Fiecare dintre noi alunecăm în acea stare misterioasă a conştiinţei noapte de noapte şi, cu toate acestea, de-abia acum începem să realizăm puterile sale asupra minţii noastre. În continuare, un articol pe tema rolului viselor, aşa cum este acesta văzut de ştiinţa modernă.
”Interpretarea viselor este calea regală spre cunoaşterea activităţilor inconştiente ale minţii.” Aşa scria în 1900 Sigmund Freud în clasica sa lucrare ”Interpretarea viselor”. El considera că această idee era rezultatul unei puteri de pătrundere pe care o ai o dată în viaţă şi, aproape pe toată perioada secolului 20, lumea a acceptat-o. Pe tot globul, de pe nenumăratele canapele ale psihanaliştilor, oamenii îşi povesteau visele cu convingerea că acestea conţineau mesaje cifrate despre dorinţele lor reprimate. Visele nu mai semnificau comunicări oculte sau intervenţii divine – ele deveniseră ferestre spre sinele ascuns.
În prezent interpretăm visele cu totul altfel şi folosim tehnici mult mai avansate decât simpla transcriere a relatării acestora. În laboratoarele care studiază starea de somn, cercetătorii racolează voluntari care să fie scanaţi RMN, cărora să li se facă electroencefalograme şi să li se trezească mintea onirică pentru a înregistra ceea ce au visat. Dar aceste experienţe denaturate de multe ori şi prin asocierea cu psihanaliza nu reprezintă un domeniu pentru cei slabi de înger. "Să declari că ai de gând să studiezi visele este echivalent cu o sinucidere în cariera academică”, este de părere Matt Walker de la Universitatea Berkeley, din California. Cu toate acestea, ceea ce au descoperit cercetătorii până acum ne va face să ne privim visele într-o lumină nouă.
Neurologia modernă a ”pus pe tuşă” ideile lui Freud în acest domeniu şi ne-a învăţat ceva mult mai profund despre vise. Ştim că această ciudată formă de conştiinţă este foarte importantă în definirea noastră ca persoane. Visele ne ajută să ne consolidăm amintirile, să dăm un sens miriadelor de experienţe prin care trecem şi să păstrăm controlul asupra emoţiilor noastre.
Schimbarea modelelor de activitate electrică ne arată cum creierul adormit urmează cicluri de 90 de minute, fiecare constând din cinci etape – două de somn uşor la început, apoi două de somn profund, urmată de faza somnului REM, caracterizată prin mişcări rapide ale globilor oculari. Nu există un model caracteristic al activităţii creierului care să corespundă stării de somn, dar din câte ştim toţi oamenii sănătoşi visează. Şi deşi starea de a visa este în mod obişnuit asociată cu faza somnului REM, în timpul căreia ea are loc aproape tot timpul, cercetătorii ştiau încă de la sfârşitul anilor 1960 că aceasta poate să apară şi în timpul altor faze ale somnului decât somnul REM – cu toate că aceste vise sunt diferite. Visele care au loc în alte faze ale somnului decât în faza REM tind să fie rare şi mai raţionale, deseori fără complexitate, durată şi fără acea calitate de halucinaţie intensă ca cea a viselor din timpul somnului REM.
În ciuda diferenţelor dintre ele, ambele tipuri de vise par să ofere o oglindă vieţii noastre din starea de veghe. Visele reflectă de multe ori experienţe prin care am trecut recent şi din care am învăţat ceva, iar acest lucru este valabil în special la începutul somnului de noapte, când starea de vis non-REM este foarte obişnuită. De exemplu, cineva care tocmai a fost la schi va visa că schiază. Legătura dintre experienţa din timpul stării de veghe şi somnul non-REM a fost, de asemenea, observată şi în studiile de scanare a creierului. Pierre Maquet de la Universitatea Liège, din Belgia, a studiat ultimele etape ale somnului non-REM şi a descoperit cum creierele voluntarilor urmau acelaşi model de activitate neuronală cu cel care a fost anterior determinat de o experienţă din timpul stării de veghe. Multe vise din faza somnului REM reflectă elemente ale unor experienţe din ziua precedentă, dar legătura cu acestea este deseori mai slabă, doar aluzivă – deci cineva care a fost la schi poate visa că se grăbeşte să străbată o pădure sau că se prăvăleşte de pe un deal.
