Spirit jucăuşCe fel de fiinţe suntem? Răspunsul evident este: suntem maimuţe inteligente, vorbăreţe, care au o postură verticală şi o înclinaţie spre posesiuni materiale. Dar cum stau lucrurile atunci când vorbim despre conceptul mai subtil de natură umană?

 

 

 

 

Răspunsul la această întrebare este de departe mult mai controversat. Unii neagă existenţa acestuia preferând să creadă că putem fi orice ne dorim. Nu poate fi corect.

Deşi prezintă o mulţime de variaţii individuale şi culturale, oamenii sunt animale şi asemeni tuturor animalelor avem idiosincrazii, ciudăţenii şi caracteristici care ne diferenţiază ca specie. Catalogarea noastră nu ar ridica nici o problemă unui  extraterestru care ne-ar invada, dar fiindcă problema umanităţii este atât de apropiată de subiectul dezbătut aici, ne străduim să stabilim esenţa acesteia.

Cu toate acestea, nu putem să lăsăm nerezolvate incertitudinile care ţin de aceste caracteristici. Antropologii au identificat mai multe "caracteristici universale ale omului", caracteristici întâlnite în rândul tuturor oamenilor de pretutindeni, care constituie un fel de listă ce cuprinde materialele care aparţin speciei noastre. Cum ar fi dacă le-am folosi pe acestea pentru a examina oamenii în acelaşi mod în care am studia orice alt animal?

Aşa cum relevă articolele prezentate în continuare, ceea ce rezultă este o suită de caracteristici care reprezintă chintesenţa caracterului nostru şi se dovedeşte a fi una deosebită. Dacă până acum aţi crezut că ştiţi cum anume sunt oamenii, atunci este momentul să vă gândiţi din nou.

 




Natura umană: latura noastră jucăuşă

Oamenii nu sunt singurele fiinţe care au o fire amuzantă, vorbăreaţă, nărăvaşă, frivolă. Toate mamiferele se  joacă, aşa cum o fac unele păsări şi alte câteva animale. Dar nici o altă specie nu posedă o varietate atât de mare de activităţi de divertisment şi nu petrece atât de mult   timp distrându-se. În cadrul acestei liste universale sunt incluse astfel de activităţi  extraşcolare diverse precum: sportul, muzica, jocurile, glumele, ospitalitatea, coafura, dansul, arta şi gâdilatul. Ceea ce ne diferenţiază este faptul că ne jucăm cu obiecte şi cu limbajul, afirmă Clive Wynne de la Universitatea din Florida, Gainesville. Putem, de asemenea, apela la o înţelegere mai profundă a lucrurilor. "Ceea ce a revoluţionat jocul uman este imaginaţia", spune Francis Steen de la Universitatea din California, Los Angeles.

"Suntem o specie jucăuşă", afirmă primatologul Frans de Waal de la Universitatea Emory din Atlanta, Georgia şi continuăm să ne păstrăm un simţ juvenil al umorului până la vârsta adultă. Singura primată care face acest lucru este ciumpanzeul bonobo (numit şi Pan paniscus), probabil ca rezultat al mediului său social în care constrângerile sunt absente. Societatea umană este, de asemenea, destul de puţin marcată de momente de încordare, remarcă De Waal, pentru că avem coduri morale şi legi care încurajează stabilitatea. Un aspect crucial  pentru industria divertismentului este faptul noi suntem bucuroşi să ne alăturăm persoanelor care nu ne sunt cunoscute şi nu au, prin  urmare, nici o legătură cu noi, o situaţie care ar conduce atât în rândul cimpanzeilor obişnuiţi, cât şi a celor bonobo la declanşarea unor dispute intense. Aşadar este o simplă chestiune de timp liber. În sălbăticie, cimpanzeii adulţi petrec în jur de 8 ore pe zi căutând alimente. Dacă ar avea mai mult timp liber, s-ar putea juca mai mult. De Waal punctează faptul că maimuţelor captive le plac jocurile pe calculator şi vizionarea TV, având o înclinaţie spre scene de sex şi violenţă, dar apreciind în acelaşi timp umorul de prost gust.

Este însă vorba doar de "fructificarea" diverselor oportuniţă de a ne etala partea noastră jucăuşă sau avem nevoie de fapt de mai mult divertisment decât celelalte animale? Nu ne jucăm pur şi simplu pentru a ne distra, remarcă Marc Bekoff de la Universitatea din Colorado, Boulder. El identifică patru efecte principale ale jocului - dezvoltarea fizică, dezvoltarea cognitivă ("coordonarea ochi/mână", cum o numeşte el), dezvoltarea socială şi antrenarea pentru situaţii neaşteptate. Jocul reprezintă o adaptare evolutivă pentru procesul învăţării, convine Steen. Mamiferele sunt incapabile atunci când sunt născute, dar se pot adapta - jocul ne ajută să facem asta. Remarcând faptul că mediul social şi fizic al omului sunt deosebit de complexe, el priveşte jocul ca pe un fel de simulator care ne permite să ne imaginăm şi să încercăm diferite scenarii, fără a ne expune unui risc crescut. "atunci când ne jucăm, ne manifestăm în modul cel mai omenesc cu putinţă", afirmă el.

Bekoff este de părere că dezvoltarea socială este motivul cel mai important care îi determină pe oameni să se joace, deoarece aceasta stă la baza moralităţii. "Copiii mici nu vor deveni sociabili în mod corespunzător fără ea", afirmă el. Pentru Robin Dunbar de la Universitatea din Oxford, caracterul jucăuş reprezintă un sprijin temeinic pentru coeziunea socială. "Joaca implică de multe ori râsul, care este un mecanism de unire foarte bun", afirmă el. Şi jocul fizic - în special sporturile de echipă care necesită coordonare - produce endorfine care ne conferă o stare de euforie (Biology Letters, DOI: 10.1098/rsbl.2009.0670). În plus, sportul determină creşterea spiritului competitiv, spune de Waal. "Oamenii îşi îmbunătăţesc efectiv propriile abilităţi atunci când urmăresc alte persoane jucându-se", adaugă Steen. Chiar şi amuzamentul din pură plăcere are beneficiile sale. ″Este amuzant, deci este foarte benefic pentru sănătatea mentală″, afirmă Bekoff.

Natura umană: latura ştiinţifică (2)





Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului NS: Human-nature, cu acordul editorului, publicat de New Scientist. Reed Business Information Ltd şi New Scientist nu îşi asumă nicio responsabilitate privind eventuale erori de traducere.
Traducător: Ecaterina Pavel

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.