Obiceiurile vechi nu mor niciodataSpecialiştii în neuroştiinţe de la MIT au identificat o regiune din creier care poate juca rolul de "comutator" între deprinderile noi şi cele vechi. Că vechile obiceiuri mor foarte greu ori nu mor niciodată se ştia demult. Acum ştim şi de ce.

 

 

 

Deprinderile sunt comportamente întipărite atât de profund în creierul nostru încât le efectuăm în mod automat. Acest lucru ne permite să urmărim acelaşi parcurs al activităţii fără să ne gândim la acest lucru în fiecare zi, eliberându-ne astfel creierul pentru a ne concentra gândirea spre alte lucruri, cum ar fi ce să gătim pentru cină.

Cu toate acestea, centrul de comandă executivă a creierului nu renunţă complet la controlul comportamentului obişnuit. În cadrul unui nou studiu efectuat de specialiştii în neuroştiinţe de la MIT s-a constatat că o mică regiune a cortexului prefrontal al creierului, unde au loc majoritatea proceselor care ţin de gândire şi planificare, este responsabilă de controlarea clipă de clipă  a obiceiurilor care sunt activate la un moment dat.

"Noi am considerat întotdeauna şi eu încă consider că valoarea unei deprinderi stă în faptul că nu trebuie să te gândeşti la ea. Îţi disponibilizează creierul să poţi realiza alte lucruri", afirmă profesoara Ann Graybiel, o membră a McGovern Institute for Brain Research din cadrul MIT. "Cu toate acestea, nu îl eliberează complet. Există o porţiune a cortexului care este încă devotată acelui control."

Noul studiu oferă noi perspective pentru cei care încearcă să se dezobişnuiască de obiceiuri proaste, relatează Graybiel, autorul senior al noului studiu, care a apărut la sfârşitul lunii octombrie în Proceedings of the National Academy of Sciences. Acest studiu demonstrează că deşi obiceiurile noastre pot fi profund înrădăcinate, centrii dedicaţi planificării din creier le pot dezactiva. Se pune, de asemenea, problema posibilităţii de a interveni la nivelul acestei regiuni a creierului pentru a trata persoanele care suferă de tulburări de comportament care implică un comportament repetitiv cum ar fi comportamentul obsesiv-compulsiv.

Autorul principal al lucrării este Kyle Smith, cercetător ştiinţific la Institutul McGovern. Alţi autori implicaţi au fost Arti Virkud şi Karl Deisseroth, profesor de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea Stanford.




Vechile obiceiuri nu mor niciodată

Obiceiurile adesea devin atât de înrădăcinate încât continuăm să le avem chiar şi atunci când nu ne mai aduc niciun beneficiu. Echipa de cercetători de la MIT a simulat experimental această situaţie în cadrul unui studiu efectuat pe un grup de şobolani care fuseseră antrenaţi să alerge într-un labirint în formă de T. Pe măsură ce şobolanii se apropiau de momentul în care trebuiau să decidă direcţia spre care trebuie să alerge, auzeau două semnale audio distincte, unul care le indica faptul că hrana se află undeva la stânga lor, iar celălalt care le indica faptul că pot găsi hrană dacă se întorc spre dreapta. Atunci când făceau alegerea corectă le era oferită o recompensă care consta din lapte cu ciocolată dacă se întorceau spre stânga sau apă cu zahăr în cazul în care se întorceau spre dreapta.

Pentru a demonstra că un comportament era adânc înrădăcinat, cercetătorii au încetat să mai ofere recompense şobolanilor şi au constatat că aceştia continuă să alerge în labirint în mod corect. Cercetătorii au mai avansat, trecând apoi la următorul pas al studiului, în care au oferit şobolanilor lapte cu ciocolată în cuştile lor, dar l-au amestecat cu clorură de litiu, care provoacă o uşoară greaţă. Şobolanii au continuat să alerge spre stânga atunci când le-a fost indicat să facă acest lucru, cu toate că s-au oprit să bea laptele cu ciocolată.

