Râsul e... distractiv, amuzant, dar de ce râdem? De ce nu te poţi gâdila singur? Ce parte a creierului este responsabilă cu hohotele de râs şi umorul? Nu sunt multe răspunsuri la aceste întrebări pentru că nu au fost foarte multe experimente pe această temă.
Unul dintre motive este faptul că râsul nu reprezintă o mare problemă clinică. Oamenii nu merg la doctor pentru că râd şi se simt bine. Pe de altă parte, există oameni cu leziuni ale creierului care pot cauza un râs incontrolabil, anormal. De asemenea, există un tip de epilepsie cu crize gelastice… aceste crize îi pot face pe oameni să râdă.
Un articol publicat în revista Nature (vol. 391, pag. 650, 1998) intitulat "Electric Current Stimulates Laughter" (Curentul electric stimulează râsul) a oferit ceva mai multe informaţii despre modul în care creierul este implicat în râs. Articolul a discutat cazul unei fete în vârstă de 16 ani, numită „A.K.”, care a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru a controla crizele cauzate de epilepsie. În timpul operaţiei, doctorii au stimulat electric cortexul cerebral al A.K. pentru a desena o hartă a creierului ei. Cartografierea creierului se face pentru a determina funcţiile unor zone diferite ale creierului şi pentru a se asigura că ţesutul cerebral care va fi îndepărtat nu are o funcţie importantă.
Doctorii au descoperit că A.K. râdea mereu atunci când stimulau o zonă mică de 2 cm pe 2 cm din partea stângă a girusului frontal superior (parte a lobului frontal al creierului). Această zonă este parte a ariei motorii suplimentare. Spre deosebire de râsul care se produce ca urmare a unei leziuni a creierului, râsul care a fost produs de stimularea electrică la A.K., a adus o stare de “veselie sau voie bună”. De asemenea, A.K. nu a avut epilepsie cu crize gelastice. Ori de câte ori creierul său era stimulat, A.K. râdea şi spunea ceva hazliu. Lucrul pe care îl spunea şi o făcea să râdă era diferit de fiecare dată. A.K. mai întâi râdea, apoi inventa o poveste care era amuzantă pentru ea. Cei mai mulţi oameni, întâi sesizează ce este amuzant, apoi râd.
Autorii articolului cred că zona din creier care a cauzat râsul la A.K. face parte dintr-un circuit mai mare, care include câteva arii diferite ale creierului. Părţile diferite ale circuitului pot fi importante pentru:
1. emoţiile produse de o situaţie amuzantă (partea emoţională a umorului)
2. partea cu „m-am prins!” a unei glume (cognitivă, partea de gândire dintr-o glumă)
3. mişcarea muşchilor feţei pentru a zâmbi (partea motorie a umorului)
Alte zone ale creierului, cum ar fi lobul temporal şi hipotalamusul, pot de asemenea să participe la râs şi la umor.
Aşadar, acum ştim puţin mai mult despre zona creierului care este responsabilă cu umorul. Acest lucru însă nu explică de ce râdem sau nu atunci când ne gâdilăm singuri. Credeţi sau nu, au existat câteva cercetări în acest domeniu. De fapt, cercetătorii de la Universitatea California din San Diego au construit chiar o „maşină de gâdilat”. Pentru aceşti oameni de ştiinţă, gâdilatul nu este de ceva de râs!
Unii oameni de ştiinţă cred că râsul cauzat de gâdilat este un reflex încorporat (care se afla de la început în creier), deoarece chiar şi copiii se gâdilă. Dacă acest lucru este adevărat, atunci ar trebui să te poţi gâdila singur, dar nu poţi, nu? Chiar dacă încerci să te gâdili singur exact în acelaşi fel în care te gâdilă altcineva, nu râzi. De ce? Informaţia trimisă către măduva spinării şi creier ar trebui să fie exact la fel. Aparent, pentru ca gâdilatul să funcţioneze, creierul are nevoie de încordare şi surpriză. Când te gâdili singur, ştii exact ce se va întâmpla... nu există nici încordare, nici surpriză. Felul în care creierul foloseşte această informaţie despre încordare şi surpriză este încă un mister, dar există câteva dovezi că ar fi implicat cerebelul.
Toată lumea zâmbeşte şi râde. Chiar şi maimuţele au unele expresii faciale, care sunt similare cu zâmbetele. Este posibil ca zâmbetul, râsul şi gâdilatul să fie folosite pentru a crea legături între copii şi părinţi. Când părintele gâdilă copilul, iar acesta răspunde printr-un zâmbet sau râde, părintele, la rândul lui, zâmbeşte sau râde. În felul acesta, copilul şi părintele se cunosc reciproc, iar copilul învaţă totul despre hohotele de râs, urmărindu-l şi răspunzându-i părintelui. Ce mod plăcut de a învăţa!
Este râsul cel mai bun medicament?
Studiul fiziologic al râsului se numeşte gelotologie. Cercetările au arătat că râsul înseamnă mai mult decât vocea persoanei şi mişcare. Pentru a râde este nevoie de coordonarea mai multor muşchi din corp. De asemenea râsul:
1. creşte tensiunea arterială
2. creşte ritmul cardiac
3. modifică respiraţia
4. reduce nivelul anumitor neurochimicale (catecolamine, hormoni)
5. oferă sprijin sistemului imunitar
Poate râsul să îmbunătăţească sănătatea? Acesta poate fi o bună modalitate pentru oameni de a se relaxa, deoarece tensiunea musculară este redusă după râs. Există unele cazuri în care un râs adânc poate ajuta persoanele cu probleme respiratorii, eliberând mucusul şi ajutând ventilaţia pulmonară. Râsul poate ajuta şi pacienţii cardiaci, oferind inimii puţin antrenament. Unele spitale au chiar propriile lor „Camere de umor”, „ Carele comediei” şi copii clovn care încearcă să grăbească recuperarea pacienţilor îmbunătăţindu-le moralul.
Totuşi, râsul nu este mereu un medicament bun. Sunt cunoscute unele cazuri în care râsul a cauzat un atac de cord sau un accident vascular cerebral. Imediat după intervenţii chirurgicale abdominale, oamenii ar trebui să nu râdă prea tare, deoarece ar putea rupe accidental firele de sutură. Ar trebui, de asemenea, să avem grijă de pacienţii cu coaste rupte. Deci, încercaţi să nu fiţi prea amuzanţi în jurul acestor oameni.
Felul în care râsul afectează sistemul nervos şi restul corpului nu este înţeles încă în totalitate.
Un nou domeniu al neuroştiinţelor, numit psihoneuroimunologie, studiază interacţiunea dintre creier şi sistemul imunitar. Domeniul psihoneuroimunologiei combină metodele şi tehnicile psihologiei, neuroştiinţele şi imunologiei. Experimentele psihoneuroimunologice se concentrează de obicei pe felul în care stresul afectează sistemul nervos şi caracteristicile bolii. S-a arătat că râsul provoacă schimbări în sistemul nervos autonom şi de asemenea modifică hormonul stresului şi nivelurile neurotransmiţătorilor. De exemplu, vizionarea unui film de 60 de min. cu actorul de comedie Gallagher, produce micşorarea nivelului de:
1. cortizol
2. hormonului de creştere
3. catecolamine
Este necesar să se facă în continuare cercetări despre modul în care atitudinea pozitivă influenţează sănătatea unei persoane. Acest lucru va da un sens cu totul nou expresiei: „Ştiinţa distractivă”.
Traducere de Patricia David după Laughter and the brain cu acordul editorului