburgh Post-Gazette. O puteţi urmări pe Twitter la http://twitter.com/BethSkw
Andy Bellatti, MS (Doctor of Medicine), RD (Registered dietetitian) este un dietetician din Las Vegas şi autorul blogului de nutriţie Small Bites. Aveţi posibilitatea să îl urmăriţi pe Twitter la http://www.twitter.com/andybellatti
Alannah Di Bona, MA, MS (Doctor of Medicine),  este un nutriţionist din Boston, consilier de sănătate mintală şi femeia din spatele http://www.mindbodysportconsulting.com/
Toţi patru şi-au oferit voluntar expertiza pentru acest articol.



Traducere de Patricia David după why-theres-so-much-confusion-over-nutrition-and-fitness