Cât de diferite sunt femeile de bărbaţi?

De parcă rafturile librăriilor nu ar geme destul de greutatea cărţilor care ne dezvăluie aceste diferenţe dintre bărbaţi şi femei. Iată că Donald Pfaff a mai adăugat încă o carte acestei grămezi. De ce s-a simţit obligat să mai adauge un volum acestei vaste colecţii?

S-au descoperit diferenţe semnificative între modul de gândire şi comportamentul bărbaţilor şi cel al femeilor – dar care dintre acestea contează de fapt?

Vă va răspunde că s-a săturat să citească lucrări de ştiinţă cu termenii simplificaţi pe înţelesul tuturor. Autorii care susţin că suntem toţi la fel îl nemulţumesc la fel ca şi cei care pretind că bărbaţii şi femeile locuiesc pe planete diferite. ”Ambele categorii se fac vinovate de o simplificare exagerată şi tratează creierul ca pe o bucată de jeleu, fără să ia în considerare diversitatea de care avem nevoie pentru funcţionarea societăţii moderne” este de părere Pfaff.

În noiembrie 2010, Pfaff, profesor de neurobiologie la Universitatea Rockefeller din New York, a luat cuvântul ca invitat special la o conferinţă intitulată ”Diferenţa dintre sexe”, care a avut loc la Laboratorul European de Biologie Moleculară din Heidelberg, Germania. Aceasta a fost cea mai recentă din seria de conferinţe anuale ale Societăţii de ştiinţe, care şi-a propus să aducă în atenţia publicului biologia de ultimă oră - şi chiar a reuşit să îşi atingă acest  scop.

Este vorba despre  o zonă fierbinte de cercetare, dar Pfaff nu este singurul care şi-a exprimat frustrarea cu privire la felul în care sunt uneori descrise aceste descoperiri de ultimă oră. Şi alţi vorbitori au subliniat că deşi acceptăm cu plăcere faptul că bărbaţii şi femeile sunt diferiţi din punct de vedere psihic, când vine vorba despre comportament sau despre modul de gândire, atunci imaginea de ansamblu este tulburată de politicile şi prejudecăţile sexuale.

Conferinţa a dezvăluit, de asemenea, că atunci când se înlătură aceste politici, este surprinzător cât de multe ştim de fapt despre acest subiect. Există destule abordări ştiinţifice pe probleme extrem de discutate, cum ar fi de ce femeile nu sunt bune la matematică din naştere (şi nu este aşa) sau de ce îndoctrinarea culturală explică cum băieţii şi fetiţele au tendinţa de a se juca cu jucării diferite (ceea ce iarăşi nu este adevărat). Cu toate acestea spectatorii pasivi şi derutaţi rămân cu impresia că atunci când vine vorba despre diferenţele dintre sexe, se pot baza pe toate aceste afirmaţii. Deci care este povestea adevărată privită din chiar miezul problemei?

Pentru început, am învăţat foarte multe despre biologia care stă la baza diferenţelor dintre sexe. De ani de zile s-a acceptat faptul că toţi embrionii încep la fel, fiind implicit de sex feminin. Apoi, în primul trimestru de sarcină, la cei care au moştenit un cromozom Y, o genă numită sry, pentru regiunea Y de stabilire a sexului, se comută pe dezvoltarea testiculelor. Acestea încep să pompeze testosteron şi până la momentul naşterii unui băieţel, creierul feminin implicit, a devenit masculin.

Dar de fapt ştim că nu chiar aşa stau lucrurile. Se pare că există gene ”pro-feminine”, aşa cum există şi gene ”pro-masculine” şi că diferenţierile sexuale sunt guvernate de către un echilibru delicat dintre cele două. De exemplu, în 2006, Piero Parma de la Universitatea Pavia din Italia, împreună cu colegii săi a semnalat că o genă denumită r-sprondin1 favorizează dezvoltarea ovarelor şi că în lipsa acesteia, indivizii care sunt genetic femei se dezvoltă din punct de vedere psihic şi psihologic ca bărbaţi, deşi au organe genitale externe ambigue şi sunt sterili.

Biologii au revizuit, de asemenea, rolul hormonilor sexuali. S-a crezut mereu că testosteronul la bărbaţi şi estrogenul la femei sunt responsabili pentru diferenţele biologice dintre sexe. Deşi acesta rămâne punctual de vedere predominant, acum este clar că efectele hormonilor şi ale genelor pot interacţiona,  cu implicaţii pentru circuitele cerebrale şi în cele din urmă pentru comportament. Mai mult decât atât,  contribuţia genelor poate la rândul ei să fie modificată prin experienţă: mediul în care se dezvoltă un copil de la început poate induce modificări chimice în ADN – aşa numitele schimbări epigenetice – care fără să schimbe secvenţa efectivă a unei gene poate influenţa starea activă sau pasivă a unui anumit ţesut. 

Identificarea tuturor acestor factori de stabilire a sexului  şi a interacţiunilor complexe reprezintă un corolar important, care arată că stabilirea sexului nu se încheie odată cu naşterea, aşa cum s-a crezut. Atât natura cât şi hrana, creşterea şi educaţia joacă un rol important în modelarea diferenţelor dintre bărbaţi şi femei, dar nicăieri această modelare nu se petrece mai profund decât în creierul care se remodelează în mod constant pe parcursul vieţii noastre.  Mulţi sunt de părere că există perioade critice când sexul din perspectiva creierului unui copil - şi tot ce are legătură cu el, cum ar fi atitudinile individuale cu privire la dragoste sau mâncare – sunt în mod special maleabile. Până când ajungem la maturitate există numeroase diferenţe de structură între creierele bărbaţilor şi cele ale femeilor, aşa cum arată studiile de imagistică cerebrală. Acestea pot explica de ce bărbaţii şi femeile au vulnerabilităţi diferite în privinţa bolilor mentale sau a dificultăţilor de învăţare, dar până în momentul de faţă neurologii cunosc foarte puţin despre cum se reflectă aceste diferenţe structurale în comportamentul nostru.

