Virusurile din familia Herpesviridae cuprind peste 100 de tipuri, dar doar 8 infectează omul. Aceste virusuri au dimensiuni mari, circa 200 nm. Materialul genetic este de tip ADN. Aceste virusuri sunt larg răspândite în rândul populaţiei umane.
Particular infecţiei cu herpesvirusuri este evoluţia infecţiei primare acute spre infecţie persistentă cu reactivări, mai ales la gazda imunosupresată.
Virusul Herpes simplex (VHS)
Există două tipuri de herpes simplex – de tip 1 şi de tip 2. Tipul 1 se transmite prin contact cu saliva infectată, iar tipul 2 se transmite prin contact sexual sau în timpul travaliului de la mamă la copil.
Virusul Herpes simplex produce necroza celulelor infectate, leziunile produse de cele două tipuri la nivelul pielii şi mucoaselor fiind identice. În leziune se acumulează exudat – apare o veziculă de lichid ce conţine alte virusuri, celulele inflamatorii (leucocite) şi celule necrozate. Ruperea veziculelor determină apariţia unor cruste la nivelul pielii sau ulceraţii pe mucoase, dar se vindecă fără a lăsa cicatrice.
Infecţia primară
După ce virusul Herpes simplex ajunge pe piele sau pe o mucoasă apar două posibilităţi – tegumentul sau mucoasa este intactă şi virusul nu poate penetra sau există o leziune ceea ce facilitează infecţia cu VHS (leziunile pot fi minime). Odată ajuns în organism se răspândeşte de la o celulă la alta, iar prin neuroni ajunge în ganglionii rădăcinilor dorsale – VHS 1 ajunge în ganglionii nervului trigemen, iar VHS 2 ajunge în ganglionii nervilor sacraţi. Infecţia latentă persistă toată viaţa, cu reactivări în anumite condiţii.
Reactivarea infecţiei cu virusul Herpes simplex
Se estimează că la nivel global peste 80% din populaţie este infectată cu VHS. Nu se cunoşte de ce unele persoane cu sistem imunitar neafectat manifestă reactivări, iar altele nu. După reactivare virusul se propagă tot prin neuroni şi ajunge în zona epitelială inervată de aceştia. Stimulii reactivatori ai infecţiei sunt febra, pneumoniile bacteriene, radiaţiile ultraviolete şi stresul.
VHS 1 – la copii determină boala orofaringiană ce evoluează cu febră, gingivo-stomatită, faringită veziculară şi limfadenită cervicală. Reactivarea se manifestă printr-un grup de vezicule în zona labială (în jurul gurii) ce evoluează spre pustule şi cruste cu vindecare în aproximativ o săptămână. Herpesul cutanat apare în zone cu abraziuni (degete) şi în anumite condiţii evoluează spre deces.
VHS 2 – determină apariţia herpesului genital, însoţit de leziuni ulcerate foarte dureroase. Apare pe penis, pe vulvă, în vagin sau pe cervixul uterin. Boala se vindecă în aproximativ trei săptămâni. Herpesul neonatal este contractat în timpul naşterii şi evoluează grav, cu o mortalitate de 50%. La gazdele imunosupresate (SIDA, cancer) infecţia cu VHS evoluează foarte grav.
Tratamentul infecţiilor cu virusul Herpes simplex
Tratamentul folosit în infecţiile cu VHS este aciclovirul şi vidarabina. Aceasta din urmă este mult mai toxică, dar se administrează în cazul tulpinilor rezistente la aciclovir.
Infecţia cu VHS 1 are o incidenţă foarte mare – 80% dintre adulţi au anticorpi. Singurul rezervor de infecţie este omul, iar cele mai multe infecţii (cu VHS 1) sunt contractate în jurul vârstei de 3 ani. Momentan un vaccin anti-VHS nu există.
Bibliografie
Microbiologie medicală, Buiuc D.
| Puteţi discuta subiectul pe FORUM | Puteţi pune întrebări pe secţiunea QA |