Eugene O'Neill Eugene O’Neill este probabil cel mai cunoscut dramaturg american. A fost distins cu premiul Pulitzer în 1920, 1922, 1928 şi 1957 şi cu Premiul Nobel pentru literatură în 1936. Cu toate că a avut mare succes, a dus o viaţă plină de întâmplări tragice.

 

 

A fost afectat de o tulburare neurologică diagnosticată greşit, care a contribuit la moartea sa. Acum, la aproape 47 de ani de la moartea lui O’Neill (articolul a fost scris în anul 2000. n.tr.) şi cu acordul nepoţilor săi, rezultatele autopsiei acestui scriitor uimitor au fost autorizate pentru publicare. Aceste rezultate, publicate în The New England Journal of Medicine (NEJM, April 13, 2000), au adus o nouă lumină asupra sănătăţii lui O’Neill.

Eugene Gladstone O’Neill s-a născut în New York, pe 16 octombrie 1888. Avea o reputaţie de mare băutor de alcool şi a încercat să se sinucidă în anul 1912. A supravieţuit luptelor cu malaria şi tuberculoza, s-a luptat cu crize de depresie, unele dintre acestea necesitând internarea în spital. Mulţi biografi cred că şi mama, tatăl, fratele şi doi copii ai lui O’Neill au suferit de depresie. Doi dintre fiii lui O’Neill, Eugene Jr. şi Shane, s-au sinucis.


Simptome neurologice

Potrivit noului raport NEJM, O’Neill a observat un uşor tremur al mâinilor (tremor) când era student în anul întâi la Universitatea Princeton în anul 1906. Acest tremur s-a înrăutăţit de-a lungul timpului şi în anul 1941 a fost diagnosticat cu boala Parkinson.

Alte simptome afişate de O’Neill:
:: Dificultate la scris: tremuratul mâinilor făcea scrisul său greu de citit.
:: Mers nesigur: a avut dificultate la mers.
:: Probleme cu coordonarea motorie: a întâmpinat dificultăţi în folosirea mâinilor pentru a se hrăni singur.
:: Probleme de vorbire: a devenit greu de înţeles ce spunea.

O’Neill a încercat diferite medicamente pentru a rezolva aceste probleme, dar niciunul nu a avut un efect benefic.


Creierul

Creierul lui O’Neill cântărea 1,33 kg., aflându-se în limite normale. Totuşi, în cerebelul lui a fost găsită o anomalie semnificativă. Cerebelul este partea creierului responsabilă de controlul posturii, echilibrului şi coordonării motorii. În creierul lui O’Neill anumite zone ale cortexului cerebral s-au micşorat. De fapt peste 90% din celulele Purkinje aflate în partea cerebelului numită „vermis“ s-au pierdut. Celulele Purkinje sunt neuroni care trimit proiecţiile din cortexul cerebral adânc în nucleul cerebral; din aceste zone mesajele se duc către alte arii ale creierului care influenţează mişcarea. Numărul altui tip de neuroni, numiţi celule granulare, a fost de asemenea redus în vermis. Nu s-au găsit anomalii în cortexul cerebral sau în substanţa neagră. În cazul bolii Parkinson, neuronii din substanţa neagră degenerează. 


Diagnosticul

Examinarea creierului lui O’Neill arată clar că nu avea boala Parkinson. Aceasta este caracterizată de o degenerare severă a neuronilor în substanţa neagră. Această anomalie nu a fost văzută în creierul lui O’Neill. Cel mai probabil, O’Neill a suferit de o tulburare numită „debut tardiv al atrofiei corticale cerebrale“. Autorii NEJM susţin că era puţin probabil ca această tulburare să fi fost cauzată de consumul de alcool, deoarece O’Neill a avut un regim alimentar decent şi nu a abuzat de alcool în ultimii ani ai vieţii sale. Mai degrabă, această tulburare a fost moştenită.



Referinţe
1. Price, B.H. and Richardson, E.P., The neurological illness of Eugene O'Neill - A clinicopathological report, The New England Journal of Medicine, April 13, 2000.
2. Black, S.A., Eugene O'Neill. Beyond Mourning and Tragedy. New Haven: Yale University Press, 1999.
3. Purkinje cell image courtesy of "The Slice of Life"
Mai multe informaţii despre Eugene O’Neill:
1. eOneill.com http://www.eoneill.com/
2. Eugene O'Neill National Historic Site http://www.nps.gov/euon/



Traducere de Patricia David după faculty.washington.edu/chudler/oneill.html cu acordul editorului