Cu toţi am citit poveşti despre canibali din vechime, iar din când în când auzim şi ştiri despre canibali moderni. Dar este canibalismul doar o formă de nutriţie care ne îngrozeşte pe noi, modernii, ori sunt şi riscuri legate de sănătatea noastră (căci de a victimelor ce să mai vorbim :)) dacă ne-am înfrupta dintr-un semen?

 



Nesănătos

Pentru devorator

În funcţie de părţile consumate (cele mai infectate sunt creierul, coloana vertebrală, măduva osoasă şi intestinul subţire), canibalii riscă să contracteze o boală prionică fatală, similară bolii Creutzfeld-Jacob (gândiţi-vă la boala vacii nebune), cunoscută drept „kuru”.

Descoperită în rândul populaţiei fore din Platourile Estice din Papua Noua Guinee, kuru („moartea zguduitoare”) era contractată atunci când oamenii (în mare parte femei) îşi consumau morţii ca parte a unui ritual funerar al respectului şi al jalei („transumpţie”).

 

 

Populaţia fore credea că spiritul unei persoane nu putea să fie liber până când corpul ei nu era mâncat. Aşa că atunci când un membru de-al familiei murea, el era gătit ritualic şi apoi mâncat, în mare parte de femei şi de copiii pe care acestea-i hrăneau. Ca parte a ritualului, întregul corp, cu excepţia vezicii biliare amare, era consumat.

Nu toţi prionii sunt dăunători, însă în cazul unora apare o anomalie care ţine de formă. Pe măsură ce aceşti prioni anormali ai persoanei decedate infectate îşi croiau drum către creierul noii victime, ei provocau mari distrugeri din cauza capacităţii lor de a determina alte proteine să treacă la aceeaşi formă anormală. Aceste proteine se adunau în nişte aglomerări asemănătoare unui burete, care împiedicau celulele nervoase să funcţioneze corespunzător.

Atunci când boala se instalează, pot apărea o mulţime de simptome, inclusiv pierderea coordonării (în asemenea măsură încât pari beat), tremur incontrolabil, rictus şi paralizie. În cele din urmă, victimele fie se sufocă, fie mor de foame, întrucât şi organele interne sunt paralizate. De la apariţia bolii şi până la deces trec, de obicei, doar între 6 şi 12 luni.

De-a lungul a două decenii (de la sfârşitul anilor '50 şi până în anii '70), populaţia fore a suferit o epidemie de kuru, peste 2500 de oameni, în mare parte femei şi copii, murind din cauza bolii.

În mod remarcabil, deşi practica devorării morţilor din rândul populaţiei fore a încetat (în mare parte) la scurt timp după ce autorităţile australiene au scos-o în afara legii la mijlocul anilor '50, oamenii au continuat să contracteze kuru şi să moară din cauza ei chiar şi în secolul al XXI-lea. Asta i-a făcut pe unii cercetători să concluzioneze că boala ar putea avea o perioadă de incubaţie de 50 de ani.

În afară de kuru, nu am găsit nicio dovadă a altor boli de care sufereau canibalii (lăsând deoparte posibilele probleme de sănătate mintală) ca rezultat al consumului de carne umană. Asta include lipsa oricărei consemnări a vreunei boli fizice a cuiva de la infama „petrecere Donner”, de la prăbuşirea din 1972 a avionului din Anzi descrisă în cartea „În viaţă” sau a oricăruia din canibalii vremurilor moderne descrişi mai jos.


Pentru cei devoraţi


Deşi canibalismul este violent prin natura sa, nu toţi cei atacaţi de canibali mor, iar o victimă a trăit ca să-şi spună povestea:

„Soldaţii au intrat în casa ei cu macete şi i-au spus... „Astăzi îţi vom tăia braţul”... Mi-au tăiat braţul, l-au gătit în timp ce ne beau... berea şi l-au mâncat împreună cu restul de fasole şi orez... Mi-au spus că o să-mi găsească soţul şi că îi vor mânca inima.”

 

 

Pur şi simplu îngrozitor

Comandanţi militari

În timpul celei mai violente părţi a conflictului din Ituri, Republica Democrată Congo (1999-2003), grupurile de rebeli au folosit canibalismul ca un mod de a-i determina pe luptătorii lor să „depăşească o limită psihologică, făcându-i mai dispuşi să îndeplinească ordine care altfel ar fi de neînchipuit”. Având şi beneficiul suplimentar de a intimida populaţia civilă şi de a-i îngrozi pe inamici, ei îl vedeau drept un succes pe toată linia. În ultimul deceniu, Curtea  Penală Internaţională a ţinut audieri şi procese, într-un efort de a-i judeca pe lideri pentru crime de război.

Încă şi mai oribilă este povestea generalului Butt Naked, un comandant militar şi preot liberian care a ucis şi a mâncat prima sa victimă, ca parte a unui sacrificiu ritualic de venerare a diavolului, la vârsta de 11 ani, în 1982. În decursul următorilor 14 ani, acesta a condus o armată alcătuită (în mare parte) din soldaţi copii dezbrăcaţi (purtau ghete) şi a instigat fanii războiului civil din Liberia. Înainte de fiecare bătălie, generalul Butt Naked alegea, ucidea şi mânca un copil, sacrificiu despre care el şi brigada sa credeau că le oferea forţă şi îi „purifica pentru luptă”. Din fericire pentru cei din preajma sa, în iulie 1996, generalul Butt Naked l-a văzut pe Iisus în timpul unei revelaţii orbitoare, s-a convertit la creştinism, iar astăzi trăieşte ca preot creştin. (Puteţi citi mai multe despre generalul Butt Naked aici.)


Fetişişti


În 2001, Armin Meiwes din Rotenburg, Germania, a dat un anunţ că e în căutarea unui „bărbat tânăr, bine făcut, cu vârsta între 18 şi 30 de ani, pe care să-l măcelărească”. În mod surprinzător, i s-a răspuns la anunţ şi Bernd Jürgen a cooperat cu Meiwes în timp ce acesta din urmă i-a tăiat penisul şi l-a gătit pentru ca ei doi să-l mănânce împreună (ştim asta pentru că întreaga scenă a fost filmată). În timp ce Jürgen sângera până la moarte, a fost de asemenea filmat spunându-i lui Meiwes: „Dacă mai sunt în viaţă mâine dimineaţă, o sa mâncăm şi testiculele mele”. După unele obstacole legale inţiale, cum ar fi consimţământul victimei, procurorii au reuşit să-l condamne pe Meiwes pentru crimă în 2006.

În iulie 2014, fostul agent de poliţie şi aşa-numitul „poliţist canibal” Gilberto Valle din New York a fost eliberat pe cauţiune după ce condamnarea sa pentru conspiraţie la răpire, precum şi uciderea şi mâncarea soţiei sale care nu mai trăia cu el şi a altor femei, a fost anulată din cauza lipsei dovezilor. Acea „lipsă a dovezilor” includea mărturisirea faptului că intenţionase să mănânce femei, de exemplu după ce avea să frigă una de vie deasupra unui foc şi să fiarbă o alta, aşezând-o pe un platou cu un măr în gură. După anularea condamnării, judecătorul Curţii Districtuale din SUA, Paul Gardephe, a declarat că, deşi înfiorătoare, dovezile disponibile nu reprezentau nimic mai mult decât un „joc de roluri imaginar”. Avocatul său a declarat: „Nu băgăm oamenii în închisoare pentru gândurile lor. Nu suntem poliţia gândurilor.”. 

 

Traducere de Ana Dumitrache după cannibalism-unhealthy-just-awful