Noaptea e un sfetnic bun
Dar în timpul somnului nu ni se întâmplă doar să reluăm evenimentele trăite, ci să le şi procesăm, consolidând amintirile şi integrând informaţiile pentru a le folosi pe viitor. Robert Stickgold, de la Şcoala de Medicină Harvard din Boston, a descoperit recent că oamenii care visează despre o problemă în alte faze ale somnului decât în timpul somnului REM şi asupra căreia au fost sfătuiţi să se concentreze, au reuşit ulterior să rezolve acea problemă. De asemenea, somnul REM a fost asociat şi cu îmbunătăţirea capacităţii de a juca jocuri video precum şi cu alte sarcini de percepţie vizuală sau cu capacitatea de extragere a semnificaţiei dintr-o mare masă de informaţii.
"Este evident modul în care creierul procesează o cantitate imensă de amintiri în timpul somnului - şi sigur că nu este o simplă coincidenţă că în timp ce noi visăm creierul nostru ne sortează amintirile, le potriveşte şi le clasifică," a spus Stickgold. El bănuieşte că două tipuri de etape ale viselor au diferite funcţii pentru memorie, deşi care sunt de fapt aceste funcţii rămâne încă un subiect de dezbatere. Visele non-REM pot fi mai importante pentru stabilizarea şi consolidarea amintirilor, sugerează Stickgold, în timp ce visele din timpul somnului REM reorganizează felul în care acestea sunt stocate în creier, permiţându-ne să comparăm şi să integrăm o nouă experienţă în alte experienţe anterioare. Cu toate acestea, Jan Born şi Susanne Diekelmann de la Universitatea Lübeck din Germania au analizat aceleaşi dovezi, dar au ajuns la o concluzie opusă – somnul REM sprijină consolidarea unei noi amintiri, în timp ce somnul non-REM are funcţia de a consolida amintirile la un nivel mai înalt. ”Eu sunt de părere că aceasta înseamnă că încă nu stăpânim înţelegerea rolului pe care îl au diferitele faze ale somnului în privinţa amintirilor noastre,” a spus Stickgold.
Rămâne neclar şi cât de central este rolul viselor în formarea amintirii. Cu siguranţă creierul nostru nu îşi consolidează amintirile numai în timpul somnului. De exemplu, atunci când visăm cu ochii deschişi, anumite zone ale creierului cunoscute sub numele de reţeaua implicită devin active. Acum ştim că această reţea este implicată în procesarea amintirilor şi că aproape aceleaşi zone ale creierului sunt active în timpul somnului REM. Mai mult decât atât, visarea cu ochii deschişi – reveria, cât şi somnul REM, ne pot îmbunătăţi capacitatea de a extrage semnificaţia din informaţii şi de a avea idei creative.
Înseamnă acest lucru că de fapt nu este nevoie să visăm în timpul somnului pentru a procesa amintirile? Nu neapărat, este de părere Walker, care subliniază că felul în care noile amintiri sunt reluate de creier diferă în reverie faţă de visele din timpul somnului. Studiile pe şobolani arată că reluarea unor scene de către creier se derulează în sens invers atunci când animalele sunt treze şi înainte când acestea sunt în stare de somn. Nimeni nu ştie cu adevărat ce însemnătate are această diferenţă în procesarea amintirilor, dar Walker crede că ea demonstrează că reveria nu este doar o versiune diluată a visului din timpul somnului. Marquet este de aceeaşi părere. "Diferitele stări ale creierului pot avea funcţii distincte privind aducerea-aminte. Consolidarea memoriei este probabil organizată într-o cascadă de evenimente celulare care au loc secvenţial,” a spus el – unele în timp ce suntem treji, iar altele atunci când dormim.”
Chiar dacă visarea este importantă pentru consolidarea memoriei, Walker nu este de părere că aceasta ar fi funcţia ei principală: "Cred că toate dovezile conduc în favoarea teoriei că visele din timpul somnului acţionează ca o homeostază emoţională, reechilibrând de fapt în mod pozitiv busola emoţională la nivel biologic”. Toată lumea ştie ce efect benefic poate avea un pui de somn asupra unui copilaş arţăgos în vârstă de doi ani. Walker a demonstrat că acelaşi lucru se întâmplă şi cu adulţii. El a descoperit că un pui de somn în care au loc şi vise de tip REM atenuează tendinţa adulţilor de a deveni mai sensibili în faţa oamenilor mânioşi sau de temut cu care au de-a face în timpul unei zile, şi îi face mai receptivi la chipurile vesele.
