Creierul muzical

La nivelul cel mai de bază muzica este doar sunet. Sunet produs de vibraţii. Aceste vibraţii pot fi cauzate de voci, instrumente muzicale sau obiecte care se lovesc unul de celălalt. Sunetele sunt transportate la ureche de schimbări ale presiunii aerului.

Clasică. Pop. Rap. New Age. Folk. Blues. Rock. Country. Jazz. S-ar putea să vă placă toate aceste genuri muzicale, s-ar putea să vă placă doar câteva dintre acestea sau s-ar putea să nu vă placă niciunul dintre ele. Creierul dumneavoastră percepe muzica într-un fel sau altul şi vă permite luarea unor decizii cu privire la gustul muzical.

Muzica în sine are mai multe caracteristici importante cum ar fi ritmul, altitudinea, timbrul şi melodia.

Instrumentele muzicale creează sunetul prin vibrarea în diverse modalităţi.

Suflători din lemn – o lamă fină de lemn, de trestie sau metal vibrează sub acţiunea buzelor cântăreţului, care creează schimbări în presiunea aerului.

Alămurile - buzele cântăreţului vibrează atunci acesta suflă în instrumentul muzical.

Instrumentele cu corzi - corzile instrumentului vibrează prin ciupire sau arcuire.

Instrumente de percuţie - obiectele vibrează prin lovirea lor unul de celălalt.

Urechea transformă undele sonore în mişcare prin vibrarea anumitor părţi ale urechii medii şi interne. Această mişcare este apoi transformată în semnale electrice care sunt transmise la nervul cranian opt din creier. Figura de mai jos indică localizarea nervului cranian opt (nervul vestibulocochlear). De la ureche informațiile auditive sunt transmise mai întâi la trunchiul cerebral, apoi la talamus şi apoi la cortexul auditiv din lobul temporal de pe ambele părţi ale creierului.


Lobii implicaţi în înţelegerea muzicii

Afectarea lobului temporal al creierului poate cauza probleme unei persoane atunci când aceasta cântă un cântec, cântă la un instrument sau atunci când persoana încearcă să păstreze ritmul. Uneori, această tulburare cauzează probleme legate de recunoaşterea sau înţelegerea unei melodii, dar nu implică nici o problemă legată de perceperea vorbirii şi a altor sunete. Acest tip de afecţiune este numită amuzie. Persoanele cu amuzie întâmpină dificultăţi atunci când vine vorba de reproducerea sau recunoaşterea unei melodii, de perceperea tonurilor sau de înţelegerea expresivităţii muzicale.

Unele cercetări au sugerat că muzica este procesată de emisfera cerebrală dreaptă. Alte studii au arătat că emisfera stângă este de asemenea importantă. Ascultarea muzicii şi aprecierea acesteia este un proces complex care implică memoria, învăţarea şi emoţiile. Este posibil să existe mai multe zone ale creierului care joacă un rol  important în cadrul unei experienţe muzicale.


Muzica şi EEG

Nu există multe experimente care au analizat modul în care creierul procesează muzica. Măsurătorile activităţii creierului cu ajutorul electroencefalogramei (EEG) au arătat că ambele emisfere, atât cea dreaptă, cât şi cea stângă sunt receptive la muzică.

Alţi cercetători au înregistrat activitatea neuronală de la nivelul lobului temporal al creierului pacienţilor supuşi intervenţiilor chirurgicale pentru epilepsie. În timpul acestui studiu pacienţii care erau treji au ascultat fie o melodie cântată de Mozart, fie un cântec folk, fie tema din "Miami Vice". Aceste tipuri diferite de muzică au avut efecte diferite asupra neuronilor din lobul temporal. Cântecul lui Mozart şi cântecul folk au redus activitatea la 48% din neuroni, în timp ce tema din Miami Vice a redus activitatea la doar 26% dintre neuroni. De asemenea, melodia din Miami Vice a crescut activitatea cu 74% la nivelul neuronilor în timp ce muzica lui Mozart şi cea folk au crescut activitatea la doar aproximativ 20% din neuroni. Unii dintre neuroni au avut un potenţial de acţiune care a menţinut timpul cu ritmul muzicii. Deşi aceste rezultate arată că lobul temporal este probabil implicat în unele aspecte din muzică, nu se cunoaşte cu exactitate modul în care această zonă a creierului este folosită în aprecierea muzicii.

Muzica, memoria şi inteligenţa

La începutul anilor 1990 a fost efectuat un experiment care părea să dovedească că ascultarea muzicii clasice ar putea îmbunătăţi memoria! Acest efect a ajuns să fie cunoscut sub numele de "Efectul Mozart" pentru că selecţia muzicală care părea a îmbunătăţi memoria a fost un cântec de Wolfgang Amadeus Mozart. Mulţi oameni au citit despre acest experiment în reviste şi ziare binecunoscute şi au crezut că ascultarea muzicii clasice ar putea fi o modalitate bună de a-şi îmbunătăţi memoria şi de a-şi creşte inteligenţa. Haideţi să analizăm un pic mai atent experimentul original şi alte experimente.

