ReguliRăspunsul la întrebarea dacă fiecare societate umană are legi oficiale este departe de a fi soluţionat, însă toate societăţile au  reguli. Aceasta este o trăsătură deosebită la om. Şi cimpanzeii respectă reguli, dar omul are un mod specific de a o face.

 

 

 

 

Natura umană: latura ştiinţifică (2)

Rudele noastre mai apropiate, cimpanzeii, se pot rezuma la respectarea unor norme simple de comportament care guvernează lucrurile, cum ar fi teritoriile şi ierarhiile de conducere, dar noi, oamenii care posedăm competenţe lingvistice şi intelectuale mai mari, am dezvoltat sisteme de reguli mult mai elaborate, tabu-uri şi norme de comportament pentru a codifica mare parte din comportament. Deşi fiecare societate are reguli diferite, ele implică întotdeauna reglementarea activităţii în trei domenii cheie - un semn sigur că acestea sunt fundamentale pentru caracterul uman.

 

 



Pentru început, cu toţi suntem obsedaţi de gradele de rudenie, care atrag după sine drepturi care ţin în special la moştenirea bunurilor şi statutul de moştenitor. "Există întotdeauna reguli privitoare la persoanele care sunt considerate moştenitori şi ce obligaţii avem faţă de persoanele înrudite cu noi", spune Robin Fox de la Universitatea Rutgers din New Brunswick, New Jersey. Regulile pot favoriza legăturile materne sau paterne sau pot să le trateze în mod egal pe ambele. Fiecare societate recunoaşte conceptul unic uman de înrudire prin căsătorie, în acelaşi timp crezându-se că legătura de rudenie presupune necesitatea îndeplinirii unor datorii faţă de membrii familiei – lucruri pentru care există reguli. Şi toate au tabu-uri privind incestul, de obicei interzicând actul sexual între rudele apropiate, de gradul I (deşi, uneori, membrii familiei regale fac excepţie de la această regulă).

Începând cu cei mai de seamă sau cei mai cunoscuţi membrii ai unui grup, toată  lumea este preocupată de siguranţă, astfel încât fiecare cultură are, de asemenea, reguli care privesc uciderea unei  persoane de către o alta. "Nu ştiu să existe vreo societate care să  nu condamne crima", afirmă Sally Engle Vesel de la Universitatea din New York. "Cu toate acestea, este complicat de stabilit ce anume constituie o crimă nelegitimă." În unele societăţi, orice străin este considerat o pradă cinstită. Alte societăţi aprobă  comiterea unei crime pentru a răzbuna uciderea unei rude şi multe societăţi permit grupului care aparţine acesteia să omoare pe cineva care încalcă normele societăţii. Dar fiecare grup are o limită.

Fiecare societate are, de asemenea, norme care reglementează folosirea bunurilor. Noţiunea de proprietate privată nu este sub nici o formă universală, însă oamenii au reguli care prevăd cine are dreptul să utilizeze anumite lucruri în anumite circumstanţe. Acestea variază foarte mult de la simpla regulă a primului venit - primului servit pâna la sistemul elaborat de proprietate privată întâlnit în societăţile industrializate.

Rudenie, siguranţă, bunuri. Analizând întreaga gamă de culturi umane, acestea sunt cele trei lucruri despre care s-a dovedit că suntem preocupaţi. Dar poate că există o latură mai profundă a caracterului uman, care stă la baza tuturor acestor preocupări: o dorinţă chiar pentru reguli. Regulile ne ajută ne avântăm spre pericolul relaţiilor interpersonale şi ne oferă un cadru pentru a şti cum să acţionăm, spune Justin Richland de la Universitatea din Chicago, Illinois. Asta le face să fie o parte esenţială din noi."Este cea mai de bază calitate a caracterului uman", este de acord Fox. "Suntem animale care fac reguli."

Natura umană: latura epicuriană (4)

 




Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului NS: Human-nature, cu acordul editorului, publicat de New Scientist. Reed Business Information Ltd şi New Scientist nu îşi asumă nicio responsabilitate privind eventuale erori de traducere.
Traducător: Ecaterina Pavel

Scris de: Bob Holmes şi Kate Douglas
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.