Walker a mai descoperit şi că somnul, în special somnul REM, consolidează amintirile negative din punct de vedere emoţional. Aceasta ar putea suna ca un lucru rău, dar dacă nu ne amintim experienţele rele nu putem trage învăţăminte din acestea. În plus, atât el, cât şi Stickgold sunt de părere că reînvierea experienţei supărătoare în absenţa agitaţiei hormonale din timpul când s-a petrecut evenimentului respectiv, ajută la epurarea emoţiei din conţinutul amintirii, atenuând gravitatea acesteia pe măsura trecerii timpului. Deci deşi visele pot fi extrem de emoţionale, Walker crede că ele erodează treptat durerea cauzată de amintirile respective. Astfel, visele din timpul somnului REM acţionează ca un balsam pentru creier. La oamenii cu tulburări de stres post-traumatic acest proces de înlăturare a emoţiilor pare să nu funcţioneze dintr-un motiv sau altul, aşa încât amintirile traumatice sunt retrăite în detaliu, cu aceeaşi încărcătură emoţională, putând avea rezultate psihologice devastatoare asupra persoanei respective.
În ceea ce priveşte procesarea amintirilor, visele din timpul somnului REM şi non-REM pot avea diferite roluri psihologice. Patrick McNamara de la Universitatea Boston a descoperit că oamenii care sunt treziţi din somn în diferite etape ale acestuia relatează în mod diferit visele lor. Visele REM conţin mai multă emoţie, mai multă agresiune şi mai multe personaje necunoscute, în timp ce visele non-REM conţin mai multe întâlniri şi evenimente agreabile. Acest fapt l-a făcut pe McNamara să speculeze ideea că visele non-REM ne pot ajuta să exersăm întâlniri plăcute, în timp ce visele REM ne pregătesc pentru întâlnirea cu diverse pericole.
Care este semnificaţia lor?
Toate acestea sugerează că nu am putea funcţiona în mod normal fără să visăm, dar nu răspund la întrebarea care ne intrigă permanent: ce înseamnă de fapt visele?
Pentru unii dintre cercetătorii somnului răspunsul este simplu şi dezamăgitor. Born este de părere că visele în sine nu au niciun înţeles, ele sunt doar un simplu epifenomen sau un efect secundar al activităţii creierului din timpul somnului, activitatea neuronală respectivă este cea care are importanţă mai degrabă decât visele în sine. Iar lui Walker îi vine foarte greu să nu fie de acord cu acest punct de vedere. ”Nu vreau să cred asta. Dar nu văd prea multe dovezi care să vină în sprijinul ideii că visele în sine sunt importante”, a spus el.
Acei cercetători care refuză să accepte conceptul conform căruia visele nu sunt importante îşi sprijină afirmaţiile argumentând cu lucrarea lui Rosalind Cartwright de la Universitatea Rush din Chicago. Într-o lungă serie de studii care au început în 1960, ea a studiat oameni care au trecut prin divorţuri, despărţiri sau doliu. Cei care au visat mai mult despre aceste evenimente s-au descurcat mai bine ulterior, ceea ce arată că visele lor i-au ajutat. ”Munca lui Cartwright oferă cele mai solide dovezi că starea de vis deserveşte o funcţie”, a spus Erin Wamsley de la Şcoala de Medicină Harvard. Ea este de acord că nu există date solide care să arate că starea de vis nu este un epifenomen, dar acelaşi lucru se poate spune şi despre starea de veghe.
De fapt, chiar propriile cercetări ale lui Wamsley arată că forma şi funcţia unui vis sunt conectate. Ea a lucrat împreună cu Stickgold la un studiu prin care a descoperit că visele non-REM pot îmbunătăţi performanţa oamenilor într-un anumit domeniu. Voluntarii aleşi de ei au fost instruiţi timp de o oră despre un labirint complex şi apoi unora dintre ei li s-a permis un pui de somn de 90 de minute, în timp ce ceilalţi au fost ţinuţi treji. Cei care au dormit şi au visat au dat dovadă de o performanţă îmbunătăţită, dar cel mai mult au avut de câştigat cei care au visat despre labirint. Conţinutul acestor vise era opac, dar aceasta nu pare să fi contat. Un voluntar, de exemplu, a relatat că a visat cum labirintul avea oameni la punctele de control – deşi în cel adevărat nu existau oameni la punctele de control – apoi cum a visat nişte peşteri cu lilieci pe care le vizitase în urmă cu câţiva ani. Stickgold nu s-a aşteptat ca aceste vise să îmbunătăţească abilităţile voluntarului de a naviga prin labirint ”şi cu toate acestea, persoana respectivă s-a comportat în mod fenomenal, mult mai bine".
