StressÎnchide ochii. Numără până la 10. Orice ai face, stai calm. Stresul îţi poate slăbi temporar, dar semnificativ, sistemul imunitar. În ciuda asocierilor cu New-Age, studierea legăturilor dintre minte şi corp este acum un domeniu respectabil de cercetare.

 

 

 

 

Împrieteneşte-te cu propriile bacterii (2)

 

Domeniul în discuţie este numit uneori „psihoneuroimunologie”.

Unele dintre studiile clasice urmăresc răspunsurile imune ce intervin după un vaccin. De exemplu, unul dintre pionierii acestui domeniu, Ronald Glaser de la Universitatea din Statul Ohio, Columbus, a demonstrat că oamenii stresaţi din cauza faptului că au grijă de o rudă bolnavă de Alzheimer, au un răspuns mai slab de anticorpi şi celule T în urma unui vaccin antigripal. De asemenea, rănile lor se vindecă mai greu şi sunt mai predispuşi la infecţii ale gâtului.

Deşi există nenumărate căi de semnalizare între creier şi sistemul imunitar, jucătorii-cheie par a fi hormonii stresului, adică noradrenalina şi cortizolul. Aceştia se leagă cu receptorii de pe celulele ce aparţin sistemului imunitar şi interferează cu abilitatea lor de a răspunde la antigeni, lăsându-ne astfel mai predispuşi la infecţii.

Pe de altă parte, un pic de rău ne poate fi benefic. O analiză recentă a peste 300 de studii a scos la iveală faptul că o scurtă experienţă stresantă, de exemplu un discurs public, îmbunătăţeşte nivelul din sânge al celulelor ce aparţin sistemului imunitar. „O creştere neînsemnată a nivelului de hormoni ai stresului este benefică pentru tine”, spune Bruce Rabin de la Universitatea din Pittsburgh, Pennsylvania.

El nu recomandă să îţi propui să fii stresat, dar în schimb dă sfaturi despre cum să înveţi să faci faţă mai uşor stresului. „Fii optimist, în formă bună şi să nu îţi lipsească simţul umorului”, sugerează el. Cel mai important lucru e să îţi păstrezi prietenii. „Singurătatea te ucide”.

Acesta poate că este un motiv pentru care femeile trec mai uşor decât bărbaţii peste pierderea unei persoane dragi. „Femeile au prietene cu care vorbesc despre problemele personale”, spune Robin. „Acest lucru uşurează necazurile”.

 

Sistemul imunitar. Protejează-ţi somnul (4)

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului Immune System, cu acordul editorului, publicat de New Scientist. Reed Business Information Ltd şi New Scientist nu îşi asumă nicio responsabilitate privind eventuale erori de traducere.
Traducător: Irina Duceac

Scris de: Jessica Hamzelou
Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.