Să reperăm diferenţele

Acestea fiind zise, de-a lungul anilor psihologii au elaborat o bună imagine de ansamblu despre care dintre comportamentele umane demonstrează diferenţa dintre sexe. Rezultatul a fost o ierarhie de trăsături (vedeţi tabelul) în cadrul cărora, aşa cum a subliniat Pfaff la  conferinţa de la Heidelberg, se poate recunoaşte un model destul de evident: ”Cu cât ne îndepărtăm de comportamentul reproductiv, cu atât mai puţin impresionante sunt diferenţele dintre sexe”. Astfel că nu în mod surprinzător, în vârful tabelului veţi regăsi identitatea de gen şi orientarea sexuală, care amândouă au un efect direct asupra şanselor de reproducere ale individului. Cu alte cuvinte,  marea majoritate a oamenilor care se consideră  masculi sunt bărbaţi, în timp ce aceia care se consideră de sex feminin, tind în mod covârşitor să fie femei. Tot aşa, majoritatea oamenilor care preferă ca partenerii lor sexuali să fie femei, sunt bărbaţi (şi viceversa).

Nimeni nu va obiecta. Dar lucrurile devin mult mai discutabile mai în josul tabelului, când începem să luăm în considerare trăsături precum empatia şi încrederea în sine. Pentru a găsi un răspuns trebuie să comparăm amploarea diferenţelor psihologice dintre bărbaţi şi femei începând cu o diferenţă fizică evidentă şi anume înălţimea. De asemenea, trebuie să luăm în calcul şi măsura amplorii diferenţelor de comportament, pentru că şi aceasta ne poate oferi o imagine mai puţin pătimaşă cu privire la semnificaţia acestor diferenţe. Oricine va fi de acord că, în baza experienţei vizuale, bărbaţii sunt în medie mai înalţi decât femeile, cu toate acestea sunt destule femei înalte şi destui bărbaţi scunzi pe lume, astfel încât înălţimea nu poate să constituie un indicator de încredere cu privire la sexul unui individ. Un raţionament similar se aplică şi la diferenţele comportamentale.

Există diferențe psihologice și de comportament între sexe, dar majoritatea acestora sunt mult mai mici decât diferența de înălțime.

Notă: Culorile din tabel reflectă sexul care a obținut cele mai multe puncte, astfel:
Bărbați, femei, nicio diferență.

Preluând această abordare, anul trecut, Jay Giedd şi Judith Rapoport de la Institutul de Sănătate Mentală din Bethesda, Maryland, au arătat că majoritatea efectelor sexului asupra comportamentului sunt proporţional cam cu jumătate  mai mici  decât cele produse de înălţime. Cu toate acestea, există diferenţe reale şi măsurabile. Comportamentul de joc, de exemplu, deşi variază mult mai puţin între sexe decât identitatea de gen sau orientarea sexuală,  este următorul cu  cele mai importante diferenţe,  iar  acestea sunt aproape cam la fel cu cele privind înălţimea.

În practică, aceasta înseamnă că în medie, băieţii sunt mult mai doritori decât fetele să se lase antrenaţi în jocuri dure care implică încleştare fizică, sau să aleagă un camion în defavoarea unei păpuşi, dar există şi destule excepţii de la această regulă, ceea ce înseamnă că nu este posibil să prevedem sexul sau orientarea sexuală a unui copil după preferinţele de joacă ale acestuia.

Zonele de diferenţe între bărbaţi şi femei care au valori cam la jumătate comparativ cu cele ale diferenţelor de înălţime includ agresiunea, empatia, siguranţa de sine şi capacităţile cognitive, cum ar fi abilitatea mentală de a roti un obiect. Mai în josul listei urmează fluenţa verbală şi aptitudinile pentru matematică, care arată o variaţie mult mai mică între sexe decât am fi tentaţi să credem. Iar la baza listei există o serie de trăsături despre care gândim sub influenţa unor prejudecăţi sexuale dar care în practică nu demonstrează o diferenţă perceptibilă între bărbaţi şi femei referitor la aceste trăsături. Acestea cuprind aptitudinile de calcul, abilităţile verbale generale şi potenţialul de a fi lider.

Cu alte cuvinte, imaginea pe care o oferă ştiinţa privind acest subiect este aceea că diferenţele dintre sexe există, dar nu sunt determinante. În anumite situaţii bărbaţii tind să reacţioneze într-un fel, iar femeile în altul, însă rolul pe care îl joacă mediul, hrana şi educaţia în modelarea acestor diferenţe înseamnă că avem mai multă putere de influență asupra lor decât ne-am imaginat.  Aceasta este cu siguranţă o veste foarte bună pentru oricine crede că locul de muncă trebuie să fie mai favorabil femeilor şi că sala de clasă trebuie să  fie un mediu  mai prietenos pentru băieţi. Dar nu există soluţii uşoare, ne avertizează psihologul pentru copii şi scriitoarea  Susan Pinker, din Montreal, Canada, care a luat şi ea cuvântul la conferinţa de la Heidelberg. Totuşi ne stă în putinţă să facem multe lucruri concrete – iar un bun punct de plecare este disponibilitatea de a lăsa politicile şi prejudecăţile deoparte şi de a nu mai aborda aceste probleme empiric.  Nu mai ajunge să ne rezumăm la afirmaţia că băieţii sunt băieţi şi că fetele sunt fete. ”Astfel, ” spune Pinker „ar însemna să alegem calea minimei rezistențe.”