Experimentul original a fost publicat în revista ″Nature″ de către oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California, Irvine în 1993. Aceşti oameni de ştiinţă au rugat studenţii de colegiu să asculte timp de 10 minute unul din următoarele lucruri:

1. Sonata pentru două piane în Re major a lui Mozart
2. o casetă de relaxare sau
3. o perioadă de tăcere

Imediat după ce au ascultat aceste selecţii elevii au susţinut un test de raţionament spaţial (folosind testul de inteligenţă Stanford-Binet). Rezultatele au arătat că scorurile elevilor s-au îmbunătăţit după ce au ascultat banda Mozart în comparaţie cu cele obţinute după ascultarea unei benzi de relaxare sau după o perioadă de tăcere. Din păcate, cercetătorii au descoperit că efectele muzicii au durat numai 10 până la 15 minute. Cu toate acestea, cercetătorii au crezut că memoria a fost îmbunătăţită deoarece abilităţile muzicale şi spaţiale utilizează aceleaşi căi din creier. În consecinţă, ei au considerat că muzica "încălzeşte" (acestea sunt cuvintele mele) creierul pentru testul de raţionament spaţial.

Alte laboratoare au încercat să folosească muzica lui Mozart pentru a îmbunătăţi memoria, dar nu au avut succes. De exemplu, în cadrul unui grup testat faptul că au ascultat Mozart înainte de acest test nu a avut nici un efect asupra elevilor. Aparent efectul Mozart depinde de tipul de test utilizat. Alţi cercetători au susţinut că lucrarea originală privind Efectul Mozart a fost defectuoasă deoarece oamenii de ştiinţă au folosit un test în care elevii trebuiau să asculte o listă de numere, iar apoi să o repete în ordine inversă (aceasta se numeşte cifră de control inversă). Doar câţiva studenţi au fost testaţi. Este posibil ca ascultarea muzicii lui Mozart într-adevăr să nu fi îmbunătăţit memoria. Mai degrabă este posibil ca testul de relaxare şi cel de linişte să fi condus la afectarea memoriei.

Într-o altă încercare de a demonstra Efectul Mozart cercetătorii de la Universitatea de Stat Appalachian au depus eforturi considerabile pentru a urma procedurile exacte ale studiilor anterioare. În numărul din 10 iulie 1999 al revistei Psychological Science (vol. 10, pag. 366 - 369), Dr. Kenneth Steele şi colegii săi au relatat faptul că nu au putut să demonstreze că ascultarea muzicii lui Mozart ar avea un efect asupra  raţionamentului spaţial. Ei au concluzionat afirmând că: "... există puţine dovezi care să sprijine fundamentul intervenţiei intelectuale bazându-se pe existența efectului Mozart."

Cercetătorii care au avut succes în descoperirea Efectului Mozart au analizat de asemenea la efectele lecţiilor de muzică asupra raţionamentului spaţial. Ei au instruit copii preşcolari (cu vârste cuprinse între 3-4 ani) pe o perioadă de 8 luni. Copiii au fost împărţiţi în 4 grupe:

Grupuri experimentale
Grupul 1 - Lecţii de pian/claviatură
Grupul 2 - Lecţii de canto
Grupul 3 - Lecţii de utilizare a calculatorului  
Grupul 4 - Nici o lecţie

După 8 luni de instruire a fost testată capacitatea copiilor de a rezolva puzzle-uri (raţionamentul spaţio-temporal) şi de a recunoaşte forme (raţionament de recunoaştere spaţială). Rezultatele au fost fascinante! Ei au descoperit că doar acei copii care au primit lecţii de la claviatură au avut rezultate îmbunătăţite la testul pentru raţionamentul spaţio-temporal. Copiii au continuat să aibă aceste rezultate îmbunătăţite chiar şi atunci când au fost testaţi la o zi după lecţia de claviatură. Deci, efectele lecţiilor de claviatură au durat cel puţin o zi. Rezultatele testelor de recunoaştere spaţială nu s-au îmbunătăţit la nici unul dintre grupuri, nici măcar la cel căruia i s-a acordat lecţii de claviatură.

Unii cercetători au încercat chiar să vadă dacă Efectul Mozart există la maimuţe! În cadrul acestor studii maimuţele au ascultat muzică de pian de Mozart timp de 15 minute înainte de a se confrunta cu un test pentru memorie. Cercetătorii au descoperit că ascultatul muzicii lui Mozart nu a îmbunătățit performanţa la aceste maimuţe comparativ cu cele care au ascultat alte ritmuri sau zgomot alb. Ei au constatat de asemenea că ascultarea muzicii lui Mozart în timpul testului a afectat memoria, în timp ce în cazul celor care au ascultat zgomot alb în timpul testului, memoria a cunoscut o uşoară îmbunătăţire.

Politicienii au speculat chiar şi efectul de ″bandwagon″ (de turmă) al Efectului Mozart. În 22 iunie 1998, guvernatorul statului Georgia (Zell Miller) a început să distribuie CD-uri gratuite cu muzica clasică părinţilor fiecărui nou-născut din statul său. Am un sentiment că guvernatorul nu a citit toată literatura pe această temă. Singurul studiu care a demonstrat Efectul Mozart a fost realizat pe studenţi de colegiu. Nu au fost efectuate studii care să analizeze efectele muzicii asupra inteligenţei bebeluşilor. Unii oameni susţin că planul guvernatorului Miller este bun, alţii consideră că banii ar putea fi mai degrabă cheltuiţi pe alte proiecte.

Deci, dacă oamenii ar dori să-şi îmbunătăţească inteligenţa, ar trebui să se grăbească să cumpere nişte muzică clasică? Ar trebui să înceapă copiii lecţiile de pian atunci când sunt tineri? Cu siguranţă veţi obţine muzică de calitate, dar nu există dovezi concludente că acest lucru vă va îmbunătăţi inteligenţa dumneavoastră. De asemenea, nu există nici o dovadă că muzica îmbunătăţeşte memoria permanent. Sunt necesare studii suplimentare care să evalueze interacţiunea dintre muzică şi inteligenţă.