Vărsăturile sau evacuarea inversă reprezintă un mecanism reflex complex care determină expulzia bruscă a conţinutului gastric la exterior pe gură. Pot apărea ca o reacţie de apărare a organismului, ca în cazul intoxicaţiilor produse prin ingestia toxicului.
De asemenea, pot surveni ca o manifestare patologică asociată altor afecţiuni – afecţiuni digestive cel mai frecvent, boli renale.
Există unele substanţe medicamentoase (morfină) ce pot provoca vărsături prin stimularea centrului vomei situat în trunchiul cerebral (porţiunea latero-dorsală a formaţiunii reticulate bulbare). Centrul vomei este situat în apropierea centrului respirator şi centrului salivator, ceea ce înseamnă că vărsăturile vor fi însoţite de modificări respiratorii, hipersalivaţie, tahicardie (creşte frecvenţa cardiacă), transpiraţii şi paloare.
De cele mai multe ori vărsăturile sunt însoţite de senzaţia de greaţă şi hipersecreţie salivară. Senzaţia de greaţă este mai dificil de definit sau de descris, totuşi ea poate fi declanşată de distensia bruscă a treimii inferioare a esofagului sau de creşterea presiunii din stomac şi duoden. Vărsăturile pot fi însoţite de tulburări vasomotorii şi vegetative – ameţeli, cefalee sau tahicardie.
Debutul vomei este reprezentat de un inspir profund urmat de ridicarea laringelui concomitent cu coborârea epiglotei ce va acoperi glota. Inspirul profund este urmat de un expir forţat, refluarea gastrică se produce doar pe gură, deoarece palatul moale se ridică.
În timpul vărsăturii orificiul inferior al esofagului (cardia) se relaxează alături de fundusul stomacului, concomitent se produce contracţia duodenului şi a pilorului. Efectul va fi împingerea conţinutului gastric spre partea superioară a stomacului.
Conţinutul gastric a ajuns în porţiunea superioară a stomacului, dar pentru a se produce evacuarea sa, este necesar ca diafragmul şi muşchii abdominali să se contracte. Astfel creşte presiunea în cavitatea abdominală şi este favorizată trecerea conţinutului gastric spre esofag.
Uneori pot apărea unde antiperistaltice atât în intestin cât şi în stomac. Efectul acestora va fi eliminarea conţinutului intestinal în stomac, apoi în esofag şi la exterior prin vomă – vărsături biloase sau fecaloide.
Tipuri de vărsături
În funcţie de aspectul conţinutului se disting mai multe tipuri de vărsături:
Vărsături alimentare precoce – alimentele se află de scurtă vreme în stomac, modificările suferite sunt reduse şi tardive.
Vărsături bilioase – se disting prin culoarea verde sau galbenă datorate prezenţei pigmenţilor biliari.
Vărsături apoase – conţin un lichid cu pH acid şi adesea provoacă o senzaţie de arsură la nivelul esofagului (pirozis).
Pituitele – o formă particulară de vărsătură apoasă, este întâlnită în gastrita etilică şi apare mai ales dimineaţa, eliminându-se cantităţi mici de lichid incolor.
Vărsătura la copil – este o formă particulară cu cauze variate (febră, afecţiuni digestive, intoxicaţii alimentare). Nu este precedată de greaţă şi are aspectul unei regurgitaţii, la actul vărsăturii nu participă în acest caz muşchii abdominali.
În cazul în care vărsăturile devin frecvente pot apărea tulburări grave ce duc la decesul pacientului. Prin vărsături se elimină apă, electroliţi (Na, Cl, H) care nu pot fi înlocuiţi imediat prin aport alimentar. Pierderea constantă a unor cantităţi mari de HCl duce la alcaloză metabolică, ceea ce poate produce tulburări renale mai grave (sindrom uremic).
Bibliografie
Fiziopatologie specială, Bădescu M.