El a subliniat felul în care conţinutul viselor este consecvent cu ideea că în timpul visului amintirile se alimentează cu alte experienţe trecute, pentru referinţe viitoare. ”Visele trebuie să fie conectate într-un mod funcţional şi plin de înţeles pentru îmbunătăţirea memoriei – nu doar pentru a fi un epifenomen”, a spus el. ”Şi declar toate acestea cu o emoţie arzătoare, emoţia fiind cea la care fac apel atunci când nu dispun de date concrete solide."
Cu toate acestea se poate să obţinem foarte curând astfel de dovezi. În trecut nu exista o modalitate obiectivă de a înregistra ceea ce visa cineva, dar această situaţie s-ar putea schimba. Yukiyasu Kamitani de la ATR - Laboratorul de Cercetare a Informaţiilor şi Comunicării Cerebrale din Kyoto, Japonia, a folosit împreună cu colegii săi scanări RMN pentru a recrea scene pe care voluntarii lor şi le imaginaseră în minte pe timpul stării de veghe. Echipa nu a făcut încă acest lucru şi cu visele, dar Kamitani este de părere că acest lucru este posibil dpdv teoretic. ”Nu ar fi ca atunci când vizionăm un film”, a precizat el, "dar ar putea fi posibil să prezicem ce fel de vis are cineva, folosind tehnologia disponibilă."
Unii ar putea crede că toate aceste cercetări şi simulări cu privire la lumea viselor noastre vor răpi magia acesteia, dar cercetătorii nu văd aşa lucrurile. În timp ce visăm, creierul nostru literalmente se reformatează, consolidând şi recablând conexiunile dintre neuroni. Deci deşi visele nu ne vor dezvălui eul nostru secret, ele joacă un rol major cu privire la formarea identităţii noastre şi datorită lor suntem ceea ce suntem. ”Misterul şi minunea viselor nu pot fi atinse de către ştiinţă”, a spus Stickgold. "Ştiinţa ne ajută doar să apreciem mai bine cât de uimitoare pot fi acestea cu adevărat”.
Interpretarea coşmarurilor
Antii Revonsuo se bucură de coşmarurile sale. ”Cel puţin în retrospectivă”, spune el, ”cu toate că unele erau chiar ca nişte filme de groază, ca atunci când nu ştii că a fost un film până când acesta nu ia sfârşit.” Revonsuo, de la Universitatea Turku din Finlanda, crede că, în fapt, coşmarurile sunt principalul motiv biologic pentru care visăm – ele ne permit să simulăm întâlniri înspăimântătoare, şi astfel să fim mai bine pregătiţi pentru ele, când suntem treji, în viaţa de zi cu zi.
"Teoria estimează corect câteva trăsături ale conţinutului viselor noastre”, este de părere Revonsuo. De exemplu, el şi colegii săi au descoperit că aproximativ două treimi din visele adulţilor sănătoşi conţin cel puţin o ameninţare. Cam 40% dintre acestea pot lua forma unor întâlniri agresive – fuga de un atacator sau angajarea într-o luptă. Astfel de întâlniri sunt mai frecvente la copii, reprezentând la copiii finlandezi mai mult de jumătate din visele lor, iar la copiii palestinieni traumatizaţi trei sferturi din totalul viselor.
Revonsuo argumentează că visele copiilor sunt mai aproape din punct de vedere evolutiv de modalitatea noastră iniţială de a visa, deoarece copiii nu au avut încă timp să se adapteze la mediul modern. El a descoperit că între 40 şi 5 % dintre visele copiilor conţin animale ca personaje, adesea în chip de duşmani, ceea ce corespunde momentului adunărilor grupurilor adulte de vânători din evoulţia omenirii. La adulţii din occident aceste vise se produc doar într-un procent de 5%. ”Nu cred că există o altă teorie cu estimări atît de clare”, a mai spus el.
Este o idee corectă, dar Robert Stickgold de la Şcoala de Medicină Harvard din Boston nu poate crede că lumea viselor se reduce doar la atât. ”Eu cred că Revonsuo a făcut aceeaşi greşeală ca şi Freud - şi anume limitarea funcţionalităţii viselor. Sunt convins că în mare parte din timp visele au legătură cu felul în care ne pregătim pentru ameninţările din viaţa reală. Dar categoric ele mai înseamnă şi foarte multe alte lucruri”.
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Night life: This is your brain on dreams, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Daniela Albu