După ce au demonstrat că obiceiul era pe deplin înrădăcinat, cercetătorii au vrut să vadă dacă acesta ar putea fi întrerupt prin interferarea cu o parte a cortexului prefrontal, cunoscută sub numele de cortexul infralimbic (IL). Deşi căile neuronale care codifică un comportament obişnuit par să fie localizate în structurile cerebrale profunde cunoscute sub numele de ganglioni bazali, s-a demonstrat că pentru dezvoltarea unor astfel de comportamente este de asemenea necesar cortexul infralimbic.

Folosind optogenetica, o tehnică care le permite cercetătorilor să inhibe celule specifice cu ajutorul unui fascicol de lumină, cercetătorii au întrerupt activitatea cortexului infralimbic pentru câteva secunde în momentul în care şoriceii se apropiau de locul din labirint în care trebuiau să decidă în care direcţie să se îndrepte.

Şoriceii au renunţat la obiceiul de a se îndrepta spre stânga (locul în care acum se afla hrana fără gust) aproape instantaneu. Acest lucru sugerează că întreruperea cortexului infralimbic determină comutarea creierului de la un mod reflexiv automat la un mod care este mai cognitiv sau mai implicat în atingerea scopului, procesând cu exactitate care este motivul pentru care ei aleargă", afirmă Smith.

Odată dezobişnuiţi de deprinderea de a mai alerga spre stânga, şoriceii şi-au format în curând un nou obicei: să fugă spre dreapta chiar şi atunci când li s-a indicat să meargă spre stânga. Cercetătorii au demonstrat că pot să oprească acest nou obicei prin inhibarea încă o dată a cortexului infralimbic cu ajutorul luminii. Spre surprinderea lor au descoperit că aceşti şoricei şi-au redobândit imediat obiceiul original de a alerga spre stânga când li s-a indicat acest lucru.

"Acest obicei nu a fost şters de fapt din creierul  şobolanilor niciodată", afirmă Smith. "Stă ascuns acolo undeva şi l-am scos la lumină prin întreruperea noului obicei rescris."


Controlul online

Constările efectuate sugerează faptul că responsabil pentru determinarea clipă de clipă a comportamentelor obişnuite care vor fi exprimate este cortexul infralimbic. "Cu adevărat uimitor pentru noi este faptul că obiceiul este complet intact şi recuperabil de îndată şi că există un sistem de monitorizare online care controlează acest lucru," afirmă Graybiel.

Studiul aduce în discuţie, de asemenea, idei interesante referitoare la modul în care sunt în realitate comportamentele automate obişnuite, afirmă Jane Taylor, profesor de psihiatrie şi psihologie la Universitatea Yale. "Noi am considerat mereu că obiceiurile sunt inflexibile, dar acest studiu sugerează că putem avea obiceiuri flexibile într-un anumit sens," afirmă Taylor, care nu a făcut parte din echipa de cercetare.

De asemenea, cortexul infralimbic pare să favorizeze noile obiceiuri în detrimentul celor vechi, în concordanţă cu celelalte studii care arată că atunci când obiceiurile sunt nerespectat  nu sunt uitate, ci  sunt înlocuite cu altele noi.

Deşi ar fi prea invaziv să utilizăm intervenţii optogenetice pentru a perturba obiceiurile la om, Graybiel spune că este posibil ca tehnologia să evolueze până la punctul în care acestea ar putea fi o opţiune fezabilă pentru tratarea tulburărilor care implică un comportament prea repetitiv sau dependenţă.

În studiile efectuate ulterior cercetătorii încearcă să localizeze exact momentul în care cortexul infralimbic intervine în selectarea obiceiului corespunzător în timpul unei curse prin labirint. Ei plănuiesc, de asemenea, să inhibe diferite tipuri de celule aflate la nivelul cortexului infralimbic, pentru a vedea care dintre acestea sunt cele mai implicate în controlul deprinderii.

Studiul a fost finanţat de National Institutes of Health, Sydney Fund aparţinând H. Stanley şi Sheila G, R. Pourian şi Julia Madadi, Defense Advanced Research Projects Agency, şi Gatsby Foundation.



Traducere realizată de Ecaterina Pavel după understanding-how-brains-control-our-habits.

Scris de: Anne Trafton
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.