Sculptură rinichiRolul rinichilor este de a forma urina prin trei procese – filtrare, reabsorbţie şi secreţie, toate corelate între ele, menţinându-se astfel un echilibru în mediul intern. Tulburările filtrării glomerulare au legătură cu cantitatea de urină formată sau compoziţia ei.

 

 

 

 

Filtrarea glomerulară este influenţată de mai mulţi factori – activitatea cardiacă, presiunea sangvină, compoziţia sângelui, integritatea membranei filtrante sau de diverşi hormoni (aldosteron).


Tulburări cantitative

Diureza este volumul de urină eliminat în 24 de ore şi este cuprins între 0,7 şi 2 litri. Cantitatea de urină eliminată variază în funcţie de mai mulţi factori – vârstă, greutate, temperatura mediului extern.

 


Poliuria – este caracterizată de creşterea diurezei la peste 2,5 litri pe zi şi poate fi fiziologică sau patologică. Fiziologic, rata filtrării glomerulare creşte în polidipsie (creşte ingestia de apă), la frig prin vasoconstricţie la nivelul pielii şi redistribuirea sângelui spre diverse compartimente ale corpului. Patologic, poliuria este determinată de incapacitatea rinichiului de a reabsorbi apa la nivelul tubilor renali – diabet insipid (scade cantitatea de hormon anti-diuretic sau rinichiul nu răspunde la ADH), diabet zaharat (glucoza eliminată atrage apa) şi pielonefritele cu pierderi de Na.

Oliguria – este scăderea diurezei sub 500 de ml pe zi, cantitate suficientă pentru menţinerea vieţii.

Anuria – este scăderea diurezei sub 100 de ml pe zi. Scăderea diurezei (anurie şi oligurie) poate avea trei cauze – prerenale, renale şi postrenale. Cauzele prerenale sunt acelea ce determină scăderea volumului plasmei (hemoragii, arsuri), cauzele renale se referă la scăderea suprafeţei de filtrare a membranei glomerulare sau la necroza tubilor (infarct renal, toxine), iar cauzele postrenale sunt determinate de obstrucţia căilor de eliminare a urinii – uretră, uretere.


Tulburări calitative ale filtrării glomerulare

Membrana filtrantă glomerulară este semipermeabilă – doar anumite substanţe pot trece, restul rămân în sânge. Structura sa comparată cu o sită nu permite trecerea celulelor (hematii) sau a proteinelor, dar permite trecerea apei şi a unor molecule mici – glucoză, Na, K, amioacizi. O parte semnificativă din aceste substanţe vor fi reabsorbite, astfel ele nu se găsesc în urina finală. Tulburările calitative ale filtrării glomerulare se referă la existenţa în urină a  unor substanţe importante pentru organism – proteine, hematii, leucocite.

Proteinuria reprezintă eliminarea de proteine prin urină. În mod normal organismul elimină proteine prin urină, dar în cantitate de 150 mg/zi. Eliminarea prin urină a mai mult de 200 de mg/zi de proteine se numeşte proteinurie patologică. Pierderile de proteine se pot realiza la nivelul glomerului sau la nivelul tubilor urinari.

Hematuria reprezintă eliminarea prin urină a 1–3 hematii la femeie şi o hematie la bărbat, pe câmp de microscop. În fiecare minut, prin filtratul glomerular trec până la o mie de hematii, în mod normal. Hematuria devine patologică atunci când este afectată membrana filtrantă – creşte spaţiul de filtrare (porii membranei) sau când sunt afectate vasele de sânge ale căilor urinare (litiază renală, cancer renal, traumatisme).

Leucocituria reprezintă eliminarea prin urină a mai mult de 5 leucocite pe câmpul microscopic. În fiecare minut trec prin filtratul glomerular până la 2000 de leucocite, în mod normal. Inflamaţia rinichiului sau a căilor urinare duce la leucociturie. Leucocituria urinară de tip septic este produsă prin mecanism ascendent (infecţia s-a propagat de la uretră spre rinichi) şi este însoţită de leucociturie masivă şi prezenţa bacteriilor în urină.





Bibliografie

Fiziopatologie specială, Bădescu M.

Scris de: Adrian Senciuc
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.